Laura Cosoi, botez tradițional în aer liber

Laura Cosoi

Laura Cosoi și-a botezat și cea de-a doua fetiță, pe Vera, sâmbătă, 3 octombrie. Urmând aceeași rețetă ca și la prima ei fetiță, vedeta a organizat și de această data un botez în aer liber, cu decoruri și  mâncare tradițională. Vedeta a ales aceeași biserică și pensiune din Baia Sprie, Maramureș, unde a făcut botezul Ritei, fiica ei cea mare.

Atmosfera a fost întreținută de frații Petreuș, care au dat tonul distracției tradiționale, completând perfect cadrul câmpenesc al momentului. Invitații la botez au primit mărturii în săculeți de pânză legați cu busuioc.

Printre oaspeți s-au numărat creatorul de modă Stephan Pelger și Adela Popescu și soțul acesteia, Radu Vâlcan, prieteni buni ai cuplului. Atât gazdele, cât și invitații, au purtat ținute relaxate, potrivite pentru cadrul natural ales.

”Pe 15 august, în zi Sfântă, a venit pe lume, pe cale naturală, minunea noastră, Vera. Suntem binecuvântați de Dumnezeu și iubiți! Mulțumim pentru fiecare gând bun! Azi mergem acasă și urmează întâlnirea cu tati și cu Rita bună. Ah, câte emoții”, scria Laura, pe contul personal de Instagram după nașterea Verei.

Pentru botez, Laura Cosoi a îmbrăcat o rochie până în pământ, lejeră, de culoare bleu, potrivită cu tema evenimentului.

Tot ce trebuie să știi despre copilul tău, din burtică până la liceu, afli din Cărticica Mama și Copilul

Text Cristina Dudău

Foto Facebook