Cum îi convingem pe copiii mai mici să respecte noile reguli?

Ela Crăciun a găzduit un seminar online de mare interes pentru părinții care se pregătesc pentru noul an școlar al copiilor lor. Vedeta a transmis online discuția pe care a avut-o cu trei specialiști cheie, dezbătând subiectul momentului: “Școala online sau… la școală?”

Medicul epidemiolog a explicat care este soluția de mijloc la care este indicat să apelăm, respectând normele de bază de protecție și distanțare socială.



Contactul – cel mai periculos

“Cea mai eficientă măsură nu se poate aplica însă peste tot: aceea de a avea un număr mic de copii în clasă. Să iasă pe rând în pauze, să stea în aer liber la distanță când nu poartă mască. Să se asigure circuite atunci când sunt mulți. Practic, acest lucru nu se poate realiza perfect.

De aceea, este indicat să respectăm măcar regulile de bază: să evite contactul prelungit. De exemplu, riscul e foarte mic dacă eu trec pe lângă cineva, însă, dacă stau de vorbă aproape cu altcineva, riscul crește. Apoi, regulile de igienă, să aibă complementar și un gel dezinfectant în buzunar și să îl folosească des“, declarat Adrian Marinescu, medic specialist boli infecțioase.

Oxigenare – fără probleme

“Copiii nu au stare în bancă și acesta este un lucru normal. Nu sunt probleme cu oxigenarea creierului dacă purtăm mască. Însă apar probleme când le impui celor mici să stea mult timp cu mască și să respecte anumite reguli. Acest lucru se poate rezolva printr-o comunicare foarte bună cu profesorii. Ei vor avea cea mai mare presiune. Apoi, masca purtată poate avea un aspect prietenos. Cele chirurgicale pentru copii se găsesc greu, însă pot purta măști din bumbac, cu trei straturi, care să fie spălată și calcată la finalul fiecarei zile.

Citește aici Cum le povestim celor mici ce este coronavirusul

Ce vom gândi acum va rămâne valabil până în primăvară cel puțin. 

Bunicii – la distanță

Cred că deja ne-am antrenat până acum. Cei mici au folosit masca. Încă nu 4-5 ore cum va fi la școală. Era ideal să se găsească și varianta cu pauze între ore. Și medicii stau câteva ore cu mască și au apoi iau pauză. Poate se va găsi o variantă cu un număr mai mic de ore. Cel mic nu poate sta 4-5-6 ore în bancă cu mască. 

Orice variantă alegem, nu e simplu! E important să fie varianta sigură. Sunt și școli sigure și școli unde nu se poate și trebuie să se aleagă varianta online. Iar, legat de persoanele în vârstă, să se găsească o variantă ca cei mici să nu intre în contact cu ei în această perioadă”.

Vrei sa stii cum sa ai grija de tine si de copilul tau in fiecare etapa a vietii lui?

Am pregatit 8 carticele, pe segmente de varsta, de la preconceptie si sarcina pana la 15 ani, cu informatii certificate de medici de specialitate. 

Text Cristina Dudău

Foto Hepta