Reguli Feng-Shui ca să aduci energie bună în casa ta

feng-shui

Îți dorești de ceva timp să vă redecorati căminul, să fie mai primitor și cald? Sau pur și simplu pentru că un an nou îndeamnă și la un nou început? Oricum ar fi, iată mai jos câteva trucuri Feng-Shui, menite să încarce un interior cu energia bună.

Decoratul. Cea mai importantă condiție, esențială în filozofia Feng-Shui: e bine să faceți această activitate avându-i pe cei dragi în minte. Un echivalent al comandamentului mai recent: “gândește pozitiv”!

Scaunele. Oriunde s-ar află canapelele și scaunele, în cameră sau la birou, oricine se așează pe ele trebuie să aibă o vedere bună către ușa de intrare/ieșire.

Fără pantofi sau papuci în fața ușii. Energia “chi” este purtată de vânt și va colecta mirosurile pantofilor, mirosuri care dacă pătrund în casă, se spune că vor aduce boli celor care locuiesc acolo.

Apă. Energia de care vorbeam la punctul anterior, “chi”, caută apa, așa că dacă nu aveți în jur, de exemplu un acvariu cu pești, această energie se va pierde în vânt.

Fără oglinzi în dormitor. Chiar dacă este imposibil să nu ai totuși o oglindă, respectă măcar regula ca aceasta să nu fie amplasată în față sau lângă pat. Filozofia Feng-Shui spune că oglinzile amplasate în fața patului aduc o aventură a unuia dintre parteneri.

Fără televizor în dormitor. Practicienii Feng Shui va sfătuiesc să renunțați la acest obicei. Dacă vă este greu, măcar după ce ați urmărit emisiunea preferată, acoperă televizorul cu un material din plastic.

Aer. Aerisește spațiul de dormit 20 de minute în fiecare zi pentru ca “chi” proaspăt să pătrundă în casa ta.

Naturalis SomnControl este un supliment alimentar  recomandat persoanelor care au dificultati in a adormi

Patul. Ai grijă întotdeauna că patul să aibă în spate un perete solid. Peretele solid înseamnă un somn adânc și sănătos.

Apă vs Foc! Nu poziționa niciodată aragazul din bucătărie paralel cu o sursă de apă, ca de exemplu frigider, mașină de spălat rufe sau vase, chiuvetă sau baie. Dacă cele două elemente, apa și focul, se întâlnesc, acestea pot produce neplăceri și probleme în familie.

Baia. Niciodată nu ar trebui ca fereastra aceea mică de la baie să fie paralelă cu ușa. Nu este bine nici dacă baia se poate vedea din dormitor. Astfel de poziționări va aduc energie negativă în casă.

Acestea sunt numai câteva din principiile Feng Shui pentru amenajarea casei. Dacă vei ține cont de aceste sfaturi, vei vedea cum starea fizică și psihică vi se va îmbunătăți și stresul va dispărea. Cel puțin așa ne spun practicienii de Feng Shui.

Text Cristina Dudău

Foto Shutterstock