Pantalonii scurti: get inspired!

asdfgfdIndiferent de tendinte, pantalonii scurti au fost si sunt la moda. Si pentru ca ne apropiem cu pasi repezi de vara, de data aceasta vreau sa iti fac cateva propuneri in materie de pantaloni scurti, care cu siguranta vor da un aer proaspat tinutelor tale, sexy, glam si foarte interesant. Pantalonii scurti, desi par foarte usor de asortat, sunt totusi destul de dificil de purtat, iar lungimea, materialul si imprimeul sunt trei factori importanti de care trebuie sa tii cont atunci cand alegi sa-i imbraci. Nu trebuie sa fie foarte scurti, pentru ca atunci vei cadea in latura vulgaritatii, insa nici pana la genunchi, pentru ca nu ii vom mai putea numi scurti…

Chic jeans

 

Pantalonii scurti, de blugi nu trebuie sa-ti lipseasca nicidecum din dulap. Ei reprezinta o piesa vestimentara care nu se va demoda niciodata si care te poate insoti cu succes la o plimbare in parc, la o dupa-amiaza relaxanta cu prietenii si chiar la shopping. Un top larg, o pereche de ochelari de soare, o geanta oversized si o pereche de pantofi Oxford sau, de ce nu, o pereche de balerini fac din pantalonii tai scurti o tinuta inspirata, degajata si mai ales in tendinte.

 

Floral queen

 

La mare cautare sunt pantalonii de panza cu imprimeuri florale, feminine, in culori puternice, care cu siguranta ca vor convinge si cea mai sceptica persoana sa-i poarte. Nu-ti face probleme, nu trebuie sa fii posesoarea unui trup de invidiat ca sa-i porti, ci trebuie sa fii sigura pe tine, sa ai atitudinea potrivita si sa stii cum sa-i asortezi.

O camasa uni, de matase si o pereche de sandale cu platforma te vor scoate din monotonie, transformandu-te intr-o adevarata regina. Pentru un look adolescentin, inlocuieste sandalele cu o pereche de tenisi.

 

Leather club

 

Daca esti mai indrazneata si nu te intimidezi usor, pantalonii scurti de piele pot deveni atuul tau in jocul seductiei. Daca vrei sa iesi in club si esti nehotarata in privinta tinutei, am sa te ajut sa iti alcatuiesti una, un look neglijent, insa foarte studiat. Un tricou lejer din tricot de culoare bej, sandale cu imprimeu geometric si multe bratari metalice pe o singura mana si vei ramane pe pozitii. Desigur, tinuta trebuie intregita cu pantaloni negri de piele.

 

Man inspired

 

O tendinta nonconformista pe mai toate podiumurile de moda o reprezinta anul acesta costumul deux-piece de inspiratie masculina, cu pantaloni scurti si sacou. Designerii au pus accent pe un look relaxat, simplu, ce se adreseaza femeii contemporane. Aici este vorba despre inovatie, eleganta, minimalism. Costumul cu taior si pantaloni scurti se potriveste chiar si la evenimentele de seara sau la o intalnire business daca pe dedesubt porti o vesta si o cravata satinata. La mare cautare sunt culorile pudrate, diafane, iar parul trebuie strans intr-un coc simplu.

 

High waist

 

Pantalonii scurti cu talie inalta sunt sofisticati si pot fi purtati cat e ziua de lunga. Poti opta pentru diferite culori, fie mai inchise, fie mai deschise, cu o pereche de balerini, o curea subtire in talie si cu o esarfa de matase la gat. Sunt practici, comozi si mai ales au influenta vintage. Gentile de postas sunt potrivite unor astfel de pantofi, iar accesoriile, precum ochelarii de soare cu rama stil aviator, sunt de nelipsit.

 

Text: Ruxandra Raica

Credit foto: www.vogue.fr