Sarcina dupa 35 de ani

Sarcina dupa 35 de aniCariera, orele interminabile petrecute la birou, stresul zilnic… din ce in ce mai multe femei aleg sa fie mame dupa varsta de 35 de ani. Avantaj sau incovenient in aceasta alegere a femeilor active din ziua de azi? Statistic vorbind, dupa 2003, varsta de 30 de ani reprezinta media de varsta pentru a deveni mama.

Motivele recunoscute ale femeilor ce aleg aceasta varianta sunt numeroase: activitatea profesionala, exigentele privind viitorul tata, dorinta de independenta financiara sau chiar depresia dupa o experienta esuata in dragoste. Timpul trece inevitabil, iar dorinta innascuta de a deveni mama poate lua amploare sau se poate diminua odata cu atingerea pragului de 30 de ani. Si astfel apar intrebarile: mai pot avea un copil? Din punct de vedere medical, ce implica o sarcina la 30 de ani?

Sarcina este posibila si dupa 35 de ani
Important de stiut pentru orice femeie care doreste sa devina mama este ca trebuie sa urmeze o serie de teste, care nu au nicio legatura cu varsta. Chiar si dupa 35 de ani, testele raman aceleasi. Din aceasta cauza, trebuie sa luati legatura cu medicul ginecolog pentru a urma adecvat demersul medical. Numarul mamelor care au nascut dupa varsta de 40 ani s-a triplat in ultimii 20 de ani, astfel numarul lor a ajuns de la 8 000, la aproape 27 000 in intreaga lume. Ginecologii sunt de parere ca trebuie sa renuntam la ideea ca dupa 35 de ani „viata noastra a luat sfarsit”. Traim intr-o lume a prejudecatilor, iar numarul viitoarelor mame care se simt vinovate ca aduc pe lume un copil la 40 de ani creste simtitor. Medicii ne asigura ca nu trebuie sa dramatizam! Dupa 35 de ani, chiar daca fertilitatea este mai scazuta ca la 20 de ani, totul este posibil!

Important!
Conform unui studiu realizat la Universitatea Texas din SUA, femeile care fac primul copil mai tarziu sunt mame mai bune. Oamenii de stiinta cred ca o mama de peste 35 de ani este mult mai probabil sa fie stabila din punct de vedere financiar si sa se afle intr-o relatie solida. O astfel de mama este dispusa sa puna cariera pe locul doi pentru ca deja si-a atins multe scopuri din punct de vedere profesional. S-a dovedit ca o femeie care naste mai tarziu traieste mai mult si este mai sanatoasa.

Care sunt testele necesare?
La orice varsta, o sarcina presupune un examen medical minutios. Dar trebuie sa luam in considerare si faptul ca dupa 35 de ani fertilitatea este mai scazuta. Din aceasta cauza, este foarte important sa consultati medicul ginecolog, care va poate cere analize medicale complementare, ca testul Huhner (prin care se investigheaza daca femeia poate produce anticorpi antispermatozoizi) sau histerografia (radiografia uterului). In plus, trebuie sa luati in considerare perioada de ovulatie. Pentru a o determina cu precizie, puteti apela la testul LH (testul LH arata ca eliberarea de hormon luiteinizant a avut loc si astfel ca este posibil ca in urmatoarele 24 ore sa se produca si ovulatia). Acest test functioneaza similar cu mult mai bine cunoscutele teste de sarcina: daca testul este pozitiv, vor aparea doua liniute rosii, iar daca este negativ (adica LH-ul nu a fost eliberat in cantitati suficiente pentru a produce ovulatia), va aparea o singura liniuta, cea de control.

Riscurile pentru copil
Pentru a nu marginaliza riscurile unei sarcini, trebuie sa vorbim si ce implica o sarcina dupa 35 de ani pentru viitorul copil. In primul rand, trisomia 21 (sindromul Down) este o afectiune genetica, cauzata de un cromozom complementar si care este prezenta la copil inca din momentul conceperii. Riscurile aparitiei ei cresc dupa 35 de ani (de la 1% la 40 de ani, la 2% la 45 de ani). Studiile arata ca si nasterile premature si sarcinile multiple sunt mai frecvente la femeile peste 35 de ani, din aceasta cauza examenul medical este esential pentru sanatatea copilului. Multe dintre mame invoca faptul ca, dupa 35 de ani, a avea un copil devine o misiune foarte grea: diferenta mare de varsta poate genera intr-o lipsa vizibila de comunicare. Dar trebuie sa privim partea pozitiva a lucrurilor: v-ati construit viata, ati acumulat experienta si, cel mai important, sunteti parinti motivati! Sunteti pregatite pentru a-i oferi copilului tot ceea ce are nevoie pentru o viata minunata!

Interviu Ana Maria Nastase, medic ginecolog

TONICA: In ce masura sanatatea mamei este afectata de o sarcina dupa 35 de ani?
ANA MARIA NASTASE: Sanatatea mamei cu o varsta de peste 35 de ani nu este afectata mai mult ca la mamele mai tinere, doar ca pot aparea demineralizari, hipovitaminoze, hipocalcemie sau forme usoare de anemie. Dar am observat ca mamele peste 35 de ani au mai multa grija pe parcursul sarcinii la ce si mai ales la cat mananca, iar mai important este faptul ca iau vitamine.

TONICA: Cate dintre viitoarele mame stiu in ce consta un examen medical adecvat?
ANA MARIA NASTASE: Accesul la informatie depinde de nivelul socioeconomic al gravidei. Unele femei au informatii corecte, documentate din surse medicale, altele de la prietene sau vecine, iar altele nu se prezinta la medic decat in momentul nasterii.

TONICA: O sarcina dupa varsta de 35 de ani poate avea urmari grave asupra sanatatii copilului?
ANA MARIA NaSTASE: Riscul trisomiei 21 este mai mare la mamele de peste 35 de ani, dar acest lucru poate fi evitat prin teste specifice, ca bitest, triplutest sau amniocenteza, ecografii pentru morfologia fetala, astfel incat anomalia sa fie depistata precoce intrauterin, permitand intreruperea sarcinii.

Text: Alina Gavril
Consultant: Ginecolog Ana Maria Nastase
Tel: 0744.323.626

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *