
A 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 13-22 iunie 2025) va fi deschisă de Christy (r. Brendan Canty, Irlanda / Marea Britanie, 2025). Filmul va fi proiectat pe marele ecran din Piața Unirii vineri, 13 iunie, de la ora 20:45, în cadrul unui eveniment special precedat de un omagiu adus actorului Florin Piersic, care va primi un Premiu de Excelență.
Este doar începutul maratonului cinematografic de excepție cu care TIFF și-a obișnuit publicul de 24 de ani încoace.
Competiția românească la TIFF.24
În competiție intră 8 lungmetraje – dintre care 6 documentare – și 20 de scurtmetraje, care vor concura pentru cele trei trofee puse în joc: Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun debut și Cel mai bun scurtmetraj.
Premiere în afara competiției
Programul e completat de titluri românești premiate în ultimul an și de producții care vor avea premiera mondială la Cluj-Napoca, în afara competiției.
Juriul competiției de lungmetraj Zilele Filmului Românesc reunește profesioniști de prestigiu din industria cinematografică internațională: Fatima Djoumer, CEO Europa Cinemas, Lenka Tyrpáková, directoarea artistică a Festivalului Finále Plzeň, și Tomasz Żygo, coordonator de festival, programator și distribuitor.
Competiția de scurtmetraj Zilele Filmului Românesc va fi jurizată de Arnaud Chevallier, fondatorul agenției de vânzări B-Rated International, Réka Lemhényi, una dintre cele mai apreciate monteuze din Ungaria, și producătorul german Christoph Thoke.
O poveste despre un jaf spectaculos
Inspirat de celebrul caz al grupului de români care a reușit să sustragă șapte tablouri de mare valoare din muzeul Kunsthal din Rotterdam, „Jaful secolului” (r. Teodora Ana Mihai) este mai mult decât o poveste despre un jaf spectaculos, ci o meditație asupra condiției lucrătorilor migranți care ajung în Vest. Scris de Cristian Mungiu și filmat de Marius Panduru, filmul o are ca protagonistă pe actrița franceză de origine română Anamaria Vartolomei și a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Varșovia.

Prezentat în premieră mondială la Toronto, „Tata” (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc) documentează povestea Linei, o jurnalistă din Republica Moldova care se reconectează cu tatăl ei emigrat în Italia, după ce acesta îi spune că e victima unui abuz grav la locul de muncă. Pe măsură ce începe să-l filmeze și să-l cunoască dincolo de amintirile dureroase care i-au înstrăinat, Lina pornește într-o călătorie profund personală, care scoate la lumină traume vechi transmise din generație în generație.
Documentare de lung metraj
În vara lui 1989, cu câteva luni înainte ca blocul sovietic să se destrame, Festivalul mondial al tinerilor și studenților a fost găzduit de Coreea de Nord, care și-a deschis pentru prima oară porțile unor delegații străine din toată lumea. Documentarul „Viitor luminos” (r. Andra MacMasters), prezentat în premieră la IDFA, este o incursiune unică în miezul acestui eveniment caleidoscopic, urmărind pas cu pas delegația română participantă grație unor senzaționale imagini filmate de videastul Emilian Urse.

Un alt film de montaj remarcabil este și „Triton” (r. Ana Lungu), construit din imagini rare de arhivă filmate între cel de-al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din 1989. Cele trei povești acompaniate din off de comentariul ludic al autoarei compun nu doar radiografia alternativă a unei epoci, ci și un eseu personal despre memorie și istorie.
Proiectat în premieră mondială, „Love Hurts” (r. Alexandru Mavrodineanu) este un documentar intim despre fragilitatea și forța iubirii, care își face spectatorii martori la poveștile reale a două cupluri, pe parcursul a doi ani de suferință, despărțiri și reconcilieri. Acesta explorează nu doar dinamica sinuoasă a relațiilor, ci și procesul vertiginos al vindecării emoționale.
La marginea unui sat din Transilvania, o comunitate de romi trăiește izolată de restul lumii, despărțită de un râu care devine simbolul unei granițe invizibile. „Beyond the River” (r. Endre David) surprinde realitatea brutală a acestor oameni, marcată de lupta constantă pentru supraviețuire. E un document-șoc și, totodată, oglinda nemiloasă a unei societăți care ține la distanță ceea nu vrea să vadă.
Doru Chirodea, „cel mai necunoscut poet din Timișoara”, este personajul central din „Un mal rebel” (r. Bogdan Pușlenghea), care prezintă atât viața petrecută în anii ‘80 în Statele Unite, unde a devenit cunoscut în lumea underground a revistelor literare independente, dar și momentul revenirii în Timișoara natală. Documentarul e o reflecție senină la apusul unui stil de viață boem și rebel.
„Anul nou care n-a fost”, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mureșanu, este o tragicomedie corală, a cărei acțiune e plasată într-o singură zi, chiar înainte de Revoluția din 1989. Filmul a avut premiera în 2024 la Festivalul de la Veneția, unde a fost distins cu Premiul secțiunii Orizzonti și Premiul FIPRESCI, și a fost marele câștigător la cea mai recentă ediție a premiilor Gopo.
În afara competiției
În afara competiției, la TIFF.24 vor mai putea fi văzute și
- cele mai recente titluri semnate Radu Jude, „Kontinental ‘25” (Ursul de Argint pentru Scenariu la Berlinale 2025) și experimentalul „Sleep #2”, film de montaj asamblat din imagini înregistrate de o cameră web și, totodată, omagiu adus de autor lui Andy Warhol;
- în premieră mondială, „Pădurea de molizi”, cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, care reconstituie una dintre cele mai întunecate pagini din istoria României – masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941;
- premiera mondială a lui „Comatogen” (r. Igor Cobileanski), o fabulă morală construită ca un puzzle din perspective diferite ale uneia și aceleiași povești;
- irezistibilul documentar „După cioate” (r. Mihai Dragolea, Radu Mocanu), aflat la intersecția dintre manifest activist și satiră;
- „Caliu. Nicidecum altceva, ce să fac altceva?” (r. Simona Constantin), un portret al lui Caliu, lăutarul din Clejani cunoscut drept „regele viorii”;
- coproducția germano-română „Little Syria” (r. Mădălina Roșca, Reem Karssli), mărturia tușantă a unei familii de sirieni exilați în Berlin;
- și „TWST – Things We Said Today”, cel mai recent film al lui Andrei Ujică, recompensat cu Premiul de Excelență la TIFF.
Biletele și abonamentele pentru TIFF.24 pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro
Lista completă a filmelor din Zilele Filmului Românesc:
Zilele Filmului Românesc, in competiție la TIFF.24
Lungmetraje
- Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu)
- Jaful secolului (r. Teodora Ana Mihai)
- Viitor luminos (r. Andra MacMasters)
- Triton (r. Ana Lungu)
- Love Hurts (r. Alex Mavrodineanu)
- Tata (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc)
- Beyond the River (r. Endre David)
- Un mal rebel (r. Bogdan Pușlenghea)
Scurtmetraje
- Fursecuri și lapte (r. Andrei Tache-Codreanu)
- Anchor (r. Vilmos Peter)
- Dragostea e în aer (r. Claudiu Mitcu)
- Marinică, băiatul meu (r. Mihnea Toma)
- So Refreshing (r. Irina Alexiu)
- Pana de vulpe (r. Vlad Popa)
- Despre imposibilitatea unui omagiu (r. Xandra Popescu)
- Alișveriș (r. Vasile Todinca)
- Zi de sărbătoare (r. Octavian Șaramet)
- Bunicul doarme (r. Matei Branea)
- @TikTok_Cowboy (r. Ștefan Anastaseu)
- Caracatița (r. George Dogaru)
- Marea unire (r. Theodor Graur)
- Tot ce rămâne (r. Andrei Redinciuc)
- Jackpot (r. Vlad Popa, Vasile Todinca)
- Ajutoare (r. Valentin Rareș Fogoroș)
- Fracti (r. Lavinia Petrache)
- Albocalmin (r. Florin Șerban)
- Dansează, regină (r. Maria Mitulescu)
- Fata care plânge (r. Octav Chelaru)
În afara competiției
Lungmetraje
- TWST – Things We Said Today (r. Andrei Ujică)
- Kontinental ‘25 (r. Radu Jude)
- După cioate (r. Mihai Dragolea, Radu Mocanu)
- Little Syria (r. Reem Karssli, Mădălina Roșca)
- Sleep #2 (r. Radu Jude)
- Pădurea de molizi (r. Tudor Giurgiu)
- Comatogen (r. Igor Cobileanski)
- Caliu. Nicidecum altceva (Simona Constantin)
Scurtmetraje
- Strigoi (r. Márton Nagy)
- Magicianul (r. Bogdan Mureșanu)
- Vali (r. Claudiu Mitcu)
- Nebunul (r. Igor Cobileanski)
Credit foto: TIFF