“O mie de vise” – noul single al Juliei Jianu inclus pe coloana sonora a telenovelei “Iubire si onoare”

Julia-Jianu3Cea mai noua vedeta cooptata in echipa ProTv International, Julia Jianu are o toamna plina de premiere. Dupa ce a inceput sa lucreze la emisiunea „Asculta-ti muzica de acasa”, ce va debuta cu prima editie duminica, 17 octombrie, de la ora 18.00 la ProTv International, Julia a pregatit si un nou single, „O mie de vise”.

Atat piesa cat si videoclipul filmat de curand vor fi lansate la „Povestiri de noapte” marti, 5 octombrie. Compusa de Ionut Radu de la „Praf in ochi”, melodia a placut producatorilor telenovelei „Iubire si onoare”, difuzata ACASA, de luni pana joi, de la ora 20.30 si va fi inclusa pe coloana sonora a productiei. Si videoclipul piesei, regizat de Bogdan Jianu va fi o adevarata surpriza pentru telespectatori, in primul rand pentru ca a fost filmat in decorul telenovelei.

„O mie de vise” marcheaza trecerea Juliei la un nou stil muzical, pop rock, fiind de altfel si prima balada din cariera vedetei.

Ma bucur foarte mult ca aceasta melodie va putea fi ascultata pe coloana sonora a telenovelei “Iubire si onoare” pentru ca este o piesa in care am pus mult suflet. Mi-am dorit dintotdeauna sa interpretez o balada si cand am auzit aceasta piesa mi-am dat seama ca ma reprezinta in totalitate. Mai mult, filmarea videoclipului a fost o experienta foarte placuta de la inceput pana la sfarsit,incepand de la decoruri pana la tinutele spectaculoase  pe care le-am folosit, aduse de designerul Diana Haidinger”, declara artista care  va fi prezenta marti alaturi de Cabral si Mircea Solcanu in studioul Povestirilor, unde va da mai multe detalii despre noul sau proiect muzical.