ULTIMUL DIAGNOSTIC EP. 7


Deschide videoclipul

In acest episod ne vom opri putin la diferentele semantice de esenta dintre termenii UMOR si COMIC.

Umorul reprezintă o modalitate artistică a unui comic spontan, îngăduitor,manifestat sub forma unei uşoare ironii.Acesta prezintă capacitatea de a sesiza şi de a evidenţia situaţiile comice sau ridicule ale realităţii.

Tudor Vianu, în „Estetica”, relevă faptul că umorul apare ca demascare a unei valori înalte sub aparenţele umile care o ascund.

Antichitatea a cunoscut umorul sub forma ironiei şi a sarcasmului.

Renaşterea descoperă umorul ca o atitudine ambiguă, la graniţa dintre acuzare şi iertare.

Don Quijote de Cervantes reprezintă prototipul în care se realizează, prin umor, sinteza dintre sublim şi ridicol.

Element esenţial al oralităţii, umorul este un mijloc de a prezenta realitatea, cu scopul de a trezi voia bună. Acesta apare şi prin îngroşarea aspectelor morale, psihice,sufleteşti, prin sublinierea unor slăbiciuni omeneşti în neconcordanţă cu statutul personajului.

Modalităţile de exprimare ale umorului sunt:

1. limbajul prin folosirea unor termeni specifici, fraza prolixă, utilizarea exagerată aunor termeni de limbaj comun. Ex.: “lupte seculare care au durat 30 de ani”. (I. L.Caragiale-O scrisoare pierdută.

2. prin încălcarea regulilor gramaticale: pronunţare greşită, deformată, stâlcită a unor termini, cuvinte folosite incorect, pleonasm, dezacord, etc. Ex.: “famelie”,“renumeraţie”.

3. prin elemente stilistice: hiperbola, repetiţii supărătoare, oximoron. Ex.: “curat murdar”.

4. prin atitudinea autorului-autocaracterizarea; folosirea ironiei şi a autoironiei, a caricaturii; ridiculizarea falselor sentimente. Ex.: “Eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră şi eu ca românul imparţial, care va să zică… cum am ziţe… în sfârşit să trăiască.” (I. L. Caragiale).

Pe lângă umorul vesel, există şi un umor negru, macabru, absurd. Acesta reprezintă una dintre formele cele mai utilizate în literatura modernă, constând în abordarea spirituală a unor teme specifice. E o atitudine impusă de detaşarea faţă de o realitate în esenţa ei feroce şi care exprimă superioritatea faţă de o lume care o înţelege, dar care îl dezgustă. De aceea, umorul negru se asociază cu fantasticul şi miraculosul. În literatura română, umorul negru se întâlneşte în opera lui Urmuz.

COMICUL este categoria estetică ce presupune un contrast între esenţă şi aparenţă, între efort şi rezultatele lui, între scopuri şi mijloace, între realitate şi pretenţie. Aceste surse ale comicului nu conduc spre un deznodământ care să pericliteze în vreun fel viaţa personajelor.

Comicul provoacă râsul, dar sfera râsului este mai largă decât a comicului, deoarece râsul nu-şi are izvorul exclusiv în comic. Există forme de râs care constituie expresii ale unor stări fiziologice sau psihice: râs nervos, râs de bucurie etc.

Personajul comic presupune o simplificare, o îngroşare caricaturală a unei anumite trăsături. Pe măsură ce creşte complexitatea unui personaj sau a unei situatii, acestea se îndepărtează de comic. I. L. Caragiale afirma că “personajele nu trebuie prezentate cu detalii multe. Asta omoară imaginea vie. Chipul zugrăvit trebuie să surprindă printr-o singură trăsătură caracteristică. Un tic, un nume potrivit sau un gest valorează mai mult decât o pagină întreagă de descrieri.

Forme ale comicului:

a) Comicul de situaţie apare în toate tipurile de comedii, dar predomină în farse.

b) Comicul de limbaj se realizează la nivelul foneticii, al lexicului, al formelor morfologice şi al structurilor sintactice. Apare din cauza deformării pronunţiei, a necunoaşterii sensului exact al cuvintelor, a confuziei între cuvinte, a utilizării excesive sau în contexte neadecvate a unor regionalisme, arhaisme sau neologisme, a utilizării jargonului sau argoului, a unei topici care se pretează la echivoc. În opera lui Caragiale mai apar: truismele, anacolutul şi pleonasmul.

c) Comicul de moravuri este în strânsă legătură cu realitatea socială şi istorică.Autorul satirizează viciile societăţii, mentalităţi învechite, atitudini incompatibile cu valorile promovate de societate.

d) Comicul de caracter reliefează defecte general-umane, pe care autorul le sancţionează prin râs. Viciile prezentate de autori sunt: avariţia, ipocrizia, parvenitismul, semidoctismul, îngâmfarea, nedreptatea, şantajul, adulterul, prostia etc.

e) Comicul onomastic ilustrează o trăsătură de caracter. Autorii aleg nume pentru personaje în aşa fel încât să anticipeze evoluţia lor în operă.

Sursa: ro.scribd.com

Realizator Corina Voicu

aprilie 16th, 2015 by tonica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate