Tu stii sa fii o mama moderna?

o-mama-modernaDaca in urma cu jumatate de secol a fi mama era o adevarata meserie, in zilele noastre a fi mama presupune un efort de cel putin doua ori mai mare. Astazi, femeia a invatat sa se imparta intre cariera si familie, iar responsabilitatile sunt din ce in ce mai multe si mai coplesitoare. Sa insemne oare acest fapt ca femeia s-a modernizat? Raspunsurile ar fi multe si, posibil, contradictorii, insa ceea ce noi ne dorim sa evidentiem este puterea femeii actuale si capacitatea sa de a gasi acel echilibru care sa o ajute sa fie si o buna mama si o sotie minunata, dar si o adevarata profesionista la birou. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa fii o mama moderna, adica sa reusesti sa-ti indeplinesti toate obligatiile pastrand in continuare timp si pentru micile placeri proprii.



Nu-ti neglija sotul!

Cum spuneam si mai sus, o mama moderna trebuie sa fie o super-sotie. In momentul in care apar copiii intr-o familie, femeia, inconstient, isi subclaseaza sotul in favoarea celor mici. Cu toatea acestea, nu uita ca secretul fericirii sta, in mare parte, in comunicare. Astfel, vorbeste zilnic cu sotul tau despre orice gand te macina, cere-i sfaturi si, cel putin o data la doua saptamani, pastrati-va o zi doar pentru voi. Plimbati-va, iesiti din oras, luati cina intr-un loc romantic sau faceti orice alta activitate care va face placere, dar care, obligatoriu, sa nu implice copiii. Acestia pot fi lasati cu o bona sau in grija bunicilor.

Educa-ti copiii cum trebuie!

Intrebarea ar fi: cum trebuie educati copiii astfel incat tu sa fii clasata ca o mama moderna? In primul rand, invata-i de mici sa aiba responsabilitati. Explica-le ca, daca ei isi fac patul dimineata si isi strang jucariile insirate prin casa, tu vei avea mai mult timp pentru ei. De asemenea, invata-i sa fie ordonati si sa ajute la treburile casei, fiecare dupa puterea sa. In timp, aceste fapte se vor rasfrange pozitiv atat asupra caracterului celor mici, cat si asupra timpului tau liber. Pe de alta parte, educa-i sa faca sport si alergati impreuna in parc sau mergeti cu bicicleta sau cu rolele. Nu uita sa fii deschisa la orice subiect de discutie pe care ei il propun si sa le oferi incredere in ei si, foarte important, sprijin constant. Cu alte cuvinte, o mama moderna va creste niste copii moderni!

Timpul tau e doar al tau!

Ideal ar fi ca in fiecare zi sa pastrezi macar jumatate de ora pentru a te relaxa. Poti citi, poti face o baie fierbinte sau poti merge la fitness sau la masaj. De asemenea, sfatul nostru este sa scapi de stres inainte de a ajunge in sanul familiei, pentru a nu-l rasfrange asupra membrilor. Daca te vei dedica in totalitate caminului si timpul tau liber se va traduce prin curatenie, mancare, spalat si calcat, instalarea depresiei va fi iminenta si comportamentul tau fata de cei dragi va deveni agresiv.

Terapia cu prieteni

Multe femei ajung sa-si piarda prietenele sau sa le indeparteze in momentul in care devin mame. Nu face si tu greseala aceasta! Pastreaza-ti cel putin o zi pe luna in care sa iesi doar tu si fetele. Psihologii considera acest fapt ca fiind o adevarata terapie pentru proaspetele mamici.

Viziteaza-ti rudele!

Vizitele in familie sunt motive de bucurie pentru cei mici si oportunitati de relaxare pentru tine. Bunicii si unchii obisnuiesc sa-si rasfete nepotii indeajuns de mult incat cei mici sa fie incantati de petrecerea timpului in compania lor. Totodata, tu vei fi lipsita de grija lor pentru cateva ore si, in plus, poti profita de moment pentru a cere sfaturi celor deja experimentati cu viata de parinte.

Asculta muzica la volan!

Conform studiilor, ascultand muzica in timp ce conduci te ajuta sa te relaxezi si sa-ti pui ordine in ganduri. Daca tu esti cea care duce copiii la scoala, pune melodii vesele in masina si canta-le impreuna cu cei mici.

Text: Madalina Manole