Lexie Shine, o aparitie incendiara in peisajul muzical autohton

Lexie ShineCu ocazia lansarii piesei de debut „In a daze”, solista Lexie Shine ne-a acordat un interviu in exclusivitate! Va invitam sa aflati chiar de la ea mai multe despre noul sau single, despre sedinta foto dedicata lansarii piesei de debut, despre proiectele sale de viitor dar si despre cum se mentine frumoasa solista in forma.

 



TONICA: Buna, Lexie Shine, si felicitari pentru noul tau single, intitulat In a daze”. Ce ne poti dezvalui despre noua piesa si cum a luat nastere aceasta colaborare?

Lexie Shine: Buna, multumesc mult! Initial, piesa mi-a fost trimisa pe email de catre producatorii mei NMC & A.G. Productions cu o intrebare, si anume: „Ce parere ai despre piesa asta?” (ea fiind in romana, apoi modificata in engleza la cererea mea). Am ascultat-o de cateva ori si m-a captivat ritmul, linia melodica si mesajul pe care il transmitea piesa, iar apoi m-am decis si am spus: „O vreau eu!”, si asa a fost. Aceasta colaborare a luat nastere in urma cu doi ani si am mai inregistrat si alte doua piese atunci: „The Fire” si „Bad Boy”, dar si doua piese cover la Miley Cyrus – „Wrecking Ball” si Faydee – „Can’t let go”.

 

T.: Cu ocazia lansarii piesei de debut In a daze”, ai realizat si o sedinta foto incendiara. Ne poti deconspira ceva de la sedinta foto?

L.S.: Fotografiile mi-au fost facute de NMC, machiajul a fost realizat de catre Cristiana Radu, coafura la Magic Salon, iar vestimentatia este personala. Am facut aceasta sedinta foto in ton cu piesa… mai indrazneata. Sunt de parere ca merg bine impreuna!

 

T.: Cat de importanta consideri ca este imaginea pentru un artist?

L.S.: Imaginea este foarte importanta, deoarece oamenii te vad si te percep si dupa asta… pe langa mesajul si stilul pieselor interpretate, si imaginea trebuie sa transmita acelasi lucru.

 

T.: Ce reprezinta numele tau de scena? Cum a prins viata si de ce ai ales sa debutezi in muzica cu numele de scena Lexie Shine, si nu cu numele tau real?

L.S.: Lexie Shine nu este numele meu real, dar vine de-acolo. Lexie vine de la Alexie (in engleza), numele meu fiind Alexandra, iar Shine inseamna stralucire. Deci nu este neaparat nevoie de un nume real pentru scena.

 

T.: Ce loc ocupa muzica in viata ta si cand ai descoperit aceasta pasiune?

L.S.: Aceasta pasiune am descoperit-o cand eram foarte, foarte mica, pentru mine insemnand absolut tot… consider ca muzica vindeca ranile sufletului si aduce multa bucurie, oamenii fara muzica ar fi fost mult mai tristi si fara chef de viata.

 

T.: Ce surprize le pregatesti fanilor tai in viitorul apropiat?

L.S.: Pregatesc multe surprize, intr-adevar. La vara, voi lansa un nou single… ceva neasteptat caruia probabil ii voi filma si un videoclip.

 

T.: Arati impecabil. Cum te mentii in forma?

L.S.: In primul rand, am grija ce mananc, fac miscare si dansez… eu spun ca este o reteta perfecta pentru un corp frumos si sanatos!

 

Lexie-Shine-o-aparitie-muzicala-incendiara-in-peisajul-autohton-2T.: Fiecare femeie este frumoasa in felul ei. Ce te deosebeste pe tine de celelalte?

L.S.: Mie imi place sa fiu originala, nu imi place sa fiu ca alte fete. Am si o personalitate diferita care iese altfel in evidenta… urasc vulgaritatea!

 

T.: Povesteste-ne despre una dintre cele mai interesante provocari ale vietii tale….

L.S.: Cea mai tare provocare a fost cand am intrat pentru prima oara intr-un studio de inregistrari. Totul era nou pentru mine si ma simteam ciudat… m-am obisnuit repede, ce-i drept, iar acum este o adevarata placere sa inregistrez piese, ba chiar ador sa fac asta!

 

T.: Ce pasiuni ai in afara de muzica?

L.S.: O alta pasiune este dansul. Ador sa dansez, o fac destul de bine si nu m-a invatat nimeni. Imi mai place sa scriu versuri. Ma trezesc cantand prin casa si pun tot pe foaie ca sa nu uit si sa imi foloseasca mai tarziu.

 

T.: Cum se relaxeaza Lexie Shine in timpul liber?

L.S.: Imi place sa fac sport, sa ma plimb si sa fac shopping ca toate fetele.

 

T.: Ce crezi ca nu stiu cititorii despre tine si ti-ar placea sa afle?

L.S.: Mi-ar placea ca toata lumea sa stie ca sunt o fire foarte vesela, comunicativa si de viata, dar in acelasi timp sunt si foarte rezervata. Nu sunt deloc aroganta, urasc lucrul asta!

 

T.: La final, ne poti spune ceva in premiera despre tine?

L.S.: Sunt indragostita vesnic de muzica si nimeni si nimic nu poate schimba acest lucru! Daca vreti sa aflati mai multe lucruri despre mine si sa-mi urmariti activitatea muzicala, ma puteti gasi pe pagina mea oficiala de Facebook • Lexie Shine • www.facebook.com/LexieShine. Va astept acolo si mi-a facut o reala placere sa va acord acest interviu!

 

Text: Andreea Popescu