Incursiune in universul bijuteriilor de lux unicat!

Cu ocazia inaugurarii Casei de Bijuterii 8 Jewellery din The Grand Avenue, JW Marriott, vedetele si jurnalistii s-au reunit pentru a admira o selectie de piese rafinate, din aur de 18 k, cu diamante si pietre pretioase, ale unor branduri-cult cu traditie in industria bijuteriilor de lux. Iar noi am stat de vorba cu vedetele prezente pentru a afla ce bijuterii prefera, care sunt piesele lor de suflet si le-am provocat la un exercitiu de imaginatie.

 



TONICA: Care este povestea 8 Jewellery?

Tatiana Ernuteanu (PR 8 Jewellery): 8 Jewellery are o expertiza de peste 20 de ani pe piata din Germania, mai exact in Munich, si anul acesta s-a gandit sa deschida un mic boutique de bijuterii si in Romania. In premiera, avem doua branduri noi pe piata de aici: Crivelli Gioielli si Damaso Martinez, primul este un brand italian, al doilea un brand spaniol. Bijuteria propune si o colectie personala, cu bijuterii pornind de la cele foarte fine feminine, de fine jewellery, pana la piese statement, sculpturale. Bijuteriile create de noi sunt unice.

 

TONICA: Am vazut diamante, aur roz, aur galben, aur alb, dar si un material inedit, aurul negru. Ce este aurul negru?

Aurul negru este o varianta de aur care trece prin niste procese de rodiere si devine negru. Este potrivit sprititelor mai nonconformiste si arata foarte bine.

 

TONICA: Ce face speciale aceste colectii de bijuterii pe care le gasim aici?

Cele doua case (Crivelli Gioelli si Damaso Martinez) s-au impus pe scena internationala tocmai datorita taieturilor foarte precise si a finisajelor extraordinare. Au fost premiate in cadrul celebrului targ de la Basel. Folosesc tehnici de prelucrare a aurului inovative, avansate.

 

Bijuteriile vedetelor

 

TONICA: Ce bijuterii porti? Iti plac cele pretioase sau cele mai nepretentioase?

Diana Bart (prezentator TV): Mie imi plac si cele pretioase si cele nepretentioase, dar sa fie finute. Si in general imi plac pietrele negre.

Anca Serea (prezentator TV): Eu si am o colectie de bijuterii. Le prefer pe cele vechi, trecute prin negrura timpului. Am o brosa si un inel facute de un celebru bijutier rus care au peste 300 si ceva de ani. Dar nu prea le port pentru ca au in primul rand o imensa valoare sentimentala si in al doilea rand, pentru ca necesita o ocazie speciala.

Livia Graur (prezentator TV): Mie imi plac bijuteriile pretioase si ma simt bine cand le port, dar cred ca este mai important daca bijuteria respectiva are si o insemnatate. De exemplu, am un lant din aur cu un banut pe care am inscriptionate initialele sotului si fiicei mele. Imi plac si gablonturile, nu conteaza cat costa, daca se potrivesc, nu sunt foarte pretentioasa.

 

TONICA: Daca ar fi sa fi o bijuterie, ce bijuterie ai fi?

Anca Serea: As fi o brosa in forma de fluture sau de pasare.

Diana Bart: Un talisman norocos.

Livia Graur: Cu siguranta as fi o brosa, pentru ca brosa se poarta in piept, langa inima si astfel as fi mereu alaturi de inima persoanei iubite.

 

TONICA: Se spune de diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeilor. De ce crezi ca exista aceasta vorba?

Diana Bart: Nu stiu, ale mele nus unt neaparat cele mai bune prietene. Imi plac pietrele in general, nu trebuie sa fie neaparat diamante. Imi plac pietrele in general. Probabil pentru ca simbolizeaza eternitatea si astfel unele femei se regasesc in ele.

Livia Graur: Pentru ca sunt sclipitoare ca femeile, sunt pure ca femeile si sunt pretentioase ca femeile.

Anca Serea: Sunt elegante, sunt rafinate, se potrivesc cu personalitatea noastra.

 

Text: Bianca Badescu