Lectia de make-up: machiajul office

Atunci cand vine vorba despre intalnirile business , fiecare detaliu conteaza, iar aspectul ingrijit al unei femei care se respecta va face intotdeauna diferenta”, spune Manuela Gisca, make-up artistul care ne va dezvalui cum se realizeaza pas cu pas un machiaj office “ca la carte”. Enjoy!



Ce iti vine prima data in minte atunci cand trebuie sa realizezi un machiaj pentru birou?

Prima data ma gandesc la aspectul tenului, care ar trebui sa fie cat mai fresh pe parcursul intregii zile.

Cum trebuie sa arate machiajul office?

In acest tip de machiaj conteaza foarte mult dozajul. In general, pot spune ca este un machiaj putin mai intens fata de cel cu care suntem obisnuite in mod curent, ma refer la machiajul de zi. Spre exemplu, daca doresti sa intensifici machiajul ochilor, nu este rau sa optezi si pentru un ruj intr-o nuanta mai aprinsa.

Cum trebuie sa arate pielea atunci cand trebuie sa realizam un machiaj de tip office?

Tenul trebuie sa aiba un aspect foarte putin incarcat si atunci este indicat sa optam pentru produse fluide si foarte putina pudra.

Care sunt etapele in realizarea machiajului pentru birou?

Etapele oricarui tip de machaj sunt foarte importante si de aceea trebuie respectate intocmai: demachiere, tonifiere, hidratare, baza de machiaj, fond de ten, pudra, sprancene, fard de obraz, blush si ruj.

Machiajul office trebuie sa transmita incredere

Care sunt aspectele de care trebuie sa tinem cont atunci cand optam pentru machiajul business?

Pentru intalnirile de tip office se impune un aspect cat mai ingrijit.

Care sunt culorile admise in mediul office?

Cele mai indicate sunt culorile de pamant. Acestea sunt culorile care descind din marouri, dar ne putem extinde si catre oranjuri, bejuri sau auriuri, insa fara sa exageram cu fardurile sidefate.

Care este regula de baza in realizarea acestui tip de machiaj?

Depinde foarte tare de trasaturi. Daca vorbim despre ochii mari, atunci accentul se pune pe ochi, daca lucram pe o gura frumoasa, trebuie pusa in evidenta printr-un ruj aplicat corect, chiar si intr-o nuanta de rosu.

Ce produse ar trebui sa existe in trusa de make-up?

Pentru un machiaj office, este bine sa avem un minimum de produse care sa ne ajute sa mentinem aspectul fresh pentru intreaga zi: primer, fond de ten, pudra, creion de ochi, fard de ochi, mascara, creion de sprancene si ruj.

Ce rol joaca sprancenele in realizarea acestui tip de machiaj? Cat de mult accent trebuie sa punem pe sprancene?

Daca se pune accent pe machiajul ochilor, sprancenele ar trebui sa ramana in plan secund.

In ce tonuri ar trebui sa folosim blush-ul de obraz?

Sunt indicate tonurile naturale la fel ca cele pe care le folosim la ochi. In alegerea blush-ului pentru obraz trebuie sa tinem cont si de tipologia noastra. Pe un ten masliniu este bine sa optam pentru un blush mai inchis la culoare, iar pe unul deschis, nuantele de corai reprezinta alegerea ideala.

In machiajul office, se pune accent pe gura

Care sunt combinatiile de succes in ceea ce priveste alegerea rujului?

Rujul se alege in functie de nuanta tenului.

Text: Alexandra Lupu