Reguli de aur in asortarea hainelor

shutterstock_19764781 2Pentru a crea o tinuta stilata, trebuie sa tinem cont, in primul rand, de asortarea culorilor, texturilor si, nu in ultimul rand, a croielilor. Cu siguranta, toti avem piese vestimentare preferate, insa nu trebuie sa le purtam cu orice pret impreuna. Tine cont ca, pentru a te pune in valoare, nu ai nevoie nici de haine multe, nici de haine scumpe, ci doar de un strop de bun-gust. In continuare, iti prezentam regulile de aur pe care orice femeie, fashionista sau nu, trebuie sa le cunoasca in asortarea hainelor.



Asortarea hainelor in functie de culoare

Asortarea culorilor este regula de baza in moda, este cel mai important aspect si cel mai greu de indeplinit. In primul rand, nu trebuie sa purtati in acelasi timp mai mult de trei culori si, in al doilea rand, acestea trebuie sa faca parte fie din aceeasi paleta cromatica, fie sa fie culori contrastante, complementare. Conform cercului cromatic al lui Johannes Itten, culorile vecine si cele aflate vizavi sunt cele care se asorteaza cel mai armonios. Daca optati pentru tonuri neutre ca maro, bej, crem, negru, alb, gri, oliv, navy, metalic, atunci trebuie sa stiti ca acestea pot fi asortate cu usurinta si purtate, asadar, cu aproape orice alta culoare. Fiind foarte versatile din acest punct de vedere, se recomanda ca orice femeie sa aiba in garderoba piesele basic in aceste culori neutre.Reguli esentiale de asortare a hainelor - sec 1 -

De asemenea, daca porti o tinuta complet alba sau complet neagra, este recomandat sa pui accentul pe accesorii, astfel incat acestea sa devina pata de culoare a lookului tau; in caz contrar, ai putea crea o monotonie vestimentara si cu siguranta nu-ti doresti asta. Totodata, pentru a nu da gres, se recomanda alegerea unei piese vestimentare centrale in jurul careia sa-ti construiesti apoi tinuta in functie de regulile de baza. Evita totusi sa asortezi intre ele piese vestimentare mari in culori aprinse, chiar daca tu stii ca se potrivesc cromatic, caci poti cadea cu usurinta in extrema opusa si sa arati ca un adevarat clovn.

Pe de alta parte, un aspect ce trebuie luat in considerare este anotimpul. Culorile puternice, vibrante, sunt asociate sezonului cald, iar cele inchise, neutre, sezonului rece. Un truc pe care orice femeie care isi respecta lookul ar trebui sa-l cunoasca este ca piesele vestimentare in culori inchise sau neutre par intotdeauna de calitate fata de cele in culori deschise si vii.

Reguli esentiale - sec 2 - imprimeu 2Asortarea hainelor cu imprimeu

Ei bine, la acest capitol trebuie sa ai foarte mare grija cum te joci cu combinatiile vestimentare. Este de preferat sa nu ai mai mult de o piesa cu imprimeu si aceasta sa fie in centrul atentiei. Cu alte cuvinte, asorteaz-o cu alte piese in culori neutre si obligatoriu uni. Nu asorta dungile cu buline, flori sau alte printuri decat daca ai un stilist alaturi, caci este foarte usor sa dai chix. Este adevarat ca moda ultimilor ani a promovat acest gen de asortare, insa, daca iti doresti neaparat sa urmezi trendul, atunci combina piese vestimentare cu imprimeu asemanator. De exemplu, dungi, buline de diferite dimensiuni pe doua piese distincte din aceeasi gama cromatica.

Asortarea hainelor in functie de material

Exista si aici o regula de aur, si anume materialele groase nu se combina cu cele subtiri; cu alte cuvinte, hainele de iarna nu se asorteaza cu cele de vara. Ei bine, este adevarat ca aceasta regula se aplica si functiona perfect pana acum cateva sezoane cand moda ne-a surprins din nou. Daca ai curaj si esti o fire mai nonconformista, atunci poarta cu incredere o fusta sau rochie din matase peste care sa arunci un cardigan din lana. De asemenea, daca inainte era strict interzis sa porti rochii fluide cu bocanci si geci de piele sau pulovere groase cu sandale, iata ca acum ai toata libertatea pe care ti-o ofera moda zilelor noastre. Ce-i drept, aceste combinatii sunt fascinante, insa se potrivesc doar in sezoanele de tranzitie.

Reguli esentiale - sec - croiala 2Asortarea hainelor in functie de croiala

Putine persoane iau in calcul acest aspect, insa este deosebit de important pentru a crea o tinuta stilata. Regula de aur la acest capitol impune un oarecare echilibru intre partea de sus a vestimentatiei si cea de jos. Astfel, daca alegi o fusta stramta, asorteaza in partea de sus o bluza lejera si invers. Evita sa porti haine foarte largi sau foarte mulate, caci vei pierde din acea doza de eleganta clasica necesara oricarei femei.

Text: Madalina Manole