Alegerea are o istorie personală. Într-un interviu acordat lui Ingrid Sischy în 2006, Miuccia spunea că, pentru ea, fusta este precum un tricou: o piesă în care se îmbracă ușor, dar prin care își poate exprima ideile. Raf Simons a revenit la acel interviu în pregătirea colecției. Prada mai dedicase fustei și expoziția itinerantă Waist Down, deschisă la Tokyo în 2004.
Ar fi fost simplu ca toate acestea să fie transformate într-o retrospectivă. În schimb, cei doi designeri au păstrat piesa și i-au schimbat materialul, construcția și relația cu restul ținutei. Uneori, fusta arată familiar. Alteori, trebuie privită de aproape ca să înțelegi cum a fost făcută.
Aceeași fustă, reguli diferite
Materialele industriale, printre care ciré-ul mat și Re-Nylonul, sunt pliate pe forme asociate unor fuste mai convenționale. Bumbacul capătă aspect de piele sau de piele întoarsă. Benzile de scai în culori contrastante susțin broderii cu cristale dar rămân, în același timp, sisteme de închidere.
Prin ele, fusta își poate schimba forma și poate acoperi sau dezvălui ornamentul. Crinolina iese din interior și devine un strat vizibil, uneori aproape ca o carcasă. Cristalele nu anulează funcția scaiului. Crinolina nu mai lucrează discret, sub material. Prada arată mecanismele unei piese pe care suntem obișnuiți să o judecăm după siluetă.
În câteva ținute, fusta este ținută cu mâna, iar pliurile își schimbă forma odată cu gestul. În altele, o bandă poate fi desfăcută pentru a modifica felul în care cade materialul. Hainele nu sunt prezentate ca obiecte perfect încheiate. Modalitatea de purtare a lor face parte din imagine.
De aici vine și forța comparației cu tricoul. Pentru Miuccia, fusta este o piesă la care poate reveni fără să repete aceeași idee. Un pulover, o cămașă sau un sutien schimbă imediat felul în care o citim. Prada și Simons au lucrat cu această libertate, dar și cu riscul ei: aceeași fustă poate părea sobră într-o ținută și provocatoare în următoarea.
Feminitatea nu primește o singură definiție
Înaintea prezentării, Miuccia Prada a vorbit despre dificultatea de a reduce o persoană la o singură trăsătură. Feminitatea, senzualitatea și masculinitatea pot exista împreună, a spus ea. Colecția susține această observație prin combinații concrete, fără să ceară fiecărei fuste să reprezinte o anumită femeie.
O fustă severă poate fi purtată cu un sutien. Un imprimeu floral poate sta lângă o închidere industrială. Transparența apare peste construcții rigide, iar broderia cu cristale se așază pe piese care își păstrează aspectul practic. Niciuna dintre asocieri nu este nouă luată separat. Interesant este cât de consecvent refuză colecția să aleagă între ele.
Miuccia a spus și că frumusețea trebuie uneori camuflată pentru a putea trăi printre oameni, declarație ce luminează partea cea mai bună a prezentării. La Prada, o piesă frumoasă nu este obligatoriu pusă în valoare printr-o altă piesă frumoasă. Poate fi întreruptă de un pulover simplu sau de un detaliu stângaci. Astfel devine mai ușor de purtat și, adesea, mai interesantă.
Colecția nu scapă complet de propria formulă. După 63 de ieșiri, unele variante plisate se apropie prea mult una de alta. Combinația dintre sutien și fustă este atât de ușor de recunoscut, încât riscă să circule în afara prezentării ca simplă rețetă de styling. Ar fi o lectură comodă pentru un show construit tocmai din schimbarea sensului unei piese familiare.
Dar reușita Prada nu stă în promisiunea că fiecare fustă va deveni un obiect memorabil. Stă în precizia cu care Miuccia Prada și Raf Simons au lucrat asupra unei piese cunoscute, fără să presupună că o cunosc deja în toate formele ei. Dintr-un tricou, fiecare își face propria uniformă. Miuccia a arătat că poate face același lucru dintr-o fustă.
Sursă imagini: Prada
