Mituri despre deshidratare

shutterstock_16534954Apa are o importanta majora in mentinerea vietii. Deshidratarea corpului prezinta un pericol serios mai ales daca tinem cont de faptul ca organismul nostru este format din peste 70% apa. Dar oare este vorba doar de consumul de apa sau putem consuma si alte lichide? Pentru a afla acest lucru, te invitam sa citesti randurile urmatoare.

 

Mitul nr.1: Deshidratarea este relativ rara si apare numai atunci cand organismul este lipsit de apa

Realitate: Deshidratarea este o problema cronica, larg raspandita, care are efecte majore asupra bunastarii, nivelului de energie si aspectului pielii. Christopher Vasey, naturopat elvetian si autor al cartii “The Water Prescription”, este de parere ca cei mai multi oameni sufera in mod regulat de acest tip de deshidratare, din cauza obiceiurilor alimentare nesanatoase si a consumului mic de bauturi. Deshidratarea cronica poate provoca tulburari digestive, deoarece corpurile noastre au nevoie de apa pentru a produce sucuri digestive care ajuta procesul de digestie. Daca organismului nu i se ofera apa, acesta nu va mai fi capabil sa secrete sucuri digestive suficiente, lucru ce va conduce la o varietate de probleme – cum ar fi gaze, balonare, greata, digestie slaba si pierderea poftei de mancare.

 

Mitul nr.2: Trebuie sa consumam 8 pahare de apa pe zi

Realitate: Corpul tau are nevoie de o aprovizionare constanta cu apa pentru a functiona eficient si a indeplini sarcinile date. Nu exista dovezi stiintifice care sa sustina ca 8 pahare pe zi sunt suficiente sau insuficiente pentru a nu te deshidrata. In 2002, medicul Heinz Valtin, profesor de fiziologie in cadrul Dartmouth Medical School si autor a doua manuale despre functia renala, a publicat lucrarea definitiva pe aceasta tema in “Jurnalul American de Fiziologie”. Timp de 10 luni, el a cercetat literatura medicala pentru a gasi dovezile stiintifice care sa conteste numarul paharelor de apa recomandat pe zi. In anul 2004, s-a realizat un studiu la Institutul de Medicina in urma caruia s-a concluzionat faptul ca barbatii trebuie sa consume 3,7 litri de lichid si femeile – 2,7 litri de lichid. Dar aceste cifre se refera la aportul total de lichide, adica toate bauturile si alimentele care contin apa, nu doar la apa pura. Organismul are nevoie de doar 3 – 5 grame de sare pe zi pentru a ramane sanatos, dar cei mai multi oameni consuma produse care contin pana la 12 -15 grame de sare. Pentru a se elibera de acest plus, organismul necesita cantitati mari de lichide.

 

Mitul nr.3: Cand vine vorba de hidratare, toate bauturile sunt bune

Realitate: Organismul uman “filtreaza” in moduri diferit apa, cafeaua de dimineata, fresh-ul de la masa de pranz si paharul de vin de la cina. Practic vorbind, organismul nostru necesita cantitati semnificative de apa pentru a procesa in mod corespunzator bauturi precum cele enumerate mai sus. Bauturile indulcite si carbogazoase pot deshidrata grav corpul. De exemplu, cafeaua, ceaiul negru sunt foarte bogate in purine, toxine, care trebuie sa fie diluate in cantitati mari de apa pentru a fi indepartate din organism. Consumul moderat de cafea si ceai este recomandat, insa niciuna dintre cele doua nu va putea vreodata tine locul apei.

 

Text: Andreea Popescu