
Petrecerea burlăcițelor a câștigat teren în trendurile dedicate viitorilor miri. E o tradiție de fapt, are o semnificație aparte, și precede nunta. Iar petrecerea burlacilor se organizează de către cavalerii de onoare pentru viitorul mire.
Noi vorbim aici despre petrecerea burlăcițelor și, citește tot pentru că îți vom spune despre istoria și semnificația ei, ce poate cuprinde și câteva sfaturi care să te ajute.
Petrecerea burlăcițelor: scurt istoric până în zilele noastre
Această petrece are o însemnătate aparte, la origini. Totul datează din perioada Greciei Antice când se făcea o petrecere zgomotoasă pentru a ține departe răul, oamenii invidioși sau care voiau răul cuplului. Și, totodată, era și o formă de jurământ a viitorului mire că va rămâne alături de frații săi de arme, chiar dacă se va însura. Mâncau, consumau alcool și dansatoarele întrețineau atmosfera. Nici vorbă de petrecerea burlăciței atunci, nu se știa nici de cea a burlacilor sau de termenul „burlac”. Aceste petreceri au apărut 1000 de ani mai târziu.
Aceste petreceri sunt strâns legate de tradiția de a avea cavaler de onoare, respectiv, domnișoară de onoare. Rolul inițial al acestora era de a alunga răul, fiind persoane care se bucurau pentru viitorii miri și mențineau energiile pozitive. Petrecerea burlăcițelor a fost inspirată din cea a bărbaților și, marchează trecerea la un alt statut în societate al celor care urmează să-și unească destinele.
Momentul în care apare petrecerea burlăcițelor a fost legat de revoluția sexuală din 1960 când prezența și importanța femeii și a drepturilor sale, au luat avânt. Perioada în care dorea egalitate între sexe și lucrurile au început să se schimbe, femeia câștigând mai multe drepturi. Primele astfel de petreceri au apărut în Olanda prin secolul XVI, dar în public petrecerea burlăcițelor datează de prin 1981 când The New York Times a scris despre petrecerea viitoarei soții a guvernatorului New York-ului, Hugh Carey, care a petrecut o noapte într-un club cu fetele.
La români a ajuns mult mai târziu, preluată de la americani. Petrecerea burlăcițelor este de fapt o experiență memorabilă între fete pentru cea care poartă panglica „bride to be” (cea care va fi mireasă). Astăzi, petrecerea burlăcițelor are o semnificație bazată pe bucuria pentru viitoarea mireasă și are loc doar între prietenele apropiate și domnișoarele de onoare, de cele mai multe ori acestea fiind femei necăsătorite, dar nu mai este o regulă.
Popularitatea evenimentului a luat amploare la noi și, petrecea burlăcițelor este un simbol al ultimei distracții între prietenele bune căci după căsătorie, soția este o doamnă în societate, resposabilă, onorantă care are ca scop întemeierea unei familii și stabilitatea căminului.
Dacă la început totul era o distracție într-un club, eventual cu dans și invitați striperi care să danseze pentru mireasă, astăzi trendurile sunt ceva mai liniștite iar petrecerea burlăcițelor poate însemna o zi la spa, o petrecere acasă la una dintre domnișoarele de onoare, dar rămâne și ieșirea în club sau alte activități distractive de care bucură întreg grupul.
Cine organizează și plătește petrecerea burlăcițelor ?
În organizarea petrecerii nu există reguli, dar ea are loc înainte de nuntă și participă doar femei. Se pot organiza diferite activități într-o zi sau poate fi o noapte petrecută undeva într-un mod distractiv. Petrecerea burlăcițelor este pusă la cale de domnișoarele de onoare, dar nu este exclus ca viitoarea mireasă să se implice.
În general, domnișoarele de onoare sunt cele care adună bani pentru plata petrecerii, dar dacă mireasa dorește un weekend undeva între fete sau ceva mai spectaculos, contribuie și ea la petrecerea burlăcițelor. Evenimentul în sine este considerat un cadoul al domnișoarelor de onoare pentru viitoarea mireasă ba chiar se oferă și cadouri în cadrul petrecerii, tot pentru mireasă și bucuria ei.
Petrecerea burlăcițelor – sfaturi de organizare
Se stabilesc câteva detalii legate de tematică, locație (se ține cont și de preferința miresei), apoi se face rezervarea pentru activitățile dorite și se pun în practică. Totul poate fi lăsat chiar și în grija unei persoane care face asta contra cost, dar atunci ratați o parte importantă din distracție.
Iată câteva sfaturi în detaliu pentru a organiza petrecerea burlăcițelor:
1. Nu lăsa totul pe ultimul moment
Planificarea începe cu câteva luni înainte mai ales dacă rezervați un spațiu. Apoi ai nevoie de timp pentru a face invitațiile astfel încât să puteți veni toate persoanele invitate. Iar dacă vă doriți în tematică îmbrăcăminte sau elemente personalizate pentru domnișoarele de onoare, panglica miresei, ai nevoie să dai comandă pentru ele.
2. Alege tematica și stabilește ce veți face la petrecerea burlăcițelor
În funcție de tematică vă veți îmbrăca și veți putea face multe poze chiar și într-un fotoshooting specializat. Se poate organiza cu tematici începând de la cele clasice precum Hollywood Glamour cu rochii elegante și covor roșu într-o locație spectaculoasă, la tematică Pijama Party cu pijamale, film, gustări și karaoke sau ceva mai modern, o zi de Glamping în corturi de yoga, la ateliere sau o drumeție.
3. Ține cont de preferințele miresei
Petrecerea burlăcițelor trebuie să țină cont de asta deci, nu o organizați de tip surpriză decât dacă mireasa spune că este de acord să nu știe nimic și lasă totul în seama voastră.
4. Pregătiți lista invitaților și alegeți o dată pentru petrecerea burlăcițelor
Acestea merg mână în mână pentru a vă asigura că toate persoanele pot participa. Petrecerea în sine se va organiza cu câteva săptămâni înainte de nuntă. Lista de invitate nu omite nicio persoană pe care mireasa o dorește prezentă.
5. Surprize pentru mireasă
Cu siguranță, dacă ești domnișoară de onoare, cunoști mireasa de ceva timp și aveți deja amintiri împreună. La petrecerea burlăcițelor poți pregăti o surpriză de tipul unui mesaj video, unul emoțional, o amintire, etc. De asemenea, grupul vostru poate pregăti un cadou frumos pentru mireasă care să-i amintească de aceste momente.
6. Rezervă locația
Că este o zi la spa, un restaurant, o cabană la munte, asigură-te că totul este bine stabilit. Rezervă imediat ce ai confirmată lista de invitați, cât mai repede pentru ca petrecerea burlăcițelor să nu aibă de suferit. Dacă angajați dansatori sau persoană pentru moment de stand up comedy sau sunt furnizori care vor aduce mâncarea și băutura, asigură-te că totul este bine pregătit.
Bineînțeles, nu ignora detaliile, de la nuanțe de culori în tematică, la mâncare, băutură, atmosferă sau chiar și aspecte de personalizare. Încearcă să găsești detalii care să diferențieze petrecea voastră de oricare alta ami ales prin ce inscripții purtați. Poți chiar să stabilești un playlist cu muzică bună pentru petrecerea burlăcițelor, un moment drăguț pentru mireasă cu persoane angajate, etc. Distracție plăcută!








