Simti durere in timpul actului sexual? Afla de ce

Simti durere in timpul actului sexual? Afla de ceDurerea resimtita in timpul contactului sexual sau dispareunia este un lucru comun printre femei, desi putine discuta despre aceasta problema cu medicul. Aceasta durere este persistenta sau recurenta si poate fi simtita in timpul actului sexual, inainte sau dupa. Pe langa faptul ca provoaca disconfort, aceasta afectiune reduce placerea actului sexual si creeaza probleme in viata de cuplu.

Numarul exact al femeilor care simt durere in timpul sexului nu se cunoaste, din cauza ca simptomele variaza de la caz la caz. Se estimeaza insa ca peste 60% dintre femei se confrunta sau s-au confruntat cu aceasta problema.

 

Inainte de toate, identifica ce tip de durere simti in timpul sexului!

 

Durerea resimtita in timpul sexului poate fi insa vindecata daca se descopera adevaratele cauze ce stau in spatele ei. Cel mai des intalnit simptom in cazul acestei afectiuni este durerea resimtita la intrare, cand se produce penetrarea. Apoi, putem vorbi si de o durere in adancime, care este resimtita la nivelul cervixului sau in zona abdominala inferioara si care apare in timpul actului sexual sau dupa, ori de alte simptome cum ar fi crampele sau spasmele musculare.

Durerea asociata cu actul sexual pe care o resimte o femeie poate fi primara, atunci cand a existat de-a lungul intregii vieti sexuale a femeii, secundara, cand a aparut dupa o perioada in care nu au existat simptome de acest gen, completa, cand femeia simte durere in orice situatie sau moment al actului sexual, si ocazionala, cand femeia o resimte doar in timpul anumitor tipuri de stimulari sau doar cu anumiti parteneri sexuali.

 

Analizeaza-te si afla care sunt cauzele durerii din timpul sexului!

 

Atunci cand vorbim de durere la penetrare, cea mai comuna cauza a acesteia este lubrifierea insuficienta. Vaginul nu se lubrifiaza din cauza lipsei excitarii sexuale, a lipsei preludiului, din cauza scaderii nivelului de estrogen (de exemplu, dupa nastere sau menopauza) sau din cauza anumitor medicamente.

Cauze ale durerii din timpul actului sexual pot fi si infectiile vaginale sau bolile cu transmitere sexuala netratate. De la herpes, la chlamydia, pana la infectii banale ale vaginului, toate pot provoca durere in timpul actului sexual, dar de obicei mai apar insotite si de alte simptome cum ar fi mancarime, senzatie de arsura si scurgeri vaginale anormale.

Atunci cand simtim durere in zona pelvisului, aceasta se poate datora unei infectii urinare. Cistita se manifesta prin inflamarea uretrei, care, fiind in apropierea vaginului, ne poate provoca dureri in timpul actului sexual. Si chisturile ovariene sau tumorile fibroide (cresteri in cavitatea uterina) pot cauza dureri in zona pelvina, dar acestea pot fi depistate numai in urma unui control ginecologic.

 

Te-ai gandit ca durerea din timpul sexului poate avea o cauza emotionala?

 

Uneori insa, aceste dureri au doar o cauza emotionala. Emotiile negative puternice sunt somatizate si astfel ajungem sa resimtim durere in timpul actului sexual. Anxietatea, fricile sau vina legate de actul sexual, lipsa comunicarii si compatibilitatii in cuplu, insatisfactiile legate de partener, traumele sexuale anterioare, stresul, depresiile, abuzul emotional, problemele legate de imaginea de sine, toate acestea sunt cauze emotionale ce pot duce la dureri in timpul actului sexual.

Este important sa stim ca durerile la penetrare nu apar din senin, ci au anumite cauze si putem scapa de ele daca apelam la tratamentul adecvat, fie ca vorbim de un simplu tratament medicamentos sau de terapie.

 

Text: Bianca Badescu

Nota pentru articolul «Simti durere in timpul actului sexual? Afla de ce»:3.00/ 5 (1 vot)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *