Jason Momoa și Lisa Bonet s-au despărțit. Iată cum au făcut anunțul

Actorul Jason Momoa este din nou singur, spre bucuria admiratoarelor sale, care nu sunt deloc puține! Totuși, vestea despărțirii de Lisa Bonet i-a întristat pe cei care îi admirau ca și cuplu.

Farmaciștii Catena recomandă crema de ochi de la Rilastil din gama HYDROTENSEUR, o cremă antirid formulată împotriva pungilor de sub ochi și a cearcanelor.

Anunțul oficial a fost făcut de actorul în vârstă de 42 de ani pe contul său personal de Instagram. Acesta a postat un mesaj în care a explicat situația actuală din familia sa.

În mesajul publicat pe rețelele de socializare, Jason Momoa a anunțat că, deşi drumurile lor în căsnicie se despart, dragostea celor doi actori „va continua şi va evolua”. Actorul din  „Aquaman” și Lisa Bonet au doi copii împreună, pe Nakoa-Wolf Manakauapo Namakaeha și pe Lola Iolani. Jason a indicat în mesajul său că „aceste vremuri” pe care le trăim ar putea fi motivul separării.

Jason Momoa şi Lisa Bonet au început relația în 2005 și s-au căsătorit abia în 2017. Lisa Bonet a fost căsătorită anterior cu muzicianul Lenny Kravitz, cu care are o fiică, actriţa Zoe Kravitz.

Jason Momoa a devenit celebru după ce a jucat în serialul TV “Game of Thrones” (2011-2019), iar în ultimii ani a interpretat personajul Aquaman din universul benzilor desenate DC Comics într-un film produs de Warner Bros.

Anul acesta, el va putea fi văzut pe ecrane într-un alt lungmetraj din această serie cinematografică, “Aquaman and the Lost Kingdom”, care este un sequel al filmului “Aquaman” din 2018.

La rândul ei, Lisa Bonet a devenit celebră datorită participării sale în serialul “The Cosby Show” (1984-1992) şi interpretării unor roluri în mai multe filme, precum “Angel Heart” (1987), “Enemy of the State” (1998) şi “High Fidelity” (2000).

Foto: google images