Mamele singure, intamplare sau afectiune egoista?

Mamele singure, intamplare sau afectiune egoista?Sunt o femeie de cariera, nu am nevoie de un partener, iar pana la urma prietenii sunt singurii care conteaza. O sa am un copil care sa fie numai al meu.” Ce inseamna de fapt o mama singura?

Femeia singura este o categorie speciala, societatea asigurandu-se sa ii acorde un statut deosebit, iar daca vorbim de mame singure, lucrurile se complica din nou. Exista doua categorii de mame singure: cele care au o cauza accidentala, divort, deces, abandon, iar in acest caz exista si un aspect dramatic care o incarca emotional pe mama, si cele care au ales sa faca acest pas, fara sa aiba un partener stabil. Acestea din urma sunt femei puternice, care stiu ce vor, insa si pe ele sarcina le poate afecta din cauza modificarilor hormonale care au loc.

Doar eu si micutul meu, monopolul afectiunii
Ideea de a da nastere unui copil fara prezenta unui partener stabil provine pe fondul unei lipse de afectiune. Cand sunt mama singura, stiu ca ii ofer lui afectiune, iar copilul imi raspunde la fel. Putem vorbi de un oarecare monopol pe o afectiune, monopol pe care nu il pot aplica partenerului de viata. Atunci cand sunt mama, copilul automat ma iubeste numai pe mine, iar eu il transform in scopul tuturor actiunilor mele. Este bine ca mamele sa acorde o mai mare atentie starilor psihice din perioada de sarcina, pentru ca anumite tulburari pot afecta negativ copilul, care este foarte receptiv la starile acesteia.

Fuga de relatii stabile, amplificata de nasterea copilului
Lipsa unui partener, nesatisfacerea nevoilor hormonale firesti, genereaza desigur o serie de frustrari tinerei femei. Disconfortul acestor stari este insotit si de o larga paleta de problematizari care precede alegerea unui nou partener: Este posibilul partener potrivit pentru copil? Este copilul in siguranta alaturi de el? De multe ori mamele prefera sa isi aleaga parteneri ocazionali, sporadici pentru a-si satisface nevoile unei relatii sexuale, tocmai de teama reactiilor posibilului partener la nevoile copilului? Va putea el sa ii ofere micutului tot ceea ce el are nevoie? Pe de alta parte, copilul poate sa se declare impotriva unui nou membru, mai ales daca relatia cu tatal biologic este buna. In cazul lipsei tatalui, copilul poate sa isi ia modelul masculin si din alta parte: bunici, unchi, frati mai mari, profesori etc.

Prezenta ambilor parinti, baza educatiei echilibrate
Lipsa tatalui incarca mama cu un dublu rol, iar acest lucru implica un consum emotional, de timp si de energie foarte mare. Pe perioade mici de timp, aceasta poate suplini si rolul tatalui, insa nu permanent. Fiecare parinte are rolul sau bine stabilit in echilibrul psihologic al copilului, pentru ca fiecare vine cu modelul lui de viata, cu conceptiile lui. Femeile au un model mai mult impulsiv, reactionand de cele mai multe ori emotional si din instinct, in timp ce barbatii, teoretic, merg pe partea cognitiva, controlata rational. Este bine ca micutii sa cunoasca ambele modalitati de abodare. Modelul masculin are o importanta psihologica foarte mare in cresterea copilului, atat la fata, cat si la baiat. Tatal este de fapt acel erou catre care copilul tinde. Este vorba de putere, siguranta, incredere, sprijin.

Active Center, un sprijin pentru mamicile singure
Active Center abordeaza indirect dramele mamicilor singure, reusind sa creeze o atmosfera calda in care acestea sa se simta in siguranta, ingrijite si intelese. De multe ori ele sunt sfatuite sa vina la cursuri cu o prietena buna sau cu cineva foarte apropiat pentru a spori sentimentul de siguranta. Cineva este langa ea, cineva o sustine si o ajuta. Mai mult, cursurile Active Center le pregatesc pe mamici pentru experienta care le asteapta, le ajuta sa inteleaga mai usor transformarile din perioada de sarcina si sa le faca fata mai cu usurinta. Exercitiile pe care aceste programe le propun, aduc o intelegere a acestei stari nu ca pe o boala, ci ca pe o etapa perfect normala in care unele lucruri le sunt permise, in timp ce altele nu.

 

Text : Irina Chelarescu
Consultant : Vania Limban
Tel : 0722 288 856
Psiholog Active Center : Maria Eugenia
Tel : 0722 388 020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *