Ingrijirea corpului cu sapunuri naturale

sapunuri-naturaleSapunurile vegetale, realizate dupa metode traditionale vechi de zeci sau poate chiar sute de ani, revin in prim plan in domeniul infrumusetarii, suprasaturat de substantele chimice care ne agreseaza pielea. Folosind sapunuri naturale, dusul sau baia devine un ritual perfect in acord cu pielea delicata.

Sapunul exista inca de acum patru milenii, fiind descoperite diferite ramasite in orasele antice din Africa si Asia. Se pare ca egiptenii aveau cunostinte incipiente despre cum se face sapunul.

In secolul al 16-lea, in sudul Frantei si in special in Marsilia au aparut primele fabrici de sapun fin, realizat nu din grasimi animale, cum se obisnuia pana atunci, ci din substante grase vegetale.

Ingredientele sapunului traditional provin din natura

Metodele traditionale de preparare a sapunului sunt laborioase, asa ca, in contextul cresterii populatiei,  au aparut fabricile industriale de sapun, in care nu se mai utilizau ingrediente naturale, ci doar compusi chimici. Astfel, aceste sapunuri sunt practic niste detergenti parfumati si foarte ieftini, ce afecteaza pielea in timp.  De aceea, in ultimii ani, din ce in ce mai multi oameni incep sa caute din nou produsele naturale, realizate din ingrediente vegetale. Fata de un sapun industrial, sapunul natural, realizat dupa o metoda artizanala si cu traditie, poate costa chiar si de sapte ori mai mult, datorita procesului mult mai indelungat de fabricatie si ingredientelor provenite din natura, si nu fabricate intr-un laborator.

Sapunuri fine cu extracte din flori, fructe sau plante

Sapunurile fine italienesti au la baza ulei pur de masline, unul dintre cele mai hidratante si utilizate uleiuri vegetale din intreaga lume. Pe langa aceasta baza, creatorii de sapun artizanal adauga diferite extracte din plante, flori sau fructe, pentru a oferi o paleta cat mai larga diferitelor tipuri de clienti – de la domnisoara ce vrea un ten mai curat, careia ii vor recomanda un sapun cu apa termala sau suc de rosii, pana la doamna cocheta care isi doreste o piele ferma si careia i se potriveste unul cu mandarine, sapunurile naturale satisfac si cele mai exigente gusturi ale unei clientele rafinate, de sute de ani.

Text: Raluca Mateescu