De vorbă cu designer-ul brand-ului SABINNE

Sabina Georgescu, designerul din spatele brandului SABINNE, şi-a început cariera în industria de design & fashion în anul 2010, cu proiectul Handmade Design. Din 2015, însă, a înlocuit decoraţiunile handmade pe care le făcea şi a început să creeze haine, dezvoltând astfel brand-ul SABINNE.

SABBINE este un brand complex, curajos, matur, structurat după “chipul şi asemănarea” designer-ului: “Am vrut să fac un pas către mine însămi, de fapt, să creez un proiect mai reprezentativ pentru ceea ce sunt și să îi permit să se dezvolte odată cu mine”, povesteşte creatoarea pentru tonica.ro.

Sabina a urmat cursurile de master ale Universității Naţionale de Arte, Bucureşti (UNARTE) şi, după cum spune chiar ea, colaborarea cu profesorii şi studenţii de acolo, a ajutat-o “să sape adânc și să descopere valenţe creative până atunci ascunse.” Cu ajutorul coordonatorului ei, Doina Lucanu, a câştigat argintul la International Design Awards:

“Îi mulțumesc, în special, doamnei profesor doctor Doina Lucanu, coordonatorul proiectului de disertație #Metamorph, o colecție deja premiată internațional de către International Design Awards, unde am obținut Argintul. Colecția a fost prezentată și în țară, la Inedithe Fashion Show, Romanian InfoFashion Festival și Atipic Beauty. Aş aminti și de proiectul #BlueGardens, de asemenea recunoscut internațional și prezentat în expoziții la București, în cadrul Romanian Design Week, 2018, dar și la Paris, în cadrul evenimentului L’Art des Convergences, organizat de Ambasada României în Franța și Institutul Cultural Român”, ne mai spune Sabina Georgescu.



Interviu cu Sabina Georgescu

Tonica: Când ai început să creezi haine şi cum ai descoperit această pasiune?

Sabina:Pasiunea pentru creațiile vestimentare s-a născut la o vârstă foarte fragedă. Am fost mereu înconjurată de frumos și încurajată să îmi descopăr talentul, lăsată să experimentez, chiar dacă rochiile mamei mai sufereau transformări…iremediabile în acest proces :). Contează foarte mult să fii lăsat să faci ce te atrage, fără critici, fără imputări. Copiii sunt foarte creativi în sensuri diferite, iar părintele sau cel care îl are în grijă, ar trebui să-l încurajeze, să îl susțină. Procesul creativ presupune și greșeli. Cum spunea cineva: <<din greșeli înveți mai mult decât din reuşite >>.”

Tonica: Cine te inspiră în domeniul profesional? Care sunt casele tale de modă şi care sunt creatorii tăi preferaţi?  

Sabina:Sunt mereu atentă la ceea ce se întâmplă pe scena internațională. Mă interesează, în special, noile curente, care se dezvoltă din underground, sau anumite nișe care au elemente ce ma atrag, chiar dacă la noi nu sunt mainstream și probabil nu vor fi niciodată. Aș menționa Casa Dior, Comme des Garcons, Iris van Herpen, Rick Owens, Maison Margiela… Sunt foarte diferite, dar fiecare are o identitate proprie, bine conturată. În orice caz, cred că propriile experienţe şi modul în care interpretez lucrurile cu care vin în contact, mă inspiră cel mai mult.”

Tonica: Cum se numeşte cea mai recentă colectie a ta şi când a avut loc lansarea ei?

Sabina:Cea mai recentă colecţie se numește Karenina, a fost lansată chiar de ziua mea, pe 3 decembrie, şi are deja un feedback internațional foarte bun. Am început să lucrez pentru toamna viitoare şi, probabil, că va apărea și o colecţie capsulă în vara aceasta. Sincer, nu mă conformez ritmului impus de industria modei, prefer să îmi urmez ritmul interior.”

Tonica: Care este articolul tău vestimentar preferat din ultima colecţie şi care este povestea din spatele realizării acestei colecţii?

Sabina:Eu nu pot afirma că am un articol preferat dintr-o anumită colecție. Toate piesele sunt create cu dragoste, pornind de la un concept. Există piese principale și piese care completează, exact ca într-un film, sau o piesă de teatru. Nu trebuie să fii actor principal ca să ai un rol bun. <<Jocul>> tuturor elementelor şi armonia dintre ele duc mai departe mesajul creatorului care ajunge la consumatorul de artă, iar acesta este liber să interpreteze, să aibă <<preferințe>>. Colecția Karenina, este inspirată din romanul tolstoian cu acelaşi nume, însă reinterpretat în sensul în care viitorul nu o mai surprinde pe eroină, ea fiind capabilă să preia controlul asupra destinului său.”

Tonica: Care sunt materialele cu care îţi place cel mai mult să lucrezi?

Sabina:Toate materialele au plusuri şi minusuri. Elemente care te pot ajuta să ajungi la un anumit rezultat care să fie conform cu planul, conceptul tău. Sunt atentă mai degrabă la texturi, combinaţii de culori și conștientă că materialele au limitările lor. Materialele naturale se uzează frumos în timp, au texturi mai plăcute la atingere, dar se lucrează mai greu și se întrețin cu ceva mai mult efort din partea utilizatorului.

Materialele sintetice sunt mai maleabile, mai ușor de întreținut însă intervine problema de etică. Eu consider că adevărata sustenabilitate vine din folosirea unor materiale naturale (precum lâna, mătasea, blana, pielea), cu durată de viață mai mare și uzură frumoasă în timp. În procesul creativ, o mare parte este dedicată selecției materialelor cu care lucrez și al management-ului resturilor din care, de obicei, realizez diverse obiecte decorative sau utile. În acest fel, materialele sunt folosite în proporție de 95% şi risipa este redusă la minimum.”

Tonica: Ne poţi da câteva sfaturi privind trendurile de culori, texturi şi modele pentru acest an?

Sabina:Personal, nu sunt adepta <<tendințelor>>. Consider că stilul personal nu are nimic de-a face cu aceste tendințe care se schimbă foarte des. Putem observa, analiza şi prelua doar ceea ce este în acord cu personalitatea noastră, ceva ce nu arată ca un <<costum>> împrumutat atunci când îl purtăm. Nu tot se potriveşte oricui. Pot spune că am observat o migrare către nuante mai naturale şi croiuri ample la anumite brand-uri, în timp ce altele rămân fidele liniilor și culorilor care le definesc.

În creațiile mele nu m-am ghidat niciodată după <<culoarea anului>> sau croiurile <<la modă>> din acea perioadă, ci doar după instinctul care m-a direcționat într-un sens sau altul. Și chiar dacă la un moment dat mi s-au părut foarte atipice, au fost bine primite și appreciate, tocmai pentru că erau diferite de ceea ce era disponibil deja.”

În colecţiile brand-ului SABINNE se găsesc articole începând cu preţul de 200 de lei. Acestea se pot achiziţiona online de AICI sau chiar de la studio-ul Sabinei, din Aleea Arinii Dornei nr.9, București. Însă pentru a-i putea face o vizită, este necesară programarea la numărul 0742209629 sau pe adresa de email [email protected]

Text: Bettina Cristea

Photo prezentare INEDITHE: Vlad Ciubotariu

Photo colecțiile Metamorph și Karenina: Andrei del Rey

Photo colecția Blue Gardens: Pavel Rădulescu