Chiar și în zilele noastre, suplimentele se lovesc de scepticismul multor persoane, mai ales când vine vorba de suplimente cu calciu. Se întâmpla asta pentru că există și persistă ideea asimilării de vitamine și minerale din alimentație.
Pe bună dreptate, așa este ideal să se întâmple, dar real vorbind este așa? Chiar asimilăm necesarul zilnic din alimente mai ales că avem tot mai greu acces la produse cât mai naturale și neprocesate? Apelând la suplimente cu calciu nu faci altceva decât să aduci o doză care ajută organismul.
Despre acest mineral atât de necesar organismului uman vei afla mai multe detalii din acest articol: ce este, care este doza zilnică optimă, cum să-l alegi și să-l consumi în siguranță.
Ce este calciul și de ce are nevoie organismul de el ?
Calciul este un mineral esențial organismului uman, fiind direct implicat în formarea structurii osoase și a dinților. Pentru că acestea se formează în prima parte a vieții, până pe la 25 de ani, este important aportul de calciu. După această vârstă poate fi necesar să apelezi la suplimente cu calciu pentru că este apogeul dezvoltării și este necesar să asiguri doza optimă pentru susținere. Mai târziu, începe procesul de îmbătrânire și este esențial pentru încetinirea pierderii densității osoase.
Apoi, calciul joacă un rol important și în coagularea normală a sângelui, dar și pentru eliberarea de hormoni și enzime. Nu în ultimul rând, sprijină vasele de sânge în transferarea sângelui în organism. Poți deci să completezi aportul acestui mineral prin alimentație, dar și luând suplimente cu calciu.
Alte beneficii pe care le are calciul în organism sunt:
- în timpul sarcinii, scade riscul de creștere a tensiunii arteriale iar adesea, sunt recomandate suplimente cu calciu în sarcină;
- contribuie la îmbunătățirea valorilor colesterolului;
- reduce riscul de formare a adenoamelor colorectale (formațiuni necanceroase).
Poți observa că este implicat în multe funcții din organism așa că, nu este greșit ca pe parcursul vieții să iei suplimente cu calciu, în mod controlat, pentru a menține în condiții oportune organismul tău și densitatea osoasă.
Doza optimă de calciu – inclusiv suplimente cu calciu
Un deficit de calciu afectează în primul rând oasele, ele fiind cele mai afectate, dar semnele tardive ale pubertății pot fi de asemenea un semnal al deficitului de calciu, caz în care este necesară suplimentarea.
Deși poți obține calciul din dieta ta însă nu este greșit să să apelezi la suplimente cu calciu, dar înainte de a lua în considerare asta, iată care sunt dozele zilnice recomandate:
- 200 mg pentru copii cu vârste între 0-6 luni,
- 260 mg pentru copii de până la un an,
- 700 mg pentru copii până la 3 ani,
- 1000 mg pentru copii cu vârste între 4-8 ani,
- 1300 mg pentru cei cu vârste între 9-18 ani,
- 1000 mg pentru adulții cu vârste între 19-50 ani,
- bărbații cu de peste 50 de ani au nevoie de 1000 mg de calciu,
- femeile de peste 50 ani au nevoie de 1200 mg de calciu,
- Peste 71 de ani, ambele sexe au nevoie de 1200 mg de calciu pe zi.
Adesea, femeile însărcinate primesc recomandarea de a consuma suplimente cu calciu, și după naștere, tocmai pentru a sprijini formarea oaselor și a dinților copilului.
În deficit ai nevoie de suplimente cu calciu
În multe situații este absolut necesar pentru că adevărul este că din alimentație, organismul nu asimilează cantitatea suficientă. Produsele tot mai procesate nu păstrează nutrienții astfel încât organismul să aibă suficienți. Și, în acest caz este necesar să apelezi, din când, în când la suplimente cu calciu.
Astfel, dacă există deficit de calciu, poți avea simptome precum:
- crampe musculare, un simptom incipient;
- starea unghiilor, slabe și fragile;
- densitatea osoasă scăzută necesită suplimente cu calciu;
- insomnie sau somn de proastă calitate;
- cariile dentare pot fi un semnal de calciu insuficient în organism.
Este important să te asiguri că ai suficient calciu în organism pentru că dincolo de oase, el este implicat în mai multe procese iar odată cu scăderea cantității de calciu din organism, pot apărea diferite probleme de sănătate.
Suplimente cu calciu: când sunt necesare, tipuri și alegeri potrivite
Nu întotdeauna alimentele îți asigură necesarul zilnic, suplimentarea poate fi necesară, dar sunt situații când este impusă:
- Dacă ai aderat la dieta vegană, atunci ai nevoie de suplimente cu calciu, dar nu numai.
- Dacă ai intoleranță la lactoză pentru că laptele este cea mai bună sursă;
- Dacă ai alimentație bogată în proteine și sodiu căci organismul are tendința să elimine mai mult calciu din organism;
- Dacă ai osteoporoză;
- Dacă urmezi tratament îndelungat cu corticosteroizi;
- Dacă suferi de o boală intestinală care scade absorbția calciului în organism (boală celiacă sau inflamatorie a intestinului).
Tipuri de suplimente cu calciu
Pe piață găsești câteva variante, dar reține că înainte de a suplimenta este necesar să faci o analiza care să-ți arate clar situația calciului în organism și, când iei suplimente cu calciu, ia-le în timpul mesei pentru a favoriza absorbția.
Apoi, ia în considerare aceste tipuri de calciu:
- Carbonat de calciu: are 40% calciu elementar și este cel mai des administrat;
- Citrat de calciu: are 21% calciu elementar și este destinat celor care au inflamație intestinală sau probleme de absorbție;
- Gluconat de calciu: are 9% calciu elementar;
- Suplimente cu calciu lactic: are 13% calciu elementar.
Dacă apelezi la suplimente cu calciu, ia în considerare aceste elemente pentru a face o alegere bună:
- Valoarea calciului este cea mai importantă deci verifică ce cantitate de calciu elementar conține suplimentul;
- Saturația din acele suplimente cu calciu și, ține minte că în general, toate sunt absorbite de organism luate în doze mici în timpul mesei;
- Urmărește cum te simți după ce ai luat suplimente cu calciu, rareori sunt efecte adverse precum: constipație, balonare sau gaze intestinale;
- Ține cont de medicamentele pe care lei iei;
- Alege în ce formă vrei suplimente cu calciu: de tip tablete, jeleuri, capsule, sau lichid.
Cel mai bine este să nu faci exces cu suplimente de niciun și să nu uiți că acestea nu înlocuiesc un regim alimentar. Acum, pune în balanță informațiile și decide dacă îți este benefic sau nu să iei suplimente cu calciu pentru a completa doza în organism.