O rochie purtata de Beyonce, inspiratie pentru rochia de mireasa a lui Meghan Markle

Foto Hepta: Nunta Printului Harry cu actrita Meghan Markle are loc pe 19 mai, ora 14:00, ora Romaniei. 

Actrita Meghan Markle va deveni maine, 19 mai, sotia Printului Harry, ocazie cu care va primi si titlul nobiliar de Ducesa de Sussex. Cu siguranta, unul dintre cele mai comentate momente ale nuntii anului va fi rochia de mireasa aleasa de Meghan.

Dincolo de zecile de supozitii facute pe aceasta tema, se pare ca oricare va fi designerul care a realizat rochia, Meghan a fost incantata de o creatie semnata de creatorul de moda israelian Inbal Dror, purtata de artista Beyonce la Premiile Grammy din 2016.

Totusi, modelul rochiei pentru ceremonia regala va trebui sa respecte anumite reguli impuse de Casa Regala. Rochia trebuie sa fie lunga, sa acopere cat mai mult din corp, clasica, eventual cu detalii moderne. Prin urmare, desi lui Meghan i-a placut in mod deosebit rochia imbracata de Beyonce, portiunile transparente de material din zona coapselor sunt mult prea sexy pentru un astfel de eveniment, insa partea superioara, cu maneci lungi si guler, este cat se poate de potrivita (vezi foto jos).

Foto Pinterest: Rochia aleasa de Beyonce in 2016, la Premiile Grammy, i-a atras atentia actritei Meghan Markle, viitoarea sotie a Printului Harry. 

Bineinteles, pretul rochiei de mireasa va ajunge la o suma destul de mare, tinand cont de faptul ca va fi facuta de un designer cunoscut, din cele mai bune materiale si pentru o astfel de ocazie importanta. De exemplu, despre rochia de mireasa a Ducesei de Cambridge, creata de Alexander McQueen, se spune ca a costat 500.000 de euro.

Un detaliu emotionant dezvaluit de actrita Priyanka Chopra, buna prietena cu Meghan Markle, este ca viitoarea membra a Casei Regala britanice a varsat lacrimi de bucurie cand a probat rochia de mireasa, semn ca este incantata de rezultat. Ramane de vazut cat de mult seamana modelul rochiei pe care o va imbraca in ziua cea mare cu cel purtat de faimoasa Beyonce sau daca pe parcurs Meghan nu a gasit alte surse de inspiratie…

Text: Oana Baltoc