Impresiile artistilor despre participarea la „O data-n viata” de Revelion

Impresiile artistilor despre participarea la „O data-n viata” de RevelionPe 2 ianuarie, de la ora 22.45, TVR 1 a difuzat o editie speciala a emisiunii „O data-n viata”. Timp de 50 de minute, telespectatorii au putut urmari atat cele mai apreciate piese difuzate in noaptea de Revelion, cat si momente artistice in premiera. Iuliana Tudor, gazda emisiunii, a provocat cateva nume consacrate din universul muzical sa traiasca, o data-n viata, experienta unui repertoriu diferit de cel cu care si-au obisnuit publicul. Emisiunea a insemnat un show complet de divertisment, cu momente de teatru, dans si cantec.

Cele mai apreciate au fost insa momentele artistice in cadrul carora Dinu Iancu Salajanu, Florin Maris si Ionut Fulea au cantat canto clasic, precum si cel in care telespectatorii au putut-o descoperi pe Mioara Velicu alaturi de trupa de hip-hop Morometii.

  • IONUT FULEA: „A fost pentru prima data cand am cantat canto clasic”

„ La TVR am vazut cel mai frumos program de Revelion din ultimii ani, iar calitatea spectacolului de la postul public a fost cu mult peste cea de la canalele comerciale, unde au fost invitate personaje, nu personalitati. Iuliana Tudor mi-a lansat invitatia ca, o data-n viata, sa cant… altceva. Am ales canto clasic.(…). A fost o experienta inedita si chiar am vorbit cu Iuliana Tudor si echipa ei sa incercam sa reeditam momentul si altadata. Cine stie, poate chiar intr-un proiect de amploare”.

  • MIOARA VELICU: „In timpul liber ascult hip-hop”

„M-am simtit foarte bine cantand hip-hop alaturi de Morometii. Trebuie sa recunosc totusi ceva… tinuta vestimentara nu mi-a apartinut, ci a fost pe deplin creatia celor din echipa emisiunii. In rest, repertoriul il stiam pentru ca ascult hip-hop in timpul liber. Fiica si nepoata mea ma tin la curent cu muzica moderna. Chiar daca sunt interpreta de folclor, asta nu inseamna ca nu trebuie sa tin pasul cu vremurile”.

  • IULIANA TUDOR: „As reedita oricand spectacolul de la Revelion”

„Multumesc tuturor invitatilor mei, care au facut un spectacol de exceptie si multumesc si milioanelor de telespectatori care au fost alaturi de noi si carora le dau intalnire din primavara, la «O data-n viata»”.

 

Text: Andreea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *