Foto Instagram
Actorul Robert De Niro, 81 de ani, a vorbit recent, cu prilejul continuării seriei cinematografice de succes “Meet the Parents”, despre bucuria de a fi tată la vârsta înaintată pe care o are. Tată a șapte copii, îndrăgitul actor s-a declarat extraordinar de încântat de fiica sa, Virginia Chen-De Niro (Gia), în vârstă de numai doi ani.
“Trebuie să-ți ajuți mereu copiii”
Într-un interviu pentru Entertainment Tonight, De Niro a explicat faptul că una dintre cele mai importante reguli pe care consideră că este important să o urmezi ca părinte se referă la o învățătură simplă:
“Sunt lucruri pe care le poți face și anumite lucruri pe care nu este indicat să le faci ca părinte. Cel mai important lucru ca părinte consider că este să le fii mereu alături copiilor tăi și să-i sprinjini necondiționat. Atâta timp cât copiii tăi nu-și fac rău, nu fac nimic distructiv, atunci trebuie să-i ajuți, să-i sprijini în tot ceea ce fac, chiar dacă tu consideri că nu este cea mai bună alegere. Este, de asemenea, foarte important ca ei să știe că tu îi sprijini în deciziile pe care le iau și că le ești alături. Întotdeauna!”
Șapte copii cu patru femei
Cunoscutul actor are doi copii cu fosta soție Diahnne Abbott, respectiv o fiică, Drena, 53 de ani, și un fiu, Raphael, 48 de ani. În anul 1995, De Niro a devenit tatăl gemenilor Julian și Airyn, 29 de ani, cu iubita de la acel moment, modelul și actrița Toukie Smith. Cu a doua soție, Grace Hightower, de care a divorțat, de asemenea, are un alt fiu, pe Elliot, 27 de ani, și pe Helen Grace, 13 ani. Nu în ultimul rând, în 2023 a devenit tatăl unei fetițe, Gia, cu iubita sa, Tiffany Chen, instructor de arte marțiale.
“Gia este bucurie pură”
Despre micuța Gia, De Niro vorbește de fiecare dată cu infinită dragoste. “Este bucurie pură. Acum are doi ani iar, pe măsură ce crește, lucrurile se schimbă… știți? Dar indiferent de schimbări, tot minunată rămâne. Este bucurie pură, ce pot să vă spun?”
Într-un alt interviu, de la începutul anului, pentru publicația “People”, actorul american povestea că cel mai mult în place, ca părinte, să stea împreună cu copiii săi și să plece cu ei în vacanțe, în locuri cu climă caldă: “Simplul fapt că sunt cu toții împreună înseamnă totul pentru mine!”.
“Alege în viață ceea ce te face fericit!”
Robert De Niro este și bunic, și a împărtășit ce le-a explicat copiilor lui că este esențial să facă în relația cu propriii copii. “Le spun copiilor mei: dacă vrei să fii actor sau dacă vrei să faci un lucru sau altul, este în regulă atâta vreme cât ești fericit cu alegerea făcută. Totul este să nu te vinzi ieftin. Este tot ce pot să-i sfătuiesc. Străduiește-te mai mult ca să reușești în acea direcție care consideri că este potrivită pentru tine. Să nu-ți fie teamă să faci asta.”
Un detaliu adorabil pe care actorul l-a destăinuit în emisunea moderată de Scott Mills la BBC Radio 2 este că nu mai are timp să urmărească filme, pentru că este ocupat să urmărească în schimb show-uri de televiziune și emisiuni de știri alături de micuța Gia.