Minciunile spuse copiilor: benefice sau daunatoare?

shutterstock 4595854    Desi parintii au pretentia – si fac tot posibilul in aceasta directive – ca cei mici sa nu minta, ei apeleaza la aceasta tehnica ori de cate ori au ocazia. Chiar si asa, cercetatorii sunt de parere ca acestia isi mint copiii pentru a-i proteja sau pentru a iesi dintr-o situatie neplacuta.

De cate ori nu te-ai dus la magazine, iar cel mic a inceput sa tipe din rasputeri ca vrea o jucarie? In momentul ala, promisiunea ta a fost ca va veti intoarce in alta zi ca sa achizitionati jucaria, doar-doar cel mic o tacea. Dar cati dintre voi v-ati intors?

 

  • Studiile arata ca mai mult de 80% dintre parinti…mint

S-a demonstrat ca majoritatea parintilor le spun peste 3000 de “minciuni albe” micutilor, in toata copilaria lor. Ei isi mint copiii din tot felul de motive: sa manance broccoli ca vor creste mai mari, sa nu plece de langa ei ca vin hotii si ii fura, sa adoarma ca vine bau-bau, sa stea cuminti ca altfel ii dau la necunoscuti etc. De altfel, ultima minciuna este si cea mai comuna.

Cercetatorii de la departamentele de psihologie de la Universitatea din California, San Diego si de la Universitatea din Toronto, Canada, au examinat modul in care parintii mint si motivele pentru care o fac si au constatat ca astfel de minciuni sunt spuse si folosite pentru protejarea si educarea copiilor.

 

  • Cum poate o minciuna sa ajute in educatia copilului?

In urma realizarii studiului, pe un esantion de 500 de familii, s-a constatat ca decizia unei mame de a-si minte copilul in ideea de a-l educa este una… corecta. Copiii nu sunt ca adultii sa inteleaga de bunavoie cand li se spune ca parintii nu au bani ca sa le cumpere jucaria dorita, asa ca acestia mint, promitandu-le celor mici ca se vor intoarce intr-o alta zi sa o cumpere.

Potrivit cercetarilor, unele minciuni pot avea consecinte grave asupra copiilor. De exemplu, faptul ca il ameninti spunandu-i ca, daca mai incruciseaza ochii, va ramane cu ei asa, lucru de care si el isi va da seama ca nu este adevarat, ii oferi copilului mesaje contradictorii. Totodata, stii si tu ca “minciuna are picioare scurte” si, prin urmare, cand cel mic isi va da seama ca l-ai mintit, cum vei reactiona? Acestea fiind spuse, alege cu grija tipurile de minciuni pe care le folosesti cu copilul tau. Unele dintre ele pot avea consecinte grave. 

         Ramane la latitudinea ta decizia de a-i spune sau nu minciuni celui mic. Singurul lucru pe care ti-l putem noi spune este ca, daca un copil va creste fara experienta de a fi mintit macar o data, acesta va avea mari sanse sa devina un adult naiv, usor de invins si de dus cu zaharelul.

Text: Andreea Popescu