“No Time To Die”, din nou amânat

Aventura lui James Bond din cel mai nou film al francizei, “No Time To Die”, a fost amânată din nou. Deşi, iniţial, a 25-a peliculă din serie avea lansarea programată în aprilie 2020, pandemia i-a făcut pe producători să împingă lansarea în noiembrie, în acest an.

Însă, se pare aceştia au revenit asupra deciziei şi au hotărât ca filmul să apară în cinematografe abia în aprilie anul viitor.



Iată cu spuneau producătorii “No Time To Die” în martie

„Filmul va fi lansat în Marea Britanie pe 12 noiembrie 2020, iar lansările din celelalte ţări urmând să aibă loc la date ulterioare, inclusiv lansarea din Statele Unite, pe 25 noiembrie 2020”, au anunţat producătorii francizei la începutul lunii martie.

 

Iniţial, MGM, Eon Productions şi Universal voiau să menţină premiera de luna viitoare, dar au fost nevoiţi să-şi schimbe data din cauza problemelor legate de închiderea cinematografelor din mai multe ţări ale lumii. Noua dată a premierei aleasă de producători este 2 aprilie 2021.