Vaccarello nu a construit o retrospectivă. A făcut ceva mai interesant: a luat vocabularul cel mai recognoscibil al lui Yves Saint Laurent și l-a trecut aproape integral prin aur. Trench-ul, saharienne, bluza cu fundă, fusta creion, fusta petrecută, rochia de cocktail. Arhiva este peste tot, fără a arăta muzeal.
Pentru mine, este unul dintre cele mai bune show-uri ale lui Vaccarello la Saint Laurent. Poate chiar cel mai bun. Și este cel mai greu de privit fără să vezi un final. Nu spune explicit adio, dar are precizia unei predări de gestiune foarte elegante.
Înaintea show-ului, Vaccarello a renunțat la interviurile obișnuite. Câțiva jurnaliști au primit cale negre și un bilet scris de mână. Designerul a spus că purta colecția în minte de mult timp, că este foarte personală și încărcată de emoție. De data aceasta, a preferat să nu o explice. Tăcerea nu confirmă nimic dar în contextul serii, a căpătat greutate.
Decorul se întoarce la Yves
Podiumul negru și lucios a trecut pe sub trei candelabre monumentale. Turnul Eiffel s-a văzut în spate. Decorul a făcut trimitere directă la Salon Impérial al Hôtel InterContinental, unde Yves Saint Laurent și-a prezentat colecțiile haute couture începând din 1976.
Auriul nu este nici el un artificiu inventat pentru aniversare. Yves Saint Laurent o numea o culoare magică și o compara cu soarele atunci când se reflectă pe o femeie. Pentru el, auriul venea din Oran, Marrakech, obiectele colecționate cu Pierre Bergé și bijuteriile lui Loulou de la Falaise.
Muzeul Yves Saint Laurent din Paris i-a dedicat expoziția „GOLD, Les ors d’Yves Saint Laurent”, deschisă din octombrie 2022 până în mai 2023. Aproximativ patruzeci de creații au urmărit felul în care aurul a revenit constant în munca lui.
Vaccarello a comprimat această istorie fără să o copieze. În 59 de look-uri, aurul a trecut de la pal la bronz, de la brun la strălucire de metal. Uneori a părut vechi, alteori industrial. Tocmai variația l-a împiedicat să devină decorativ.
O singură culoare ar fi putut deveni o demonstrație lungă de styling. În schimb, Vaccarello i-a schimbat textura și greutatea. Lamé, organza, guipure, mousseline, brocart, jacquard, bumbac metalizat și latex tratat cu folie de aur. Lumina nu a căzut niciodată de două ori pe aceeași suprafață.
Show-ul a avut efect, fără ca piesele să depindă de efect.
Primele ieșiri au adus umeri puternici, fuste strânse pe corp și funde mari, legate la gât, ale căror panglici pluteau în urma modelelor. Apoi au venit trench-urile. Impecabile. Sunt și piesele pentru care m-aș certa serios la ușa showroom-ului.
Saharienne a fost prinsă în talie, iar mousseline-ul i-a prelungit mișcarea. Lângă codurile lui Yves au apărut cele pe care Vaccarello le-a făcut ale lui: umeri supradimensionați, paltoane structurate, costume foarte scurte, cizme mari și blană.
Una dintre imaginile care rezumă colecția este un bolero scurt din brocart, terminat cu manșete de blană. Abdomenul rămâne gol. Pantalonii stau jos pe șold. E glamour fără politețe. Și totul fiind foarte Saint Laurent.
Vaccarello are de câteva sezoane reflexul de a construi un show în jurul unei singure obsesii vizuale. Când ideea nu ține, se vede mecanismul. În colecția de toamnă 2026, pentru mine, s-a văzut. Aici, nu.
Hainele supraviețuiesc spectacolului. Scoți trench-ul din look-ul total auriu și rămâne un trench foarte bun. La fel se întâmplă cu jachetele, pantalonii și fustele. În mod normal, „purtabil” mi se pare unul dintre cele mai slabe complimente făcute modei. Aici înseamnă altceva: show-ul a avut efect, fără ca piesele să depindă de efect.
Când aurul dispare, rămâne Saint Laurent
Ultimul segment a fost negru. Anja Rubik a deschis schimbarea într-un costum cu fustă din catifea, cu umeri de anii ’80, o fundă supradimensionată și nasturi-bijuterie. Au urmat fuste creion și rochii în care fanta a devenit aproape structură.
Ultimele apariții au schimbat proporțiile. Volumele au crescut, mânecile s-au deschis, iar rochiile au părut să se umfle în jurul corpului. Notele casei le leagă de rădăcinile belgiene ale lui Vaccarello. Este una dintre puținele situații în care colecția s-a întors spre biografia lui, nu spre cea a fondatorului.
Aici se vede reușita lui Vaccarello la Saint Laurent. A înțeles că femeia acestei case poate fi foarte feminină fără să pară fragilă. Poate purta blană, funde, aur și tocuri imposibile fără să piardă autoritatea deci că în final, glamour-ul nu o îndulcește.
Finalul a împins și mai mult lectura de rămas-bun. Charlotte Gainsbourg a apărut într-un costum negru Saint Laurent și a cântat live, înainte ca Vaccarello să iasă la aplauze. În primul rând au stat Catherine Deneuve, Kate Moss, Zoë Kravitz, Rosé, Eddie Redmayne și Rami Malek.
Bijuteriile, pantofii și turbanele duc aurul până la capăt
Accesoriile nu au fost secundare. Cerceii au fost enormi. Tocurile au urcat absurd de sus, iar unul dintre modelele de pantofi a folosit o formă de șarpe pentru toc. Pe podium nu a apărut nicio geantă. Hainele nu au primit nicio scurtătură comercială pentru că la Saint Laurent, accesoriile nu au venit să completeze hainele. Au continuat aceeași demonstrație de exces controlat.
Cerceii au fost monumentali, aproape de proporțiile unor candelabre în miniatură. Au stat lângă față ca niște obiecte, nu ca detalii. Pe unele apariții, turbane colorate acoperite cu pietre au dus opulența într-o zonă aproape ceremonială, fără să transforme femeia într-un personaj de epocă.
Pantofii au fost la fel de puțin interesați de discreție. Forme foarte înalte, metal, detalii care par mai aproape de bijuterie decât de încălțăminte. Sunt genul de pantofi care explică foarte simplu de ce femeile acceptă să sufere pentru o siluetă bună.
Important este că nimic nu pare adăugat după ce hainele au fost terminate. Bijuteria, turbanul și pantoful fac parte din aceeași construcție vizuală. Vaccarello nu a pus aur peste o colecție Saint Laurent. A făcut ca fiecare suprafață disponibilă să participe la el.
Și, într-un show în care nu a apărut nicio geantă pe podium, atenția a rămas exact unde trebuia: pe corp, pe haine și pe obiectele care îl înconjoară.
Zece ani au schimbat dimensiunea Saint Laurent
Vaccarello a fost numit director artistic în aprilie 2016, după plecarea lui Hedi Slimane. Primul lui show a avut loc pe 27 septembrie 2016. Absolvent La Cambre, câștigase Marele Premiu de la Hyères în 2006, lucrase la Fendi și condusese Versus Versace. S-au împlinit zece ani de când a început să definească imaginea Saint Laurent. În acest timp, casa și-a schimbat dimensiunea, dar și raza culturală.
Cifrele explică o parte din mandat. În 2016, Saint Laurent avea venituri de 1,22 miliarde de euro. În 2022 a ajuns la 3,3 miliarde. În 2025, veniturile au fost de 2,643 miliarde de euro, în scădere cu 6% în termeni comparabili. În iulie 2026, Kering a anunțat revenirea Saint Laurent pe creștere în primul semestru.
Dar Vaccarello nu a mărit doar businessul. În 2023 a lansat Saint Laurent Productions, divizia de cinema a casei. În portofoliul ei au intrat filme de Pedro Almodóvar, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Jacques Audiard și Jim Jarmusch. „Emilia Pérez”, regizat de Audiard, a câștigat Premiul Juriului la Cannes în 2024. Astfel, mandatul lui devine mai interesant decât o poveste despre vânzări. Vaccarello a extins Saint Laurent în cinema fără să rupă legătura cu hainele.
Zece ani s-au împlinit. Momentul a venit. Dacă SS27 a fost într-adevăr ultimul lui show, finalul este neobișnuit de disciplinat. Nu și-a făcut monument. A pus în centru casa.
A luat obiectele moștenite, le-a trecut prin propriul lui ochi și le-a lăsat într-o formă atât de clară încât următorul capitol va avea nevoie de distanță. După zece ani, Vaccarello nu mai interpretează pur și simplu Saint Laurent. Face parte din vocabularul lui.
Sursă Imagini: YSL, Getty Images
