Irina Shayk, elegantă într-o rochie transparentă

Celebrul supermodel rus, Irina Shayk a demonstrat că o rochie aproape transparentă poate fi purtată şi elegant, la un eveniment din Londra.

Modelul a purtat la petrecerea organizată de Tiffany & Co x British Vogue o rochie cu mărgele curgătoare, marca Burberry. La rochia naked, cum a fost numită de presă, a asortat o pereche de sandale nude şi un trenci tot de la faimoasa casă de modă.

Vedeta a apărut la eveniment la braţul lui Ricardo Tisci, creatorul casei Burberry.

Irina Shayk, în vârstă de 34 de ani, a avut o relaţie de cinci ani cu fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo. Fostul îngeraş Victoria’s Secret are o fiică, Lea De Seine, cu actorul Bradley Cooper, cu care a fost logodită. Cei doi s-au despărţit anul trecut, după o relaţie de patru ani.

Text: Bettina Cristea

Photo: Harper’s Bazaar