Smiley: “Dacă ne-am fi cunoscut mai demult, nu am fi rămas împreună”

Smiley: “Dacă ne-am fi cunoscut mai demult, nu am fi rămas împreună”

Smiley a aceptat invitația lui Mihai Morar de a participa la podcast-ul “Fain & Simplu”, în cadrul căruia a dezvăluit lucruri neștiute despre relația cu Gina Pistol şi despre viaţa lor de părinţi.

Love story cu delay

“Legătura mea cu Gina s-a construit caramidă cu cărămidă, fără așteptări prea mari. Lucrurile s-au așezat atât de bine, de natural, încât nu mai văd viața altfel. Noi ne-am găsit în multe conjuncturi. Eu mă cunosc cu Gina de când eram mici, de când aveam 20 de ani. Cumva, de la distanță, ne simpatizam, dar nici măcar nu ne-am gândit, a fost cumva platonic. Dacă ne-am fi cunoscut mai demult, nu am fi rămas împreună, ori că eram eu prea zbuciumat, ori că era ea prea nerăbdătoare. Stând de vorbă, am realizat că dacă ne întâlneam mai devreme nu ne potriveam. Când ești pregătit să primești, atunci primești. Gina îmi spune: <Băi, tu ești testul meu de răbdare!> A devenit mai așezată, mai echilibrată, pentru că ea e mai colerică, mai vulcanică, iar eu te pot scoate din sărite foarte ușor. Sunt foarte calm, sunt absent, nu ai ce să vorbești cu mine, stau plecat zile, nopți, nu e ușor pentru o femeie să stea cu unul ca mine. Cumva am fost un test de răbdare pentru ea care, probabil, a pregătit-o pentru următorul test de răbdare, adică ăsta. Ea, pentru mine, e ce aveam nevoie ca prezență feminină în viața mea. Găsesc multe lucruri care îmi plac la oameni în Gina: este jovială, are un simț al umorului extrem de mare, nu mă plictisesc cu ea niciodată, ne plac același gen de cântăreți, aceeași mâncare, suntem foarte asemănători. Nu îmi pune întrebări inutile. E important pentru mine să am un om acasă care știu că mă așteaptă și nu pune la îndoială ceva din ce spun, vizavi de programul meu”, a marturisit Smiley.

 “Miroase a muşeţel”

“Atunci când am ținut-o pentru prima dată în brațe, am rămas șocat că toate temerile mele au dispărut într-o fracțiune de secundă. Cumva era ceva care îmi lipsea și doar s-a atașat trup și suflet de tine. Așa fizic, mirosul e de mușețel, e un miros liniștitor, de fericire, combinat cu temeri, cu transpirație multă, e o combinație ciudată. Astăzi când am schimbat-o pe Josephine, îi spuneam Ginei că mie nu îmi miroase deloc. Eu o să fiu unul dintre tații cărora nu o să le miroasă rahatul copiilor lui. Dimineața ăsta e ritualul. Mă uit cum se trezește și are un ritual care pentru mine este un adevărat spectacol. Deschide ochii ușor, începe să se întindă și face toate fețele posibile. E foarte expresivă. E ceva fantastic. Avem momente în care ne uităm unul la altul, ochi în ochi, și la un moment dat zâmbește”, a povestit taticul Smiley.

“Vreau să îmi iau atestat de tată”

“Acest copil a fost dorit, dar nu a fost planificat. Ginei nu i s-a dat nicio șansă să rămână gravidă și eu i-am spus atunci când mi-a zis treaba asta: Ai răbdare! Nu e după noi! Dacă este să se întâmple, se va întâmpla! Și cred că atunci nu m-a crezut. Și lucrurile s-au așezat într-un moment în care ea fost pregătită pentru asta, că ea este dătătoarea de viață. A venit într-un moment în care eu eram în pauză, nu am mai fost plecat, nu am mai fost solicitat să nu am timp să trăiesc asta.Vreau să îmi iau atestat de tată! E o chestie pe care Dumnezeu a îngăduit să o trăiesc și vreau să trăiesc fiecare lucru în parte”.

Vrei sa stii cum sa ai grija de tine si de copilul tau in fiecare etapa a vietii lui? Am pregatit 8 carticele, pe segmente de varsta, de la preconceptie si sarcina pana la 15 ani, cu informatii certificate de medici de specialitate. 

Smiley (Andrei Tiberiu Maria pe numele din buletin) și iubita lui, Gina Pistol, trăiesc miracolul de a fi părinți pentru prima oară. Fetița lor Josephine, care s-a nascut pe data de 9 martie, a devenit centru universului lor.

Cristina Dudau

aprilie 12th, 2021 by Dudau Cristina

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate