Metrosexualitatea: cat si cum ar trebui sa se ingrijeasca barbatii

MetrosexualitateaNu de putine ori mi-a fost dat sa vad in jurul meu barbati foarte aranjati, pensati, care purtau bijuterii, dar si un miros intepator de parfum. In ultimii ani, metrosexualitatea a devenit un fenomen care pare sa acapareze incet-incet lumea si sa puna stapanire pe barbati. Din pacate insa, foarte multi barbati gresesc si duc aceasta metrosexualitate intr-o alta extrema.

Barbatii efeminati sunt acei barbati care nu numai ca incep sa copieze aspectul femeilor, ci si caracterul lor. Cate dintre voi, doamnelor, si-ar dori sa aiba langa ele un astfel de barbat, care sa petreaca foarte mult timp in oglinda, sa se preocupe de cum si-ar putea astupa cearcanele sau de faptul ca parul nu le sta tocmai bine?

 

De la placa de par la lacul de unghii

 

Niciunui barbat nu ar trebui sa i se ia privilegiul de a arata bine, de a se ingriji, de a afisa un look impecabil, insa in masura in care ramane barbat. Nu inteleg de ce barbatii simt nevoia sa-si „polizeze” si apoi sa isi lacuiasca unghiile, ca mai apoi sa isi unduiasca mainile in gesturi deloc masculine. De la lacul de unghii si pana la placa de par nu este decat un pas foarte mic, pe care multi barbati s-au hotarat sa-l faca. Probabil ca aceasta este si o tendinta impusa de saloanele de infrumusetare si de cei care stabilesc trendurile in materie de moda si hairstyling. Nici nu mai vreau sa aduc in discutie barbatii care apar la diferite evenimente si poarta rimel pe gene, cei care utilizeaza creion de ochi sau cei care folosesc gloss. Ar trebui sa existe o regula bine stabilita care sa sublinieze punctul unde barbatii sa se opreasca, astfel incat sa nu cada in latura penibilului sau sa fie confundati cu o… femeie.

 

Din dorinta de a arata bine…

 

Vorbim despre acei barbati care iau magazinele la rand, care petrec ore in sir la cumparaturi, in saloanele de beauty, care se epileaza, se dau cu creme si folosesc tot felul de trucuri pentru a arata perfect. Daca vei intoarce capul in stanga si in dreapta, este absolut imposibil sa nu observi ca din ce in ce mai multi barbati se alatura acestui trend. Pune-te in situatia de a te intalni cu un barbat a carui piele este mai fina decat a ta, care sa se intristeze ca i-a sarit lacul de pe unghii sau care sa amane intalnirea pentru o programare la salon. Nimeni nu spune ca un barbat nu trebuie sa fie ingrijit, dar parca trebuie totusi sa ramana intr-un registru normal. Fara par epilat, decat daca este intr-adevar mult prea mult, fara sprancene epilate, decat daca sunt o linie continua, fara unghii lacuite, ci doar frumos curatate si taiate, fara gloss pe buze si fara par intins cu placa. Un barbat trebuie sa emane masculinitate, sa aiba deopotriva o blandete in privire care sa nu reiasa din felul in care si-a asortat tricoul cu adidasii si nici sa povesteasca despre ultimele sale achizitii in materie de produse de beauty.

 

Necesitate sau trend?

Termenul „metrosexualitate” a fost inventat de catre jurnalistul britanic Mark Simpson  si se refera la barbatii de orice orientare sexuala cu un puternic simt estetic, extrem de preocupati de lookul lor. Intre anii 1990-2000, acest curent a inceput sa devina din ce in ce mai popular si sa aiba din ce in ce mai multi adepti. In lume exista foarte multi astfel de barbati si amintim aici pe unul dintre cei mai de seama reprezentati, David Beckham. Si daca starurile practic au impus un astfel de curent, este clar ca a trecut drept un trend si nu o necesitate. Asadar, inca o data imi sustin parerea, un barbat ingrijit putin si bine arata mult mai bine decat unul ingrijit mult si prost.

 

Text: Ruxandra Raica