Transfer de personalitate EP.45

Forţa traumatizantă a primului eveniment (rana primară) este reîmprospătată şi provoacă aceeaşi durere de altădată. Lecţia de odinioară este transferată în prezent. -Definiţia transferului în psihologie: reportarea unei deprinderi anterioare asupra unei situaţii noi.- Este vorba despre transfer în sensul lui psihanalitic: reportul sentimentelor, altădată atribuite unui părinte, asupra analistului (sau mai general, asupra celui din faţa mea). Transferul este un răspuns la proiecţie şi intervine imediat după aceasta. El pare deseori să survină înaintea proiecţiei, pentru că este mai puternic resimţit, mai corporal (emoţie, teamă, mânie, dragoste), mai aproape de conştient. Proiecţia precedă, trece cel mai adesea neobservată şi este deseori inconştientă.» Ei bine, acum să citim din scrierile maeştrilor spirituali, cu privire la TRANSFER, scrieri ce sunt de o frumuseţe şi aplicabilitate practică aparte, motiv pentru care le-am numit ca fiind protective. Iată, pentru început, un text: „Orice s-ar petrece în jurul dumneavoastră, nu consideraţi că este ceva personal. […] dacă eu văd pe cineva pe stradă şi îi spun: Eşti un prost, fără să-l cunosc, asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu el, ci cu mine. Dacă el va lua cuvintele mele în serios, atunci probabil că va crede că este într-adevăr un prost. […] Noi nu ne-am implica personal dacă nu am fi de acord cu ceea ce ni se spune. Imediat ce ai fost de acord, otrava se răspândeşte în interiorul tău şi te laşi prins în visul iadului. Premisa acestei capcane este ceea ce numim importanţa de sine. Împortanţa de sine, sau faptul că luăm lucrurile la modul personal, este expresia supremă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că tot ce se petrece în jur are legătură cu noi. Noi învăţăm să devenim subiectivi (să interpretăm totul la modul personal) în timpul educaţiei noastre, al îndoctrinării noastre, când ajungem să credem că suntem responsabili pentru tot. […] Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni nu este din cauza noastră. Este din cauza lor. […] Este modul în care văd ei lumea.»

Sursa : http://www.rasunetul.ro/personalitate-si-transfer-proiectia