Terapia de cuplu: cand avem nevoie?

shutterstock 84257626“La Rochefocauld: dragostea este asemeni febrei; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.”

Cred in aceasta rubrica. Ea se adreseaza tuturor varstelor. Parte din ea este izvorata din propria experienta, completata cu lecturi si discutii cu oameni mai tineri, mai maturi, care iubesc, sunt iubiti, au experiente de viata fericite sau mai putin fericite, dar care merita sa traiasca frumos povesti de dragoste si sa nu renunte la sperante.

Daca pana acum 20 de ani auzeai foarte rar expresia “terapie de cuplu”, astazi lucrurile stau diferit. Stilul de viata, modul in care evoluam si ne manifestam in relatia de cuplu imping tot mai multe cupluri sa apeleze la acest tip de terapie. Momentul in care se ajunge in pragul destramarii relatiei sau cand ceva s-a schimbat atat de mult intre parteneri incat relatia lor “scartaie” este momentul culminant.

  • Problemele in cuplu nu sunt o rusine!

Din pacate, in relatia de cuplu, lucrurile nu sunt intotdeauna “de vis” si, in momentul in care sesizam asta, nu e nici rusinos si nici degeaba sa apelam la terapia specializata de cuplu. In orice relatie apar momente in care se nasc tensiuni, conflicte, diverse probleme ce pot transforma intr-o secunda o stare de tristete intr-un scandal. La un moment dat, putem sa sesizam singuri anumite semne care duc repede la situatii periculoase: reactii brutale ale unuia dintre parteneri, discutii ce degenereaza in certuri, infidelitatea, lipsa atractiei sexuale dintre parteneri, atmosfera tensionata in casa, aparitia unei sarcini nedorite si multe altele.

Este foarte important ca ambii parteneri sa realizeze situatia si momentul-limita care nu trebuie lasat sa se accentueze in timp sperand ca “ceva” o sa rezolve situatia dintre ei. De asemenea, e foarte important ca ambii parteneri sa-si doreasca sa treaca peste acest moment, sa inteleaga si sa lupte pentru a salva relatia.

  • Terapia de cuplu, must-have-ul din ziua de astazi

Intrucat, in ultimii ani, in societate observam un numar crescut de divorturi sau tensiuni si agresivitate in relatia de cuplu, terapia de cuplu a ajuns un must-have. Probabil ca va intrebati: cu ce sau la ce ajuta acest tip de terapie? Si pentru a va raspunde la intrebare, va voi spune doar ca acest tip de terapie te ajuta pe tine ca persoana sa privesti din alte unghiuri si sa reactionezi altfel decat o faceai pana acum, datorita faptului ca incepi sa constientizezi “incarcatura” situatiilor. Terapia de cuplu iti imbunatateste relatia de comunicare si, de ce nu, si pe cea sentimentala, putand ajunge si la o reechilibrare a relatiei sexuale. Toate aceste elemente “tratate” in cadrul terapiei de cuplu pot duce la salvarea relatiei de iubire sau a casniciei.

  • Cine te ajuta?

De terapia de cuplu se ocupa un psiholog specializat pe acest tip de terapie. Un psiholog stie sa descopere problemele unui cuplu. La inceput, prin terapie se doreste a se intelege cat mai profund tot ceea ce inseamna relatia celor doi parteneri, modul de viata, comportamentul, pentru ca, ulterior, ambii parteneri sa constientizeze faptul ca atat comunicarea, cat si comportamentul vor suferi modificari care le vor face bine. Este foarte important ca ambii parteneri sa-si dea acordul si sa aiba sufletul deschis in momentul in care merg la terapie. Este bine sa se discute de la inceput care sunt asteptarile cuplului care apeleaza la terapie. De altfel, la prima sedinta au loc discutii de cunoastere si evaluare. Nu e cazul sa ne asteptam ca un psiholog sa detina “cheia” problemelor noastre si sa le si rezolve.

Ambii parteneri trebuie sa respecte recomandarile terapeutului, altfel rezultatele nu vor fi pe masura asteptarilor. Este la fel ca in orice alt gen de terapie. Respecti recomandarile medicului, te faci bine. Altfel, nu are rost sa va mintiti singuri. Exista si situatii in care terapia de cuplu ajuta ambii parteneri sa descopere ca, intr-adevar, nu mai au nimic in comun si ca cel mai bun lucru pentru amandoi este despartirea. Niciodata un psiholog nu va avea simpatii pentru vreunul dintre partenerii care vin la sedinte, ci va avea o atitudine complet neutra si realista.

Text: Vladimir Popa