„Secretul palariei fermecate” este Cutiuta Muzicala!

Personajele vesele din celebrele cantecele Cutiuta Muzicala prind viata intr-un musical pentru copii ce va avea premiera pe 10 martie.

Povestea Cutiuta Muzicala a inceput in anul 2001, cand Liliana Stefan, in rolul de proaspata mamica, a lansat primul album de cantecele pentru copii. De-a lungul timpului, Cutiuta Muzicala a devenit un brand recunoscut in lumea mamicilor si a copiilor, dar si in industria muzicala romaneasca si, nu de putine ori, a reprezentat un instrument de educatie prin care copiii au invatat cele mai iubite cantecele.



 Teatru muzical cu 8 personaje

Spectacolul Secretul Palariei Fermecate isi propune sa aduca in fata celor mici si mari o poveste de tip teatru muzical, in care personajele se confrunta cu situatii uneori comice, alteori incitante, iar spectatorii fac parte din poveste alaturi de personajele de pe scena datorita modului interactiv in care se desfasoara actiunea. Scenariul 100% romanesc se impleteste armonios cu o selectie de 14 melodii din seria Cutiuta Muzicala, precum si cu momente coregrafice moderne. Mai mult, toate personajele poarta costume spectaculoase, gandite si create la standarde internationale, special pentru acest specatcol.

Scenariul musicalului pentru copii „Secretul Palariei Fermecate” include 8 personaje efervescente, printre care Gratiela – o morarita gratioasa, Tomi – un baietel inocent si curios, Cocuta – o gainusa cocheta sau Rufus – un cocos impunator, care se afla sub protectia marelui magician Albertino. Copiii vor fi si ei eroi ai povestii; vor canta, vor dansa si vor salva veselia alaturi de personajele preferate.

Liliana Stefan, initiatoarea unuia dintre cele mai de succes proiecte muzicale dedicate copiilor, si casele de discuri MediaPro Music si Universal Music Romania lanseaza „Secretul Palariei Fermecate”, un musical pentru copii, ce va avea premiera pe 10 martie.