Omagiu Postum Ep. 67


Deschide videoclipul
OMÁGIU, omagii, s.n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasalfață de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței fațăde cineva; ofrandă, prinos. * Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.
OMÁGIU s.n. 1. Jurământ de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere cătresuzeran. 2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it.omaggio, cf. fr. hommage]. OMÁGIU s.n. 1. Jurământ de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere cătresuzeran. 2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it.omaggio, cf. fr. hommage].
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.)Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre o operă literară sau științifică) Rămas în manuscris și publicat după moartea autorului. Materialul poetic postum [al lui Eminescu] abia acum se dezvăluie într-o bogăție copleșitoare. SADOVEANU, E. 83. ◊ (Substantivat, f.) nFăt- Frumos fiul iepei » ar fi să fie o «postumă » [a lui Creangă]. IBRĂILEANU, S. 150. 2. (Despre o calitate, un merit etc.) Care se acordă, se atribuie, se recunoaște cuiva după moarte. De această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent. CARAGIALE, O.III 243. Pentru a-și răpi chiar gloria postumă, ei răspîndeau acum în popor [o] odioasă anecdotă. HASDEU, I. V. 167. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. 
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.)Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. 
Sursa: DLRLC (1955-1957) 
iunie 20th, 2016 by tonica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate