Saptamana Modei de la Milano – colectii de pe catwalk

PrincipalaIn perioada 20-26 februarie a avut loc Milan Fashion Week, un eveniment prestigios cu sare si piper, in timpul caruia case de moda faimoase si-au prezentat colectiile pentru sezonul de toamna-iarna 2013/2014. Designerii au reusit sa impresioneze, s-au jucat cu texturile, culorile, au fost creativi si ne-au uimit si de aceasta data cu talentul lor. Materialele au stralucit in lumina reflectoarelor iar tendintele nu sunt deloc de trecut cu vederea.


Alberta Ferretti – autentica

Alberta Ferretti Alberta Ferretti creeaza haine care emana romantism, senzualitate, insa in acelasi timp putere. Asadar, Alberta a deschis show-ul sau de la Saptamana Modei de la Milano promovand lookul in alb si negru. Rochii lungi, de gala cu centuri cu panglici negre in talie, a utilizat dantela, catifeaua, fiind vorba practic de o colectie monocroma, pana in momentul in care pe scena au defilat creatii in nuante de galben, purpuriu, rosu. Si, desi ne-a obisnuit pana acum cu tinutele de gala, iata ca in colectia toamna-iarna 2013/2014 modelele au defilat purtand si tinute de zi, costume de lana in culori indraznete, jachete realizate fara cusur, practic o colectie „purtabila” si extrem de apreciata.

 

Versace

Versace – tribut lui Michael Jackson

Versace ne-a uimit pur si simplu, iar colectia a reprezentat o adevarata provocare pentru cei mai slabi de inger, dedicata mai degraba celor curajosi, indrazneti, care nu se tem sa isi poarte sexualitatea cu demnitate si sa nu si-o ascunda. Nituri, capse, vinilin, latex, rochii foarte stramte, agresivitate sunt doar cateva dintre cuvintele care ar putea descrie cu succes colectia. Tocurile foarte inalte au jucat si ele un rol deosebit de important. Este vorba despre o colectie a extremelor, materiale stralucitoare sau mate, s-a folosit rosu, alb, negru si galben, haine de tipul celor militaresti care pur si simplu impun respect. Am putea spune practic ca aceasta colectie i-a fost dedicata lui Michael Jackson.

 

Gucci

Gucci – cand feminitatea seduce

Frida Giannini, director de creatie Gucci, a reusit sa surprinda si de data aceasta, iar colectia in care au defilat manechinele a sedus pur si simplu si a accentuat foarte mult feminitatea. S-a jucat cu pielea, s-a mizat foarte mult pe fustele pana la genunchi tip creion, s-a folosit pielea de piton, nuantele de stacojiu, violet, negru, gri, rosu. Decolteul in forma de “V” a fost unul dintre favoritele colectiei, transformandu-le pe modele in adevarate eroine. Penele au accesorizat tinutele, iar jachetele masculine si fustele in cascada au definit viziunea Gucci – femeia fatala.

 

Emilio Pucci

Emilio Pucci – printul la putere

            Fetele Pucci sunt vesele, pline de optimism, tinere. Au pasit increzatoare pe podium purtand fuste mini, curele cu imprimeu leopard, emanand ceva din moda anilor ’60. Modelele au imbracat haine de blana in culori pastelate, roz, violet, sky blu, au purtat cizme deasupra genunchiului, rochii puternic accesorizate, iar coafurile simple au fost acel perfect match.

 Moschino

Moschino – oda Regatului Marii Britanii

            Sacouri rosii sau verzi, purtate cu palarii de echitatie supradimensionate, pantaloni negri de echitatie cu broderie, texturi amestecate cu stil, multe carouri, tesaturi specifice Scotiei, cercei uriasi, toate s-au imbinat perfect. Sacourile cu trandafiri brodati si volanele aplicate au creat elementul neasteptat al colectiei. Costumele croite in stil masculin, gen Charlie Chaplin, au fost un deliciu, asa ca britanicii nostalgici sigur s-au impacat cu dorul de casa.

 

DolceGabbana

Dolce & Gabbana – mozaic

            Domenico Dolce si Stefano Gabbana au recurs la extravaganta, folosind ca sursa de inspiratie mozaicurile bizantine si picturile murale din catedrala siciliana Monreale. Au realizat tinute cu aspect regal din stofa si lana, au utilizat accesorii extravagante precum coroane incrustate cu pietre, iar in ultima parte a prezentarii au facut loc rochiilor din dantela cu broderii fine. Pantofii au completat tinutele la sigur.

 

Text: Ruxandra Raica

Sursa foto: vogue.co.uk