Nicoleta Dragne, noua concurentă la “Bravo, ai stil! Celebrities”

O nouă concurentă se alătură show-ului “Bravo, ai stil! Celebrities”, de săptămâna aceasta telespectatorii îi vor putea urmări evoluția stilistică a Nicoletei Dragne, aspirantă la titlul de Cea mai stilată Celebritate din România. Schimbarea are loc, după eliminarea în Gala de sâmbătă trecută când, în urma voturilor telespectatorilor Carmen Negoiță a fost eliminată din competiție, fiind concurenta cu cel mai mic procentaj.

Nicoleta Dragne este obișnuită cu lumina reflectoarelor, aceasta a fost angrenată în cadrul unui reality show de succes, fiind timp de câteva sezoane una dintre participantele cele mai îndrăgite în cadrul acelui proiect TV.

Pasionată de modă, mereu în pas cu trendurile în materie de fashion, Nicoleta Dragne a acceptat provocarea “Bravo, ai stil! Celebrities” cu brațele deschise și mărturisește că își dorește ca prin participarea ei în această competiție să câștige atât pariul cu sine, cât și să iasă din zona sa de confort vestimentar.

“Pentru mine, participarea la <Bravo, ai stil! Celebrities> este mai mult un pariu pus cu mine, unul care să învingă emoțiile atunci când sunt în centrul atenției. De asemenea, este o provocare în ceea ce privește stilul meu vestimentar. Aici am ocazia să îmbrac ținute pe care nu le-aș purta în mod normal și cu siguranța pot să ies din zona mea de confort. Atât o provocare, cât și o lecție având în vedere faptul că am ocazia să deprind informații corecte legate de stil”, spune Nicoleta Dragne.

Bettina Cristea

foto: PR