Obosita la sfarsit de an? Iata cum treci peste perioada epuizanta!

shutterstock_87970870La sfarsit de an, ne simtim cu totii obositi, epuizati, fara chef, insa nu ne ramane nimic de facut decat sa ne recapatam forma, sa ne incarcam bateriile pentru a o lua de la capat. Usor de zis… greu de facut, insa viata ne rezerva atat surprize placute, cat si surprize mai putin placute carora trebuie sa le facem fata.

Nimic nu se compara insa cu un somn bun. In principiu, trebuie sa respectati orarul de odihna, sa evitati mesele foarte tarzii si alcoolul, iar in camera in care dormiti nu trebuie sa fie mai mult de 20°C. Puteti utiliza o masca speciala pentru ochi pentru a va relaxa iar dimineata cand va treziti consumati un pahar de apa. Nu uitati sa luati micul dejun!

 

Hraniti-va corect!

Iarna, organismul are nevoie de cat mai multe vitamine, asa ca trebuie sa evitati cu orice chip semipreparatele. Ideal ar fi sa consumati cel putin 5 fructe si legume pe zi, fara sa uitati de carnea rosie care contine fier si va protejeaza impotriva anemiei, peste dar si cereale. Supele sunt neaparat necesare iarna, pentru ca va incalzesc, ajuta digestia si sunt reconfortante. In hipermarketuri gasiti legumele de care aveti nevoie fara prea mult efort. Renuntati la bauturile dulci si carbogazoase, optati pentru apa si pentru foarte multe ceaiuri.

 

In caz de stres, cura cu multivitamine este recomandata. O astfel de cura ar trebui sa fie tinuta aproximativ 15 zile si din ea nu ar trebui sa lipseasca vitamina C, magneziul, antioxidantii. Incercati suplimentele alimentare, asta insa dupa ce ati consultat medicul specialist. Nu uitati si de sursele naturale. Lamaia cu miere tine la distanta gripa si raceala, la fel si vinul rosu fiert.

 

Miscare si iarasi miscare

Nimeni nu spune ca trebuie sa petreceti 2 ore pe zi in sala de sport, insa daca nu sunteti activi, acest lucru atrage dupa sine pierderea chefului de viata. 30 de minute de miscare de 3 ori pe saptamana reprezinta doza ideala pentru a va pastra in forma. Mergeti pe jos, mergeti la patinoar, mai ales ca este momentul indicat pentru sporturile de iarna, fiti dinamici. Tineti minte, desi banuiesc ca stiati deja acest lucru, atunci cand faceti sport, se elibereaza endorfine. Chiar daca este frig si zapada, o plimbare prin parc nu va dauna in niciun caz.

 

Daca veti ramane doar in fata televizorului sau laptopului, nu veti reusi sa faceti nimic benefic pentru starea voastra de bine, pentru sanatate. Iesiti in oras cu prietenii, mergeti la teatru, la film, radeti, simtiti-va bine, luati lectii de pictura, de pian, orice va destinde. Petreceti cateva ore in care sa uitati pur si simplu de probleme, de stres.

Faceti ceea ce va place!

Orice activitate care va relaxeaza este bine-venita. Cititi o carte buna, beti o cana de ciocolata calda si mancati cativa biscuiti, gatiti daca acest lucru va incanta, mergeti la shopping, jucati-va pe Playstation, recompensati-va pentru toate momentele tensionate carora a trebuit sa le faceti fata in anul care aproape a trecut, ascultati muzica, faceti bai lungi cu multa spuma, lasati-i pe ceilalti si focusati-va asupra propriei persoane macar pentru o perioada scurta de timp.

 

Anul viitor aveti mai multa grija de voi si de cei dragi voua si nu lasati stresul sa va acapareze!

 

Text: Ruxandra Raica