Relatiile interculturale produc conflicte in cuplu

Ea romanca, el francez, spaniol, neamt…Orice act de comunicare este un act intercultural, caci orice individ este purtatorul, reprezentantul, mesagerul si prizonierul unei culturi. Intr-o astfel de abordare devine centrala problema depasirii barierelor de comunicare in directia unei interactionari autentice. Solutia vine din respingerea dominatiei, aservirii culturale, din gasirea oportunitatilor pentru dezvoltarea mutuala a unor culturi aflate in interactiune proximala in limitele unei a treia coordonate numita de Fred L. Casmir, a treia cultura.

Cand doua culturi se intalnesc si reusesc sa se puna de acord, iar cei doi parteneri sa se completeze unul pe celalalt fara tendinta de a domina fie de-o parte fie de cealalta, atunci automat, printr-un act aproape de creatie se produce o crestere, o trecere la o a treia coordonata, a treia cultura.

Interculturalitatea in cuplu
Interculturalitatea poate sa apara la o scara mai mica si intr-un cuplu de aceeasi etnie. Daca se intampla la nivel cultural se intampla si la nivel personal. Acest a lasa de la mine, a tolera, aceasta falsa bunatate, acest inutil folosita capacitate de a renunta la ceea ce tine de mine, sunt usor distorsionat intelese, pentru ca de fapt nu este vorba nici despre toleranta, nici despre bunatate, nici de o capacitate de acomodare si adaptare adoptata in relatie cu celalat. Ci este o insuficienta asumare si dezvoltare a propriei identitati. A tolera, a accepta, a ne adapta si a ne acomoda la celalat nu inseamna sa renuntam la noi si la identitatea noastra, ci sa avem deschiderea de a crea spatiu celuilalt pentru a se manifesta in aceeasi maniera ca si noi, fara sa apara aceasta disolutie.

Relatia poate deveni riscanta
Acest al treilea vector de creatie, de deschidere, de cuprindere si de punere la un loc a doua culturi, este posibil in masura in care fiecare dintre parti are o identitate de sine, suficient de asumata si de dezvoltata. Daca bazele fiecaruia nu sunt suficinent de stabile si de coerent asumate si intelese, pot aparea dificultati chiar in pastrarea relatiei. Cedarea si pierderea in ceea ce propune celalalt poate fi tolerata pana la un punct. In momentul in care simtim ca suntem inghititi cu totul sau ca ne dizolvam cu totul in partener, atunci in mod automat, mai mult sau mai putin constient, instinctul de conservare al propriului nostru patrimoniu mostenit, intra in actiune si ne determina sa luam distanta. Relatiile de acest tip care reusesc sa se mentina in timp, sa se dezvolte si sa devina o familie care sa conduca mai departe, sunt cuplurile in care fiecare partener este suficient de asumat identitatii proprii.

Romania in cautarea identitatii
Romania este in perioada de crestere, de formare a acestei identitati. Momentan nu avem capacitatea de a dezvolta  astfel de culturi in care sa putem imprumuta, sa putem da. Romania este mai mult orientata catre imprumut, fie ca este vorba despre tendinte ale Orientului sau ale Occidentului. Important este ca aceste influenete sa fie prelucrate in mod benefic.