Pavel Bartos, un tata responsabil

Pavel Bartos, un tata responsabilPe actorul Pavel Bartos vi-l amintiti probabil din savuroasele reclame la dero sau din filmele de pe postul Acasa. Dar ceea ce nu stiti este ca dincolo de imaginea de personaj mototol pe care si-a creat-o in filme, in viata de zi cu zi, Pavel este un sot si un tatic responsabil. O poveste despre Pavel Bartos si minunile din viata lui.

Este casatorit de ceva vreme cu Anca si impreuna au doua fetite, pe Eva si pe Rita. Eva a comandat-o chiar ea pe surioara ei de la Doamne-Doamne ca sa aiba o „fratioara” cu care sa se joace. Eva a schimbat aproape totul in viata lui Pavel. „Am invatat sa nu mai raportez toate lucrurile la perspectiva mea, sa nu mai fiu in centrul atentiei, am invatat sa ma raportez la perspectiva Evei si a familiei mele in general. Am invatat de la Eva sa am multa rabdare si faptul ca in viata este foarte important sa-ti exprimi sentimentele. ” Daca ar fi s-o caracterizeze pe Eva in 3 cuvinte, Pavel ar spune scurt: „Energica, frumoasa si inteligenta.” Eva are inclinatii artistice, chiar prea multe, spune Pavel, lucru care il „sperie” putin, in sensul ca nu stie spre ce se va indrepta micuta. Cursurile de pictura, inot si gimnastica ale Evei sunt cele mai importante in familia Bartos. Pe Pavel, cel mai mult il surprinde la copilul sau, faptul ca „este foarte inteligenta pentru anii pe care ii are si trebuie sa fac eforturi mari pentru a tine pasul cu ea.”
 
Dupa o luna, Eva a „comandat” si un baietel
E clar ca venirea pe lume a unui copil, iti schimba total prioritatile. „Legatura dintre cei doi soti ajunge si ea sa fie privita din perspectiva copilului care este primul loc. Un lucru foarte bun este faptul ca am invatat sa comunic mai bine cu cei din jur, copilul m-a facut sa am mai multa rabdare si implicit, acest lucru se vede si in relatiile cu cei de langa mine.” Ce te faci insa cand vine pe lume si al doilea copil? Cum ii explici celui mare despre toate aceste lucruri? „Eva considera ca este vorba despre o minune de la Dumnezeu, pentru ca asa i-am spus noi. Ea este foarte fericita si asteapta cu nerabdare momentul. Asta si pentru ca o implicam si o responsabilizam cat mai mult in tot  ce are legatura cu copilul. A fost foarte incantata in momentul in care a aflat, mai ales ca ea a avut acea dorinta sa fie fetita, ea s-a rugat la Dumnezeu sa-i dea o surioara. Dupa o luna i-a cerut lui Dumnezeu si un baietel.” Daca ar fi sa traga o concluzie in privinta copiilor, Pavel ar spune: „Ma surprinde faptul ca la varsta lor au un bagaj de cunostinte foarte ridicat, iar tu ca parinte trebuie sa filtrezi aceste informatii in asa fel incat acestea sa fie in beneficiul copilului tau.”

Rita a primit nota 10 la nastere
Spre sfarsitul lunii mai, Anca a dat nastere celei de-a doua fetite a familiei Bartos. Rita, caci acesta este numele ales pentru micuta s-a dovedit inca de la nastere o micuta campioana, primind din partea medicilor nota Apgar 10! Rita a cantarit la nastere 3.400 kg si 49 de centimetri. Surioara sa, Eva, cand a auzit ca a venit pe lume surioara sa a stat o ora sa-si aleaga toaleta cu care a intampinat-o de nou-venita. Anca a nascut pe cale naturala, fara anestezie epidurala avand o nastere destul de usoara. Eva este in al noualea cer de fericire si este convinsa ca dintre toti membrii familiei, Rita pe ea o va iubi cel mai mult.

Text: Maria Bratu