Lady Di va avea un musical dedicat pe canalul Netflix

Regretata Prinţesă de Wales va avea un musical produs de Netflix, în 2021.

“Diana: A True Musical Story” era programat să aibă lansarea pe Broadway, în această primăvară. Însă cum pandemia a închis toate sălile de spectacole şi teatru, musicalul va fi difuzat pe platforma Netflix, începând cu anul următor.

Deşi nu există nimic care să poată înlocui un spectacol live, suntem onoraţi să facem parte din programul de divertisment oferit de Netflix abonaţilor săi din întreaga lume“, au spus reprezentanţii spectacolului într-un comunicat.

Protagonista musicalului “Diana: A True Musical Story”, Jeanna de Waal, a vorbit despre dificultăţile de a interpreta o persoană care a fost atât de populară şi care a murit când actriţa era copil: “Spectatorii au nevoie de doar două secunde pentru a te vedea şi a decide dacă le placi sau nu”, spune ea. De Waal este cunoscută pentru roluri în musicaluri precum “Kinky Boots” şi “American Idiot on the Great White Way”.

De asemenea, un nou film despre viaţa Prinţesei Diana este în curs de realizare, iar actriţa Kristen Stewart va interpreta rolul lui Lady Di. Vezi aici mai multe detalii!