“Mica prinţesă” de Cambridge s-a aniversat prin acţiuni de binefacere

Fetiţa ducilor de Cambridge, Prinţesa Charlotte a împlinit cinci ani. Cu ocazia acestei aniversări, părinţii au făcut publică o fotografie cu sărbătorita în timp ce bate la uşile celor afectaţi de pandemie, pentru a le oferi merinde.

În reflexia unui geam de la o uşă se pot vedea cei doi duci. Kate Middleton este surprinsă cu aparatul de fotografiat în mână, ceea ce demonstrează că ea este autoarea instantaneului, iar Prinţul William îi stă alături.

Prinţesa Charlotte a mai fost însoţită şi ajutată de fraţii ei, Prinţul Gorge, în vârstă de şase ani, şi Prinţul Louis, în vârstă de doi ani. Familia regală a împărţit bucatele homemade persoanelor nevoiaşe din apropierea locuinţei lor din Anmer Hall, pe moşia Reginei din Sandringham, timp de câteva ore. 

În acest weekend, Palatul Kensington i-a dedicat o postare sărbătoritei pe contul de Twitter. În fotografii apare Prinţesa Charlotte alături de străbunica sa, Regina Elizabeta.

Săptămâna trecută, părinţii lui Charlotte, ducii de Cambridge au împlinit nouă ani de căsnicie, însă din cauza pandemiei cei doi au sărbătorit evenimentul ca şi cum ar fi o zi obişnuită din viaţa lor. Vezi aici mai multe fotografii de-a lungul relaţiei lui Kate Middleton şi a Prinţului William.

Text: Bettina Cristea

Photo: Hepta