Teo: „La mine acasă e spital”

Teo Trandafir se numără printre vedetele care nu au avut curaj să plece în vacanță în această vară. Vedeta a declarat că i-a fost teamă să meargă la hotel și nici nu a ieșit la terase de teamă să nu se expună riscului de a contacta noul coronavirus.

Ea a povestit și că respectă cu strictețe măsurile de igienă. Mai mult, ea a și dezvăluit câteva dintre fobiile sale, care nu au legătură cu pandemia.

„N-aș mai putea trăi într-un loc care nu este imaculat. La mine în casă, deși nu știu să fac curat, nu mi-a dat Dumnezeu acest talent, este tot timpul spital. Vine tot timpul cineva și freacă cu spirt, dezinfectant. Pe vremea lui Ceaușescu locuiam într-un bloc în Drumul Taberei unde, evident, erau gândaci. Acum dacă aș vedea un gândac aș intra în comă. Nu este neapărat o fobie, dar mă sperie un pic mașina. Nu merg pe distanțe lungi pentru că ajung distrusă de oboseală. Mă încordez foarte tare, pentru că îmi este frică de mașină care, spre deosebire de avion care te omoară, te poate schilodi”.

Vezi și Povestea emotionanta a cadoului primit de Teo Trandafir in urma cu 48 de ani, de Craciun

Text Cristina Dudău

Foto Facebook