Top 5 decorațiuni de Crăciun

Ați început să vă aranjați casa pentru Crăciun? Dacă nu, ar trebui să știți că există trenduri chiar și în acest domeniu. Sărbătorile de iarnă reprezintă momentul perfect pentru a decora spațiul în care locuiți, astfel încât atmosfera să fie caldă, primitoare și plăcută. Bradul este un element deosebit de important care întregește toată această atmosferă și creează feerie în jurul său. Există o mulțime de posibilități pentru a împodobi bradul de Crăciun, dar și câteva decorațiuni care nu ar trebui să lipsească sub nicio formă din casă.



Globuri strălucitoare

Indiferent de culorile pe care le alegi, globurile strălucitoare sunt must have. La mare căutare sunt cele aurii, cele în nuanțe de cupru, bronz, dar și tonurile de argintiu. Texturile bogate, elegante sunt accente care vor conferi căldură oricărei locuințe. Lângă nuanțele neutre se vor vedea foarte bine culori precum visiniul, turcoazul, verdele smarald. Bradul, coronițele de brad sau șemineul poate fi împodobit astfel.

Suporturi rustice pentru lumânări

Când spunem Crăciun, automat gândul ne zboară la acea magie specifică sărbătorilor. Nimic nu este mai frumos ca pe masa pe care o vei aranja pentru invitați să pui și câteva lumânări într-un suport special realizat din lemn de brad. Nu este greu deloc, trebuie doar să scobesti partea din mijloc pentru că lumânările să se așeze bine și să pui și câteva crenguțe de brad în jurul acestor suporturi. Efectul va fi unul foarte special.

Panglici colorate

Dacă până acum câțiva ani găseam beteala la loc de cinste în majoritatea brazilor împodobiți pentru Crăciun, locul ei a fost luat de panglicile colorate cu fel de fel de motive. În funcție de culorile pe care le alegi pentru brad, poți alege și panglicile. Carourile se pare că sunt foarte apreciate, la fel și cele în culorile Crăciunului sau cele metalizate. Dau un altfel de aer, sunt sofisticate și interesante. Poți lega aceste panglici și de balustradele din casă.

Șosete pentru Moș Crăciun

Moș Crăciun trebuie să știe unde să lase darurile și pentru cine. Așa că tradiționalele șosete nu trebuie să lipsească. Agață-le la șemineu dacă ai unul, pune-le sub brad cu etichete pentru fiecare membru al familiei și pentru prieteni sau stabilește un loc special. Lasă-i lui Moș Crăciun, mai ales dacă ai copii, un pahar de lapte și două prăjituri. E frumos să purtăm în suflete spiritul Crăciunului.

Instalațiile de iluminat festiv

Niciun brad nu este în totalitate decorat dacă nu are și o „instalație de pom”. Instalațiile cu lumini galbene sau albe sunt diafane, iar odată cu lăsarea serii, toată lumea va fi fermecată. Se va crea un cadru familial și romantic deopotrivă pentru serile de iarnă petrecute în doi. Încă mai ai timp să-ți achiziționezi decorațiunile preferate și să pășești în propriul basm creat de sărbători.

Foto Canva