După 1944, caricatura va deveni un mijloc de propagandă în slujba comuniștilor. Caricaturiștii satirizau (la sarcină de partid), tare ale societății trecute, astfel încât foștii aristocrați, boieri, nobili, industriași, patroni, să nu poată fi compătimiți pentru pedepsele pe care noua oligarhie le aplica. Din nefericire, pedepsele nu au fost doar de natură ironică sau moralizatoare. Cinismul proletcultist a fost fără margini. Râsul a dispărut de pe fața României, fiind înlocuit de masca roșie a tiraniei încrâncenate, a suferinței și a neputinței.
În acest climat, umorul a suferit însă și un alt avatar, devenind o armă de protest tacit împotriva dictaturii instaurate. Ca în orice epocă istorică, unii artiști s-au prostituat, alții și-au păstrat coloana vertebrală a demnității, cu subtilitate furișându-se sub pulpana metaforei, ei au zgâriat cu penița lor dictatura.
În prezent diverse publicații folosesc serviciile caricaturiștilor pentru a da o “notă de culoare” editorialelor sau unelor articole și teme abordate, iar unele au chiar o secțiune dedicata, “Caricatura zilei”.
Dupa 2000, a luat avânt și caricatura comercială, prezenta prin numeroase site-uri și blog-uri aparținând artiștilor care își promovează astfel serviciile sau ale unor firme care colaborează cu aceștia și oferă o multitudine de servicii clienților.
(va urma )
Editor: Catalin Mircea
Realizator : Corina Voicu