Printre personalităţile culturale care vor anima scenele deschise şi standurile se numără Gheorghi Gospodinov, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Gabriel Liiceanu, Cristian Tudor Popescu, Theodor Paleologu, Doina Ruşti, Radu Paraschivescu, Horia Roman Patapievici, Tatiana Niculescu, Mircea Mihăieş, Cătălin Vasilescu, Dan-Liviu Boeriu, Lucian Croitoru, Catherine Lovey, Nadia Comăneci, Margareta Pâslaru, Igor Bergler, Alex Donovici, Alec Blenche, Veronica D. Niculescu şi mulţi alţii.
Salonul Internaţional de Carte Bookfest – ediţia a XIX-a – se va desfăşura de miercuri până duminică la Romexpo, iubitorii cărţii fiind aşteptaţi, la 20 de ani de la prima ediţie iniţiată de Gabriel Liiceanu în 2006, să ia parte la 455 de evenimente promovate de 158 de expozanţi.
Bookfest anunţă o spectaculoasă ediţie aniversară, ţara invitată de onoare în acest an fiind Bulgaria, cei mai buni autori din Bulgaria şi România aşteptându-şi în cele cinci zile cititorii cu cele mai proaspete titluri şi sesiuni de autografe.
Editurile au pregătit pentru vizitatori pachete speciale de oferte şi reduceri pe toată perioada desfăşurării salonului de carte.
Bookfest Bucureşti 2026 va putea fi vizitat între orele 10:00 şi 20:00 (miercuri, joi şi duminică) şi 10:00 – 21:00 (vineri şi sâmbătă), la fel ca la toate ediţiile salonului, intrarea fiind liberă.
Salonul de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România.
Literatura bulgară în prim-plan la Bookfest 2026: 14 scriitori invitați la București
Bulgaria, țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026, vine la București cu o delegație impresionantă formată din 14 scriitori, poeți și autori pentru copii, reprezentând unele dintre cele mai importante voci ale literaturii bulgare contemporane. Publicul îi va putea întâlni atât în cadrul evenimentelor organizate la Romexpo, cât și la o serie de dialoguri, lansări și lecturi care vor avea loc în librării și alte spații culturale din oraș.
Cu siguranță, una dintre cele mai așteptate prezențe de la Bookfest 2026 este Gheorghi Gospodinov, considerat unul dintre cei mai importanți autori europeni contemporani. Fanii îndrăgitului scriitor bulgar au ocazia de a-l întâlni atât la Bookfest, cât și în cadrul unui eveniment care va avea loc în afara salonului de carte. Astfel, miercuri, 3 iunie, de la ora 18.00, Gheorghi Gospodinov va intra într-un dialog cu Mircea Cărtărescu la Scena ARENA din cadrul Bookfest, amfitrioana evenimentului fiind jurnalista culturală Mirela Nagâț. A doua zi, 4 iunie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc lansarea celei mai recente traduceri în limba română din opera lui Gheorghi Gospodinov: romanul Grădinarul și moartea (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Anansi. World Fiction, 2026).
Ioanna Elmy, considerată una dintre cele mai puternice și promițătoare voci ale literaturii bulgare contemporane, o scriitoare care astăzi își împarte viața între Sofia și Statele Unite ale Americii, va veni și ea la Bookfest 2026. Toți cei care au îndrăgit romanul Născute din vinovăție (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Polirom, 2025) o pot întâlni la Scena Agora de la Romexpo sâmbătă, 6 iunie, ora 12.00.
De asemenea, Elena Alexieva, una dintre cele mai redutabile și premiate figuri ale literaturii bulgare contemporane, recunoscută internațional pentru modul chirurgical în care îmbină ficțiunea psihologică, dramaturgia și analiza socială, își va lansa și ea la Bookfest 2026 prima sa traducere în limba română: romanul Vulcan, considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii bulgare contemporane (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Anansi. World Fiction, 2026).
Un alt nume nou al literaturii bulgare intrat recent pe piața de carte din România este Kostadin Kostadinov, tradus la Editura Eikon cu romanul Vânătorul de fluturi din Ada Kaleh (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, 2026). Prin scriitura sa nuanțată, Kostadin Kostadinov pătrunde adânc în psihologia umană, transformând destinele marginale și scenele rurale balcanice în narațiuni puternice despre supraviețuire și identitate.
