Zăpada, de la joacă la terapie

zăpada

Zăpada, acest dar minunat al iernii, aduce numeroase beneficii atât sănătății, cât și frumuseții, singura condiție fiind să nu abuzăm și să ne expunem controlat.



Cu picioarele goale prin omăt

Da, știm, pare incredibil și imposibil de făcut, însă vă propunem să încercați. Vă descălțați și, maximum 1 minut, alergați desculți prin nămeți, apoi încălțați șosete groase și intrați în casă. Această metodă activează circulația sangvină și revitalizează întregul organism. Repetată de 3 ori pe săptămână, devine un leac autentic contra cistitei, anexitei, infecțiilor urinare, artritei și previne eficient reumatismul. De asemenea, persoanele care se confruntă cu sindromul mâinilor și picioarelor reci ar trebui să urmeze acest tratament și concomitent să-și frece mâinile cu bulgări de zăpadă.

“Bulgăreală”

În anumite zone ale țării, ca Dobrogea, Bărăgan și Moldova, acest obicei − dus oarecum la extrem − continuă să existe și este practicat atât de copii, cât și de adulți. Îmbrăcați sumar, se aruncă în zăpadă și își frectioneaza întreg corpul cu zăpadă, nu mai mult de 1 minut, iar apoi se învelesc într-un halat gros și se adăpostesc lângă sobă sau calorifer. Transpirația apare imediat. Astfel, este puternic stimulat sistemul imunitar și sistemul cardiovascular și se înlătură riscul de apariție al răcelilor, gripelor, afecțiunilor pulmonare, dar și reumatismului. De asemenea, frecatul cu zăpadă sau băile în zăpadă alungă stresul și depresiile, prin secreția accelerată de endorfine, înfrumusețează pielea și cresc pofta de mâncare în rândul copiilor.

Comprese cu zăpadă

Zăpada are efecte calmante și analgezice și se folosește cu succes în tratarea vanatailor, entorselor și cucuielor. De asemenea, este un bun antiinflamator în cazul rănilor ușoare, iritatiilor superficiale și mâncărimilor la nivelul pielii. Se freacă ușor zona afectată cu un bulgăre de zăpadă până la topirea completă a acestuia sau se fac comprese cu zăpadă care se țin pe zona respectivă până la topire. Aveți grijă să nu depășiți 5 minute, existând astfel și riscul să apară degeraturi.

Băi de soare în zăpadă

Într-o zi de iarnă cu soare, dezgoliți-vă mâinile, fața și gâtul și stați în bătaia razelor între 10 și 20 de minute. Baia de lumină este un adevărat tonic pentru fizic și psihic, crește producția de vitamina D din organism și, în plus, anihilează anxietatea și depresia. Nu exagerați cu expunerea la soare, deoarece razele ultraviolete acționează și acum și va puteți alege cu arsuri de piele. De asemenea, protejați-va ochii cu ochelari, cu atât mai mult cu cât zăpada amplifică puterea razelor solare.

Zăpada, elixirul frumuseții

Apa provenită din dezghețarea omătului este pură și, în mare parte, demineralizată, fiind cel mai bun tratament pentru păr și piele. Este obligatoriu să folosiți zăpadă curată, afânata, căzută în zone nepoluate. Spălați-vă părul și fața cu aceasta, pe toată durata iernii și efectele miraculoase nu vor întârzia să apară. Astfel, zăpada combate mătreața, întărește rădăcina firului de par, grăbește creșterea acestuia și îi redă strălucirea. Aplicată direct pe față, anihilează ridurile, încetinește procesul de îmbătrânire și curăță pielea de toxine, revigorând-o și revitalizând-o. Pe de altă parte, expunerea întregului corp la acest șoc termic are efect anticelulitic și grăbește arderile metabolice.

Foto Shutterstock