POSTUL. Dauneaza relatiei?

shutterstock_65976940Te-ai gandit daca o sa tii post inaintea sarbatorilor de anul acesta? Si daca da, o sa te abtii doar de la placerea de a manca sau si de la alte placeri?

Ce zici, esti pregatita pentru o perioada non-orgasmica?

 

Postul: no food, no sex, no bad feelings

Acesta nu se vrea a fi un articol pentru habotnici. In cazul acestora este clar, legile bisericesti interzic activitatea sexuala in post. Pentru ceilalti insa, care cred, dar mai si cerceteaza si-si pun intrebari despre sensul dogmelor religioase, problema este mai complicata. Pentru ca apare necesitatea de a trece prin filtrul ratiunii anumitei dei pentru a le intelege si a decide daca le pun in practica, ori ba.

Postul este gandit ca o perioada de infranare a dorintelor si instinctelor primare, pentru a ne curata trupul si sufletul, practic pentru a ne elibera de lucurile pamantesti. Nu am vazut niciodata rostul postului tinut pentru ca asa trebuie, la modul: “hai sa tin si eu post, sa fiu in randul lumii, sa nu ma certe preotul cand ma spovedesc”. Daca te hotarasti sa tii post, trebuie sa stii bine de ce faci asta. Sa privesti postul ca ceea ce este: o perioada de detasare de imediat, de instinctual, de animalic si un bun prilej de reflectie, de introspectie, de regasire a sinelui, un act de vointa, nu o constrangere. De aceea, rostul postului exista cand tinem post in adevaratul sens al cuvantului: incluzand abtinerea  de la mancare, activitate sexuala, rautati, ganduri negre, judecati aspre, samd.

 

Abstinenta ca terapie

Intrebarea este, de ce abstinenta sexuala este o conditie a postului? Legile postului au in sine o logica a lor bazata si pe avantajele clare pe care le ofera aceasta infranare voita a poftelor. In post, renuntam la alimentele grele si astfel ne detoxifiem corpul, ca si beneficiu de ordin fizic. Insens spiritual, sufletesc, ne apropiem de oameni mai mult, incepem sa-i intelegem si ii iertam mai usor daca nu ii mai judecam. In aceeasi idee ajuta si abstinenta sexuala. In mod normal, sa faci dragoste te apropie de partener, de multe ori este si un mod de a recrea legaturile zdruncinate in urma conflictelor si neintelegerilor din cuplu. Este un mod de a te elibera de stres si de a te relaxa. Atunci insa cand nu mai poti apela la apropierea sexuala, esti nevoit sa gasesti alte cai de apropiere si de rezolvare a problemelor, adica sa comunici mai bine cu partenerul, sa gasesti alte activitati comune care sa va relaxeze si sa va bucure peamandoi. Postul este un bun prilej si de a vedea adevarata dinamica din cuplu, de a observa care sunt liantii din relatia voastra, ce merge si ce nu functioneaza. Plus ca stim, hormonii isi fac de cap in perioadele de abstinenta si putem fi mai irascibili decat in mod normal, astfel ca putem observa daca noi si partenerul nostru putem gestiona suficient de bine astfel de momente, fara sa apelam la sex.

 

Postul, marul discordiei intr-o relatie care scartaie”

Problema nu se pune din punct de vedere fizic, pentru ca nu ni se intampla nimic grav daca nu avem activitate sexuala pentru o saptamana, o luna ori doua, sau cat ne hotaram sa tinem post. Acesta este pana la urma si un exercitiu de autocunoastere si de exersare a autocontrolului. Sa vedem daca vointa ne domina instinctele sau instinctele sunt cele care primeaza la noi. Sa aflam cat de important este sexul in viata noastra de cuplu si pana la urma, chiar de a ne testa partenerul si a vedea daca acesta ne poate intelege si ne poate sprijini in deciziile noastre. In mod firesc, daca sotul sau iubitul ne “ameninta” ca isi va gasi pe altcineva cu care sa faca sex sau nu ne accepta sub nicio forma dorinta de a posti, ar trebui sa incepem sa ne punem probleme. Faptul ca tu tii post nu poate fi in niciun caz un motiv, un pretext pentru ca partenerul tau sa te insele sau sa provoace conflicte. Chiar daca doar unul dintre parteneri tine post, beneficiile pot fi pana la urma de ambele parti, pentru ca o perioada de abstinenta va poate revitaliza relatia si viata sexuala, datorita acelei asteptari care ne face sa il dorim mai mult pe celalalt.

Putem, asadar, supravietui fara orgasm in post. Problema se pune daca vrem sa stam fara orgasm in post, adica fara a face dragoste. Eu zic ca s-ar putea sa te vezi si altfel, sa afli si alte lucruri despre tine si despre relatia ta, concentrandu-te pentru o perioada de timp mai mult pe partea spirituala decat pe cea fizica. Luati postul ca pe un exercitiu de vointa, nu ca pe o obligatie!

 

Text: Bianca Badescu