Petia Kokudeva, una dintre cele mai iubite și premiate voci ale literaturii pentru copii din Bulgaria contemporană, jurnalistă, călătoare neobosită și o adevărată exploratoare a imaginației pure, își va lansa în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026 prima carte din seria Lupo și Tumba, apărută în traducere la Editura Arthur (traducere de Lora Nenkovska). Ea va fi prezentă la Bookfest pe 5 iunie, atât pentru o întâlnire cu cei mai mici dintre cititori, cât și pentru un dialog pe teme profesionale alături de scriitoarele din cadrul Asociației De Basm.
La Bookfest 2026 vin și patru voci esențiale ale poeziei bulgare contemporane, fiecare aducând la București un parcurs cultural de excepție: Nadejda Radulova, o voce rafinată a lirismului feminin, reputată traducătoare și editoare, care explorează subtil corpul, intimitatea și mitologiile personale; Gheorghi Gavrilov, unul dintre cei mai dinamici și premiați poeți ai noului val, a cărui scriitură viscerală și cerebrală surprinde tensiunea cotidianului urban; Iordan Eftimov, critic literar, universitar și poet experimental, figură centrală a postmodernismului bulgar, cunoscut pentru ironia fină și rigoarea conceptuală; și Ivan Hristov, poet și etnomuzicolog, maestru al ritmurilor interioare care îmbină arhetipurile balcanice cu modernitatea textuală. Pe toți, traduși la Casa de Editură Max Blecher, îi puteți întâlni atât la Bookfest, cât și în cadrul unor evenimente organizate în oraș, vineri, 5 iunie, și sâmbătă, 6 iunie.
Petar Chuhov și Maria Ghetova, doi cunoscuți poeți reprezentând generații diferite ale literaturii bulgare contemporane, vin de asemenea la Bookfest 2026. Creațiile lor au fost parțial traduse și promovate în România în paginile unor publicații de profil. Cu ei vă puteți întâlni în zilele de weekend ale Salonului de Carte Bookfest.
Lista oaspeților bulgari care vor sosi la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest îi include și pe Emil Andreev și Ivan Stankov, doi dintre cei mai apreciați și premiați autori bulgari contemporani, ale căror opere de referință au fost traduse în limba română și publicate la prestigioasa Editură Humanitas. Cititorii îi pot întâlni pe cei doi scriitori, care reconstituie magistral spiritul balcanic, vineri, 5 iunie, în cadrul a două evenimente organizate la standul Bulgariei, alături de scriitorii români Andreea Răsuceanu și Cezar Paul-Bădescu.
Todor P. Todorov, scriitorul bulgar nominalizat la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2024, se va întâlni în cadrul unui dialog la Bookfest 2026 cu scriitorul român Bogdan Crețu, nominalizat la același premiu în 2025. Evenimentul, care reunește două dintre cele mai puternice voci ale prozei est-europene contemporane, va avea loc sâmbătă, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest.
Edituri la Bookfest: Litera
În perioada 3 – 7 iunie, Editura Litera vă dă întâlnire la Salonul Internațional de Carte Bookfest cu un portofoliu editorial amplu, compus din zeci de noutăți în colecțiile dedicate literaturii, istoriei, dezvoltării personale, cărților pentru copii, manualelor și auxiliarelor școlare. Programul evenimentelor din acest an include lansări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri relevante pentru societate, evenimente speciale dedicate celor mai mici dintre cititori, prezentarea unor noi proiecte editoriale, precum și întâlniri cu cei mai îndrăgiți autori: Igor Bergler, Alec Blenche, Alex Donovici, Camille Neveux și Cătălin Ranco Pițu. La standul Litera veți descoperi peste 800 de titluri din toate domeniile, reduceri de până la 60%, oferte speciale, pachete promoționale pentru toate buzunarele, secțiuni dedicate cărților aflate în #trending în comunitățile BookTok și colțuri tematice interactive care vă pot inspira în alegerea celor mai interesante lecturi pentru vacanță.
Una dintre cele mai așteptate lansări ale acestei ediții este romanul Gutenberg 42B de Igor Bergler, continuarea volumului Biblia pierdută – roman care a schimbat definitiv piața de carte din România și a stabilit recorduri de vânzări imediat după apariție, regăsindu-se constant în preferințele cititorilor an de an.
Un focus important al acestei ediții îl reprezintă literatura pentru copii scrisă de autori români.
