5 descoperiri recente despre cariera

shutterstock 87079013Sunt lucruri pe care le trecem cu vederea la locul de munca, fie ca suntem angajatori, fie ca suntem angajati, fara sa ne dam seama ca acestea ne influenteaza activitatea si rezultatele la job si care afecteaza performantele unei companii. Oamenii de stiinta si specialistii in management au descoperit cateva astfel de lucruri, care, puse in practica, ne pot ajuta la locul de munca…

 

Implicarea la job creste direct proportional cu gradul de transparenta al companiei

Desi se obisnuieste ca multe dintre informatiile dintr-o comnpanie sa fie tinute secrete, exista deja cateva mii de firme in lume care au adoptat ceea ce se numeste management deschis. Acesta presupune ca documentele financiare ale firmei sa fie disponibile pentru toti angajatii. Indicii de performanta, rapoartele saptamanale de activitate, chiar si registrul de cheltuieli al firmei, toate pot fi vazute de catre orice angajat. Managerii acestor firme spun ca aceste lucruri elimina temerile, amenintarile si negativitatea nagajatilor care afecteaza concentrarea. Astfel, implicarea si concentrarea acestora cresc, lucru care le imbunatateste performantele. Neurostiinta explica acest lucru prin faptul ca, creierele noastre functioneaza mai bine atunci cand nu mai simtim nevoia sa ne ascundem si sa ne acoperim greselile. Lucram mai bine atunci cand nu ne concentram pe ceea ce poate constitui o amenintare, intrebandu-ne care dintre colegii nostri este preferat de sef, care va fi promovat sau care ne va vorbi de rau munca. Astfel ca politica de transparenta incepe sa devina din ce in ce mai raspandita.

 

Femeile cresc inteligenta echipei din care fac parte

Exista un studiu recent, numit ”Inteligenta Colectiva”, care a analizat modul in care grupurile mici iau decizii si rezolva probleme. Grupurile au o inteligenta a lor, relativ stabila ca si cea individuala, iar aceasta poate fi masurata si comparata. Pentru a masura inteligenta colectiva, un cercetator a impartit in mai multe grupuri 700 de voluntari si i-a supus unor teste care presupuneau colaborarea si luarea unor decizii de grup. Cercetarea a scos la iveala 3 factori importanti care cresteau rata de inteligenta a grupului: abilitatea membrilor grupului de a deslusi si a raspunde la indiciile sociale ale celorlalti, un climat deschis schimbului de idei si numarul de femei din grup. Explicatia este ca femeile sunt mai bune la interpretarea indiciilor sociale, crescand astfel gradul de inteligenta al unei echipe. Prin urmare, daca vrem ca munca in echipa sa dea roade, ar trebui sa facem echipa cu femeile.

 

Sefii resimt de obicei mai putin stres decat angajatii

Un studiu efectuat la Universitatea Stanford a aratat faptul ca oamenii resimt mai putin stres pe masura ce ocupa o pozitie mai inalta in companie. Acest lucru se poate explica prin faptul ca statutul, siguranta si autonomia activeaza un raspuns puternic de recompensa al creierului. Un alt studiu a revelat faptul ca o pozitie buna, un statut inalt, conteaza mai mult decat o crestere a salariului cand vine vorba de fericirea individului. Un post de conducere ofera si o mai mare autonomie la munca, dar si mai multa siguranta. Desi managerii au mai multe responsabilitati, au si mult mai multe recompense decat ceilalti, si astfel se simt mai fericiti, resimtind  mai putin intens stresul. N-ar trebui deci sa ne dam  inapoi de la o functie de conducere gandindu-ne ca ne va aduce prea mult stres.

 

Pauzele si vacantele cresc productivitatea

Aceasta este o descoperire care este pe placul tuturor celor care muncesc. Cercetarile au aratat ca un pui de somn creste productivitatea, la fel cum pauzele, atunci cand desfasuram activitati intelectuale, ne ajuta sa fim mai creativi si mai eficienti. Atunci cand sarim peste pauze se pare ca nu facem decat sa ne crestem nivelul de stres si senzatia de epuizare. John Trougakos, profesor de management la o universitate din Toronto a comparat creierul cu un muschi, explicand ca acesta oboseste dupa o concentrare indelungata, la fel cu muschii obosesc dupa un efort sustinut, de aceea, nu trebuie sa sarim nici peste pauze, nici peste vacante.

 

Sefii aroganti dauneaza companiei

Potrivit unui studiu publicat in Journal of Applied Social Psychology, increderea exagerata in sine influenteaza negativ luarea deciziilor si performanta unui individ. Sefii narcisisti, aroganti nu-si consulta angajatii, nu-i motiveaza suficient si astfel organizatia are de suferit.  Atunci cand un individ da dovada de o siguranta exagerata de sine, angajatorii ar trebui sa priveasca acest lucru ca pe un defect, mai degraba decat ca pe o calitate. Cu toate acestea, se pare ca narcisistii sunt angajati mai usor deoarece reusesc sa faca o impresie mai buna la interviuri prin felul lor extrovertit de a fi.

Text: Bianca Badescu