Ștefan

Vă pregătiți să deveniți părinți? Semnificația numelui Ștefan îi determină pe tot mai mulți să aleagă acest nume. Ștefan este persoana căreia îi place armonia, dar, în același timp, puternică și cu spirit de lider.

Numele de Ștefan este des întâlnit în țara noastră iar semnificația numelui Ștefan are sens de „încoronare”. De altfel, domnitori și regi au purtat acest nume.

Citește în continuare pentru a afla cine este Ștefan și ce vibrație stăpânește numele lui. Odată știute semnificația numelui Ștefan și vibrația, vei ști ce trăsături de caracter are.

Ce semnificație are numele Ștefan?

Ștefan are și varianta feminină și este răspândit în întreaga lume, având derivate în aproape toate limbile lumii, tocmai pentru importanța lui în creștinism.

Semnificația numelui Ștefan vine din grecescul „Stephanos” care înseamnă „coroană”.

Ștefan l-a urmat pe Iisus și a fost prezent la toate minunile sale. Sfântul Ștefan este discipol și diacon. Conform Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost primul ucenic ucis cu pietre, în urma condamnării autorităților, fiind considerat martir al Bisericii Creștine.

Ștefan a fost considerat a fi unul dintre cei șapte bărbați plini de Duh Sfânt și înțelepciune, așa că a fost ales diacon de către apostoli.

Astfel, semnificația numelui Ștefan este strâns legată de acest aspect, iar Sfântul Ștefan este sărbătorit de creștinii ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie; romano-catolicii, anglicanii, reformații, evanghelicii și unitarienii sărbătoresc Sfântul Ștefan pe 26 decembrie.

Originea numelui Ștefan

Este un nume cu origini grecești și provine din termenul „stephanos” care înseamnă „coroană”, „cunună”, „ghirlandă”. O primeau drept apreciere, învingătorii din lupte și, de aici, și semnificația numelui Ștefan.

Numele de Ștefan a fost în top, între primele zece prenume masculine, prin anii 1950-1960 în Regatul Unit. Probabil, asa cum știi deja, atât domnitori, cât și regi cu acest nume au fost încoronați de-a lungul timpului.

În zilele noastre, semnificația numelui Ștefan este cunoscută din prismă religioasă. Ștefan și derivatele lui (cât și formele feminine) sunt apreciate pentru misiunea importantă de a-l urma pe Iisus.

Trăsăturile de caracter ale persoanelor care poartă numele Ștefan

Semnificația numelui Ștefan vine cu trăsături puternice care îl ajută pe parcursul vieții și îl fac să fie puternic sufletește, psihic.

Este persoană empatică, cu abilitatea de a evalua nivelul emoțional al celor din jur, aceasta fiind o mare calitate. Pe de altă parte, această calitate îi oferă lui Ștefan și capacitatea de a manipula și de a se preface foarte bine, dar nu este omul care să facă rău.

Semnificația numelui Ștefan este cea care îi aduce multe dintre trăsături, dar vibrația numerologică a numelui îl plasează, uneori, în extreme. Ștefan se adaptează ușor aproape la orice situație și lucrează foarte bine în echipă.

Adună aplauzele celorlalți pentru că este muncitor, isteț și poate să conducă o echipă spre rezultate importante. Vibrația și semnificația numelui Ștefan îl vor susține pentru a avea succes. Acest aspect îl face pe Ștefan să fie autocritic, învațănd din propriile greșeli.

Semnificația numelui Ștefan în numerologie

2 este vibrația numerologică ce amprentează semnificația numelui Ștefan, așa că temperamentul puternic, activ și energic este cât se poate de vizibil.

Pentru a calcula vibrația numelui, trebuie să știi că fiecare literă a alfabetului are asociată energia unei cifre. Vibrația numelui definește semnificația numelui Ștefan și se calculează astfel:

ȘTEFAN = 1 + 2 + 5 + 6 + 1 + 5 = 20   se adună 2+0= 2

Putem spune că Ștefan este o mână de fier într-o mănușă de mătase pentru că temperamentul puternic este completat de firea iubitoare. Își poate impune ideile cu blândețe și nu este conflictual. Adesea, devine lider într-un grup pentru că îl recunosc ceilalți, datorită istețimii sale.

Semnificația numelui Ștefan scoate la iveală un om stimulat să acționeze în momente de dificultate având un simț al dreptății, preocupat de semenii săi. Mânat de intuiție, Ștefan este acolo la nevoie și poți observa la el acțiuni de altruism și de generozitate.

Ca și defecte, am spune că Ștefan este perfectionist, dar în domeniile neinteresante pentru el devine indisciplinat chiar dezordonat. Ar putea părea, uneori timid, alteori, dual, din cauza nesiguranței.

Părinții care aleg acest nume pentru copil trebuie să cunoască semnificația numelui Ștefan și vibrația lui tocmai pentru a-l putea ghida în formarea caracterului armonios.

Vezi si alte nume cu S