Alex Donovici debutează în portofoliul Editurii Litera cu o nouă serie ilustrată, al cărei prim volum este Melcul Fulger și puterea dragostei. Cartea continuă aventurile eroilor din seria Țup, urmărind călătoria melcului Fulger către Lumea Nouă, în căutarea dragostei. Cu ilustrații fermecătoare, semnate de Stela Damaschin-Popa, Melcul Fulger și puterea dragostei este o poveste despre nenumăratele chipuri ale iubirii, fiecare mai frumos decât celălalt. Scrise cu umor și multă sensibilitate, întâmplările prin care trece melcul îi poartă pe micii cititori într-un univers în care prietenia, perseverența și empatia devin adevărate superputeri capabile să schimbe lumea.
Alec Blenche lansează, la această ediție a Bookfestului, Căpitanul Codiță și micii exploratori, o nouă serie de povești de aventură. În fața micilor cititori se creionează un univers plin de imaginație, presărat cu surprize și descoperiri cu miez. La bordul corabiei Șoricelul Zburător, șase prieteni foarte diferiți pornesc în căutarea legendarei Comori a Valurilor. Pe drum, aceștia vor întâlni insule ciudate, personaje haioase, dar și învățături despre viață, prietenie și curaj. După succesul fenomenal al primei cărți, care și-a câștigat deja fani în toate colțurile țării, în seria Jurnalul unui fotbalist de buzunar apare al doilea volum, Serenade, salate și surprize, care aduce în prim-plan alte aventuri pline de lecții valoroase – cele care formează adevărații campioni –, prin care Tudor Pelin și cea mai năstrușnică echipă de fotbal din literatura pentru copii trebuie să treacă la Cupa Prieteniei.
Și fanii colecției Folio, dedicată ficțiunii contemporane premium, vor avea parte de surprize la standul Litera: sunt invitați să participe la o întâlnire-eveniment cu Camille Neveux, una dintre cele mai îndrăgite scriitoare publicate în ultimii ani, autoarea bestsellerului Livada din Damasc. De asemenea, oferta editorială din prima jumătate a anului aduce pe raft romane de debut de senzație la nivel internațional, primite extraordinar deopotrivă de critică și de public, ca Sub apă de Tara Menon (publicat în 32 de țări), Corespondenta de Virginia Evans (publicat în 40 de țări), Theo din Golden de Allen Levi (publicat în 30 de țări), O soție din alte vremuri de Caro Claire Burke, precum și mult-așteptatul roman O viață atât de îndepărtată, semnat de M.L. Stedman.
Pentru cei care iubesc thrillerul, Leslie Wolfe, autoarea emergentă a bestsellerului Chirurgul, revine cu un nou roman, Spitalul – o carte care uimește prin dinamism, o cursă captivantă în care totul este pus sub semnul întrebării. Un nou volum semnat de maestra genului, Agatha Christie, Mistere în miez de vară, promite să-și răsplătească cititorii cu enigme ce așteaptă să fie dezlegate sub soarele dogoritor, iar volumul Și râul așteaptă…, de Wally Lamb, oferă accente noir genului, într-o scriitură cu totul excepțională.
Cea mai așteptată carte românească din portofoliul de nonficțiune este Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări de Cătălin Ranco Pițu, un nou volum despre evenimentele din Decembrie 1989, o carte scrisă cu nerv, într-un spirit polemic și cu elemente în premieră. Volumul propune atât o analiză exhaustivă, cât și o deconstrucție a tuturor argumentelor privind existența teroriștilor, una dintre cele mai mari controverse ale Revoluției.
Cartea-eveniment a târgului, la standul Litera, este Imn pentru viață. Povestea femeii care a ales să nu tacă de Gisèle Pelicot, o mărturie plină de demnitate despre o serie de abuzuri care au șocat lumea. O femeie obișnuită a avut curajul de a renunța la dreptul la un proces cu ușile închise, fapt care a făcut senzație în presa internațională. Imn pentru viață afirmă cu luciditate o mărturie și o promisiune de neuitat: victimele nu au niciun motiv să se simtă rușinate. Chiar și după o trădare de neimaginat, viața își va recăpăta întotdeauna culorile.
În portofoliul de știință, de neratat este volumul O scurtă istorie a universului (și despre locul nostru în el), un eseu fascinant despre căutarea sensului într-un vast ocean cosmic, semnat de dr. Sarah Alam Malik, o fiziciană premiată, specializată în fizica particulelor, expertă de renume internațional în domeniul materiei întunecate.
Și pentru membrii comunității BookTok, titlurile semnate de Liz Tomforde (În propria ligă), Weronika Anna Marczak (Familia Monet. Perla II), Laurie Gilmore (Florăria cu povești de dragoste) și Chloe Walsh (Taming 7 și Releasing 10) sunt cu siguranță de urmărit. Sunt povești cu tensiune, emoție și dinamici „enemies-to-lovers” care se potrivesc perfect pentru recenzii video și discuții aprinse în comunitate în lunile ce vor urma.
Standul Litera te întâmpină la Bookfest cu o selecție impresionantă de peste 800 de titluri și promoții de neratat: reduceri de până la 60%, pachete speciale și cadouri care să-ți diversifice experiența de lectură. Indiferent de buget, vei găsi ceva pe gustul tău: cărțile pentru copii au cele mai mari tăieri de preț (pornind de la doar 10, 20 sau 35 de lei), volumele cu margini colorate (sprayed edges) au prețuri speciale, iar fanii ficțiunii străine premium din colecția Folio se pot bucura de discounturi generoase între 30% și 50%.
Edituri la Bookfest: Crime Scene
De la Tiffany Crum și Thomas Enger & Johana Gustawsson la noile senzații ale thrillerului internațional, Crime Scene Press transformă Bookfest 2026 într-o destinație obligatorie pentru iubitorii de suspans.
Crime Scene Press ajunge la Salonul Internațional de Carte Bookfest cu unul dintre cele mai consistente și spectaculoase programe editoriale din istoria sa recentă: bestsellere internaționale mult așteptate, lansarea colecției SPOTLIGHT, dedicată non-ficțiunii mystery & thriller, și continuarea ambițiosului proiect Crime Canon prin publicarea unor titluri importante din istoria literaturii crime și thrillerului.
SPOTLIGHT se adresează cititorilor care iubesc suspansul, dar vor să descopere și poveștile reale din spatele fenomenelor care au modelat lumea modernă. Dacă thrillerul explorează întrebarea „ce s-ar putea întâmpla?”, SPOTLIGHT pornește de la o premisă și mai captivantă: „așa s-a întâmplat cu adevărat”.
Edituri la Bookfest: Anansi World Fiction
La Bookfest 2026, imprintul Anansi. World Fiction aduce în prim-plan o serie impresionantă de noutăți semnate de unele dintre cele mai importante voci ale literaturii internaționale de astăzi. De la roman politic și autoficțiune până la poezie, reflecție filosofică și explorări ale memoriei, noile titluri propun o hartă literară a lumii de azi.
Autorii publicați recent se regăsesc atât în colecțiile consacrate Anansi, cât și în cea mai nouă serie editorială, Anansi. Port Royal, dedicată călătoriilor, descoperirilor, reportajelor literare, romanelor de aventuri și mărturiilor despre necunoscut.
#evenimente
Programul Anansi. World Fiction de la Bookfest 2026 include și o serie de evenimente speciale dedicate noilor apariții editoriale, care vor avea loc atât la Romexpo, cât și în oraș.
Primul eveniment din programul Anansi, realizat în parteneriat cu echipa Bulgariei, țară invitată de onoare la Bookfest 2026, este și unul dintre cele mai importante evenimente ale ediției din acest an ale salonului internațional de carte: dialogul dintre Gheorghi Gospodinov și Mircea Cărtărescu de miercuri, 3 iunie, de la Scena Arena, moderat de jurnalista culturală Mirela Nagâț. A doua zi, 4 iunie, îndrăgitul scriitor bulgar Gheorghi Gospodinov va continua seria întâlnirilor cu cititorii la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, de la ora 19.00, în compania traducătoarei sale, Mariana Mangiulea Jatop, și a editorului său, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu.
Elena Alexieva, una dintre cele mai redutabile și premiate figuri ale literaturii bulgare contemporane, recunoscută pentru modul excepțional în care îmbină ficțiunea psihologică, dramaturgia și analiza socială, își va lansa la Bookfest 2026 prima traducere în limba română: romanul Vulcan, alături de traducătoarea sa, Mariana Mangiulea Jatop, și editorul său, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu: sâmbătă, 6 iunie, de la ora 16.00, la Scena Arena.
Integrala poemelor lui Louise Glück, laureata Premiului Nobel pentru literatură din 2020, o apariție de excepție în colecție, se va bucura de asemenea de un eveniment special la Bookfest, alături de cei doi traducători ai cărții, scriitorii Anastasia Gabrilovici și Bogdan-Alexandru Stănescu și de poeta Teodora Coman: duminică, 7 iunie, de la ora 12.00, la Scena Arena.
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14:00, tot la Scena Arena, va avea loc lansarea noutăților Anansi. World Fiction la Bookfest 2026, un eveniment de tradiție în istoria imprintului, moderat de Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial, care îi va aduce în prim-plan pe traducătorii noilor volume și pe criticii literari invitați.
#noutăți editoriale
Lista noutăților cu care Anansi. World Fiction își întâmpină cititorii în Pavilionul B2 al Romexpo la ediția din acest an a Salonului internațional de carte Bookfest cuprinde peste douăzeci de noutăți.
Gheorghi Gospodinov și literatura ca formă de supraviețuire
Una dintre cele mai așteptate apariții ale sezonului este Grădinarul și moartea de Gheorghi Gospodinov (traducere de Mariana Mangiulea Jatop), un roman despre pierdere, memorie și fragilitatea relației dintre tată și fiu, scris cu melancolia și luciditatea care au făcut din autorul bulgar una dintre marile voci ale literaturii europene contemporane.
Elena Alexieva și radiografia unei societăți tensionate
În romanul Vulcan, Elena Alexieva construiește una dintre cele mai intense radiografii sociale ale literaturii bulgare recente, combinând analiza psihologică și tensiunea politică într-o ficțiune despre frică, memorie și fragilitatea lumii contemporane. Traducere de Mariana Mangiulea Jatop.
Chimamanda Ngozi Adichie și anatomia visurilor contemporane
Numărătoare de visuri, romanul cu care îndrăgita scriitoare de origine nigeriană revine în atenția cititorilor, readuce în prim-plan vocea lucidă și empatică a lui Chimamanda Ngozi Adichie, într-o explorare a identității, a migrației și a modului în care oamenii încearcă să-și imagineze viitorul într-o lume fragmentată. Ediția în limba română a cărții marchează o nouă serie dedicată autoarei în cadrul Anansi. World Fiction; Numărătoare de visuri poartă semnătura traducătoarei Iulia Gorzo.
Louise Glück și o geografie poetică a memoriei
Volumul Poeme. 1962–2020 reunește aproape șase decenii din opera lui Louise Glück, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, într-o antologie care traversează marile teme ale poeziei sale: pierderea, familia, mitologia, iubirea și singurătatea. Traducere de Anastasia Gavrilovici și Bogdan-Alexandru Stănescu.
Pierre Michon și rescrierea marilor mituri
Considerat de mulți ani unul dintre numele vehiculate constant în discuțiile despre Premiul Nobel pentru Literatură, Pierre Michon transformă în Scriu Iliada (traducere de Liviu Ornea) mitul fondator al culturii europene într-o meditație despre literatură, memorie și puterea limbajului.
Benjamín Labatut și mitologia tehnologiei moderne
Maniac (traducere de Andra Matzal) este cartea cu care Benjamín Labatut revine în atenția cititorilor români, un roman care transformă istoria ideilor științifice într-o narațiune aproape mitologică despre inteligență artificială, război și limitele cunoașterii. Benjamín Labatut continuă astfel explorarea relației dintre geniu și catastrofă începută în cărțile sale anterioare, într-un roman care a devenit rapid unul dintre cele mai discutate titluri internaționale ale ultimilor ani.
Îndrăgostiții de Franz K. – un roman despre Kafka, memorie și literatură
Burhan Sönmez, unul dintre autorii cei mai importanți ai literaturii turce contemporane, revine în librăriile autohtone cu romanul Îndrăgostiții de Franz K., o reinterpretare a universului kafkian plasată în anii ’60. Pe fundalul protestelor studențești din Europa, cartea explorează legătura dintre literatură, memorie și ideologie, într-o reflecție despre felul în care textele continuă să influențeze lumea dincolo de viața autorilor. Traducere de Luminița Munteanu.
Manuel Vilas și memoria sentimentală a iubirii
Manuel Vilas, una dintre vocile cele mai importante ale literaturii spaniole contemporane, revine și el în atenția cititorilor și criticilor români cu romanul Săruturile, în care explorează iubirea matură, singurătatea și nevoia de tandrețe într-o lume marcată de precaritate emoțională și incertitudine. Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari.
Flor de Lis – o poveste despre identitate și memorie
Una dintre cele mai importante autoare din literatura latino-americană contemporană, Elena Poniatowska urmărește în Flor de Lis (traducere de Dorina Ivan) formarea unei tinere prinse între două lumi: Europa aristocratică și Mexicul care îi reconfigurează radical destinul. Romanul devine o poveste amplă despre identitate, memorie și dezrădăcinare, în care biografia personală se intersectează cu marile tensiuni ale istoriei, conturând o voce literară de o forță aparte.
Cartea tuturor iubirilor – iubirea în fața sfârșitului lumii
Unul dintre cei mai importanți scriitori spanioli contemporani, Agustín Fernández Mallo explorează în Cartea tuturor iubirilor (traducere de Lavinia Similaru) iubirea ca formă de cunoaștere și supraviețuire într-o lume aflată în colaps. După o misterioasă „Mare Stingere”, doi îndrăgostiți încearcă să înțeleagă sensul relației lor, într-un roman hibrid care îmbină ficțiunea, eseul și reflecția filosofică.
Ploaie măruntă – un roman despre memorie, fragilitate și emoțiile care persistă
Unul dintre marii autori ai literaturii spaniole contemporane, Luis Landero țese în Ploaie măruntă (traducere de Alina Cantacuzino) o atmosferă intimă și densă, în jurul unei povești despre memorie, pierdere și fragilitatea relațiilor umane.
Fumio Yamamoto și vulnerabilitatea vieții profesionale
În Dilemele femeilor muncitoare (traducere de Magda Ciubăncan), Fumio Yamamoto surprinde anxietățile și presiunile existenței urbane japoneze prin povești despre muncă, alienare și fragilitate emoțională. Cu o precizie minimalistă, autoarea construiește personaje aflate permanent între conformism social și nevoia intimă de autonomie.
Céline și radicalitatea modernității
Moarte pe credit de Louis-Ferdinand Céline revine într-o nouă ediție Anansi. World Fiction ca unul dintre marile texte ale modernității europene. Romanul transformă biografia, delirul și sarcasmul într-o experiență literară extremă, care a schimbat definitiv ritmul și violența limbajului romanesc în secolul XX. Traducere de Maria Ivănescu.
Claire Keegan și intensitatea emoției reținute
În Ultima clipă a zilei, Claire Keegan continuă proza sa concentrată și profund emoțională, construită din tăceri, gesturi minime și tensiuni familiale aproape imperceptibile. Considerată una dintre cele mai importante autoare irlandeze contemporane, Keegan transformă fragilitatea cotidianului într-o formă rară de intensitate literară. Traducere de Iulia Anania.
David Albahari și memoria traumelor europene
Götz și Meyer, considerat unul dintre cele mai importante romane ale lui David Albahari, investighează memoria Holocaustului printr-o narațiune hipnotică și reflexivă despre rău, vinovăție și imposibilitatea reprezentării complete a istoriei. Cartea rămâne una dintre marile meditații literare despre trauma europeană a secolului trecut. Traducere de Octavia Nedelcu.
Jon Fosse și lumina fragilă a revelației
În Strălucirea, Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel, propune o proză aproape hipnotică, construită din repetiții, tăceri și iluminări interioare. Romanul explorează granița dintre viață și dispariție într-un limbaj auster și profund poetic, specific unuia dintre cei mai importanți autori contemporani. Traducere de Ioana-Andreea Mureșan.
# Anansi. Port Royal
Și în colecția Anansi. Port Royal au apărut în traducere două titluri importante, două volume care deschid două perspective complementare asupra lumii: reportajul lucid și poezia călătoriei.
Umbra soarelui de Ryszard Kapuściński (traducere de Constantin Geambașu) este una dintre marile cărți de reportaj ale literaturii contemporane, în care autorul traversează Africa și surprinde, cu privirea sa inconfundabilă, realități politice și sociale, dar și fragilitatea vieții de zi cu zi.
Piloni mării de Sylvain Tesson (traducere de Liviu Ornea) propune o scriitură a contemplației și a libertății interioare, în care călătoria devine pretext pentru reflecție asupra lumii contemporane, a singurătății și a nevoii de a se desprinde de ritmul accelerat al prezentului.
Oferta Anansi. World Fiction de la Bookfest 2026 reunește un număr mai mare de traduceri decât de obicei, într-o selecție bogată și diversă, care aduce împreună unele dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane și confirmă amploarea programului editorial din acest an. Reduceri substanțiale și cărți la prețuri speciale îi așteaptă pe vizitatorii Bookfest 2026 la rafturile Anansi. World Fiction din cadrul standului Editurii Trei.
Edituri la Bookfest: Corint
Între 3 și 7 iunie, la Romexpo, Pavilionul B2, ești așteptat și la standul Corint. Puteți trece pe acolo să descoperi noutățile, să-ți alegi lecturile pentru vară și să-i întâlnești pe oamenii din spatele cărților.
Te așteaptă autori îndrăgiți, lansări, dezbateri, aventuri pentru cei mici, istorie care te pune pe gânduri, ficțiune care te ține cu sufletul la gură și o mulțime de surprize pregătite special pentru târg.
Joi, 4 iunie, de la ora 13:00 – La standul CORINT: Lansare de carte: Hariclea Darclée și misterul partiturii dispărute, de Alina Bâltâc
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 13:00 – La standul CORINT: Lansare de carte: Viața la Omoruri. Anchetele colonelului Antonescu de Dan Antonescu
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14:00 – La Scena ARCA: Lansare de carte: Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist de Lavinia Betea
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 15:00 – La standul CORINT: Dezbatere literară: Orașul invizibil. Ficțiunea ca arheologie urbană
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 18:00 – La standul CORINT: Lansare de carte: Prezentul din trecut. Istoria pe care nu o înveți la școală. Modernizarea României, de Ovidiu Pecican
Duminică, 7 iunie, de la ora 12:00 – La standul BULGARIEI: Dezbatere și lansare de carte: De la „leul antifascist” la arhitect al influenței sovietice: cum rescrie jurnalul lui Dimitrov istoria Europei de Est – lansarea volumului Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov 1933–1949 (text îngrijit, note și cuvânt înainte de Ivo Banac, prefață de Cosmin Popa)
TOMBOLĂ LAVINIA BETEA, una dintre cele mai importante voci ale cercetării despre comunism din România
Anul acesta, autoarea CORINT a împlinit o vârstă rotundă, și este sărbătorită la Bookfest!
Cumpără două titluri semnate de Lavinia Betea, completează formularul de la casă și urmărește extragerea în data de 7 iunie 2026, la închiderea ediției Bookfest, la standul Corint.
Poți câștiga o cină cu Lavinia Betea sau un pachet de noutăți editoriale Corint, în valoare de aproximativ 200 lei.
Mari autori la Bookfest
Se lansează “Gutenberg 42B”
Fanii romanelor de mister şi suspans sunt aşteptaţi joi, 4 iunie, în intervalul 16:30 – 17:25, pe scena Arena, unde editura Litera lansează “Gutenberg 42B”, noul roman al prolificului Igor Bergler, evenimentul fiind urmat de o sesiune de autografe.
Mircea Cărtărescu îşi prezintă noua carte: “Texistenţa”
În continuarea aceleiaşi după-amiezi, standul Humanitas va deveni, suntem convinşi, neîncăpător pentru o confesiune splendidă despre ce înseamnă să trăieşti prin literatură: scriitorul Mircea Cărtărescu se va întâlni cu cititorii pentru a prezenta cel mai recent volum al său, “Texistenţa. Gânduri despre scris”, oferind publicului şi o sesiune de autografe, joi 4 iunie, de la ora 17.00.
De ce sunt votaţi extremiştii
Reflecţia asupra realităţilor autohtone continuă prin lansarea unui volum esenţial de cercetare sociologică şi politică imediată: “Suveranismul în România. De ce votează oamenii cu politicieni extremişti?”, o lucrare riguroasă semnată de Alina Pop, Filip Alexandrescu şi Ionuţ Anghel. Vizitatorii care doresc să asiste la această dezbatere sunt aşteptaţi tot la standul Editurii Humanitas, de la ora 18.00.
Romane asiatice
O fereastră deschisă către culturi îndepărtate este oferită tot vineri prin lansarea triplă a unor romane asiatice contemporane de mare succes: “108 bătăi de clopot” de Keiko Yoshimura, “Jurnalul unui vid” de Emi Yagi şi “De dragul Nadiei Comăneci”, un roman semnat de faimoasa autoare sud-coreeană Cho Nam-Joo, care împleteşte mitul marii noastre gimnaste cu aspiraţiile tinerilor din Coreea.
“Ce ne facem cu atâţia proşti”
Spre seară, umorul şi critica socială se întâlnesc pe scena Agora, unde, de la ora 19:00 va avea loc lansarea volumului de eseistică “Ce ne facem cu atâţia proşti” de Theodor Paleologu. O incursiune sclipitoare în importanţa gândirii critice, evenimentul organizat de editura Trei îşi aşteaptă publicul pentru o dezbatere memorabilă şi o sesiune de autografe.
Inconfundabila Margareta Pâslaru
O întâlnire emoţionantă cu istoria culturală şi artistică autohtonă va avea loc pe scena Agora, de la ora 12:00, duminică, unde inconfundabila Margareta Pâslaru, alături de Curtea Veche Publishing, lansează volumul memorialistic “Eu şi timpul. Viaţă, vocaţie, viziune. Continuarea”. Evenimentul îi va avea ca invitaţi pe Cătălin Anchidin şi Leonard Popovici, sub moderarea lui Ovidiu Şimonca.
Nadia Comăneci, “Scrisori către o tânără gimnastă”
Momentele de mare încărcătură motivaţională continuă de la 12.30, la standul Humanitas, unde publicul este aşteptat pentru lansarea cărţii “Scrisori către o tânără gimnastă”, semnată de însăşi legenda sportului mondial, Nadia Comăneci. Imediat după aceea, scriitoarea Tatiana Niculescu va prezenta o nouă biografie de referinţă, extrem de riguroasă: “Vieţile şi morţile lui Constantin Noica”.
“Trilogia Păltinişului” prezentată de Gabriel Liiceanu
Unul dintre momentele de vârf ale salonului de carte se va consuma la standul Humanitas, de la ora 13:30, prin lansarea-eveniment a “Trilogiei Păltinişului” de Gabriel Liiceanu, o lucrare fundamentală pentru cultura română, urmată de o mult aşteptată sesiune de autografe.
Raftul Denisei
Celebra colecţie “Raftul Denisei” îşi îmbogăţeşte catalogul cu noul roman de mare succes al faimoasei scriitoare internaţionale Elizabeth Gilbert, “Până când râul cel mare ne va despărţi”. Acesta deschide simbolic “Seara Humanitas Fiction”, dedicată altor trei mari noutăţi din literatura universală: “Cele două împărăţii. Străbătând secolele V” de Éric-Emmanuel Schmitt, “Optzeci şi nouă de cuvinte urmat de Praga, poem ce dispare” de Milan Kundera şi cartea-fenomen european despre ataşament şi natură semnată de Cédric Sapin-Defour, “Mirosul lui după ploaie”.
”Sovietland”
O incursiune captivantă în profunzimile şi paradoxurile spaţiului răsăritean este propusă de editura Cetatea de Scaun prin tripla lansare şi dezbaterea dedicată volumelor “Rusia medievală”, “Rusia imperială” şi “Sovietland”, semnate de reputata autoare Antoaneta Olteanu. Publicul pasionat de istorie, mentalităţi şi geopolitică va avea ocazia de a descoperi o radiografie minuţioasă a evoluţiei spiritului rus de-a lungul secolelor, de la originile medievale şi măreţia ţaristă până la utopia şi realităţile dure ale epocii sovietice. Întâlnirea, dublată de o sesiune de autografe cu autoarea, va transforma după-amiaza de sâmbătă, 6 iunie, începând cu ora 15:00, într-un dialog de referinţă găzduit de Cafeneaua Dada.
Radu Paraschivescu aduce “Noul ghid al nesimţitului”
Satira socială şi umorul inteligent revin în prim-plan la ora 15:45, la standul Humanitas, unde vizitatorii se pot întâlni cu Radu Paraschivescu la lansarea volumului “Noul ghid al nesimţitului. După 20 de ani”. Fiecare iubitor de literatură poate pleca acasă cu propriul volum însoţit de o dedicaţie, în cadrul unei spectaculoase sesiuni de autografe.
Armand Goşu și războiul din Ucraina
Duminică, 7 iunie, de la ora 14:00, pe scena Arena, publicul este invitat la lansarea unui volum geopolitic major de istorie imediată: “Războiul fără sfârşit. Cum a schimbat invadarea Ucrainei regulile jocului”, semnat de istoricul şi analistul Armand Goşu şi apărut la editura Polirom. O radiografie extrem de lucidă a conflictului regional, cartea va fi dezbătută de autor alături de invitaţii săi, Cristian Preda şi Lucian Popescu.











